Connect with us

RUSIA

În prezența premierului Ucrainei, Joe Biden a autorizat un nou ajutor militar de 800 de milioane de dolari pentru a contracara noua ofensivă a Rusiei în estul Ucrainei

Published

on

© President Biden/ Twitter

Preşedintele american Joe Biden a anunţat joi un nou ajutor militar de 800 de milioane de dolari pentru Ucraina și un sprijin de 500 de milioane de dolari pentru a asigura continuitatea guvernării, aceste forme de susținere fiind făcute cunoscute în cadrul unor declarații de presă pe care le-a făcut la Casa Albă după ce l-a primit la Washington pe premierul ucrainean Denis Shmyhal.

Noul pachet cuprinde “arme de artilerie grea, zeci de obuziere, 144.000 de muniţii, precum şi drone tactice”, a precizat Biden, potrivit Reuters.

Preşedintele rus Vladimir Putin “nu va reuşi niciodată” să ocupe Ucraina, a promis cu acest prilej preşedintele american.

“Ne aflăm într-o perioadă critică în care (ei) pregătesc terenul pentru următoarea fază a războiului”, iar SUA şi aliaţii lor “se mişcă cât mai repede posibil” pentru a furniza Ucrainei echipamentele şi armele de care are nevoie, a adăugat Biden.

Potrivit unui comunicat al Casei Albe, Biden s-a întâlnit joi dimineață cu prim-ministrul Ucrainei, Denis Shmyhal, întrevedere în cadrul căreia liderii au discutat despre evoluțiile recente în războiul brutal de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei.

“Președintele Biden a transmis angajamentul continuu al Statelor Unite de a sprijini poporul ucrainean și de a impune costuri Rusiei. De asemenea, a anticipat anunțul său de astăzi privind acordarea unei asistențe suplimentare de 800 de milioane de dolari pentru securitate și 500 de milioane de dolari pentru sprijin economic”, a precizat administrația de la Washington.

Anunțul american a fost salutat de Denis Shmyhal.

“Ucraina va învinge pentru că adevărul și prietenii sunt de partea noastră. M-am întâlnit astăzi la Washington cu președintele Biden. Sunt recunoscător SUA pentru sprijinul acordat ucrainenilor și pentru asistența financiară suplimentară în valoare de 800 de milioane de dolari”, a scris premierul ucrainean, pe Twitter.

Într-o serie de comunicate, Departamentul de Stat și Pentagonul au detaliat importanța acestui nou sprijin militar pentru Ucraina.

“Astăzi, în timp ce Rusia își începe ofensiva reînnoită în estul Ucrainei, am autorizat (…) asistență militară imediată suplimentară Ucrainei, în valoare de până la 800 de milioane de dolari în arme și echipamente din stocurile Departamentului de Apărare al SUA”, a afirmat secretarul de stat Antony Blinken.

Această autorizație, care se bazează pe pachetul de 800 de milioane de dolari de săptămâna trecută, este cea de-a opta mobilizare de arme, echipamente și provizii din stocurile Departamentului Apărării pentru Ucraina din august 2021, a mai transmis Blinken.

Printre capabilitățile incluse în acest pachet se află  72 de obuziere de 155 mm și 144.000 de cartușe de artilerie; 72 de vehicule tactice pentru tractarea obuzierelor de 155 mm; peste 121 de sisteme aeriene tactice fără pilot Phoenix Ghost; și echipamente de teren și piese de schimb.

Acest angajament, împreună cu cele 18 obuziere de 155 mm anunțate la 13 aprilie, oferă suficiente sisteme de artilerie pentru a echipa cinci batalioane, a precizat Pentagonul.

Statele Unite au mobilizat până acum peste 4 miliarde de dolari în asistență de securitate pentru Ucraina de la începutul administrației Biden, inclusiv aproximativ 3,4 miliarde de dolari de la începutul invaziei neprovocate a Rusiei, la 24 februarie, mai arată Departamentul american al Apărării.

Și Consiliul Uniunii Europene a adoptat săptămâna trecută două măsuri de asistență în cadrul Instrumentului european pentru pace (EPF), care vor permite Uniunii Europene să sprijine în continuare capacitățile și rezistența forțelor armate ucrainene de a apăra integritatea teritorială și suveranitatea țării și de a proteja populația civilă împotriva agresiunii militare rusești în curs. Uniunea Europeană va adăuga astfel 500 de milioane de euro la resursele deja mobilizate în cadrul EPF pentru Ucraina, triplând astfel bugetul inițial la 1,5 miliarde de euro.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

CHINA

Secretarul de stat al SUA: Rusia și China au intrat “într-o căsătorie de convenienţă, nu din convingere”. Rusia este în mod clar “partenerul junior” în această relaţie

Published

on

© Secretary Blinken/ Twitter

Apropierea ruso-chineză arată mai degrabă ca o “căsătorie de convenienţă” decât din “convingere”, a declarat miercuri şeful diplomaţiei americane Antony Blinken, afirmând totodată că sprijinul Chinei pentru Rusia este împotriva intereselor americane.

Audiat în Comisia pentru afaceri externe a Senatului SUA, secretarul de stat american a vorbit cu senatorii după vizita președintelui chinez Xi Jinping la Moscova, încheiată cu adoptarea unei declarații comune alături de omologul său rus Vladimir Putin, un text cu repetiție al unui document similar semnat de Xi și Putin anul trecut, înainte de invazia rusă în Ucraina.

“Parţial pentru că au o viziune foarte diferită asupra lumii faţă de a noastră, au intrat într-o căsătorie de convenienţă. Nu sunt sigur că este din convingere”, a declarat Blinken, titularul politicii externe a administrației președintelui Joe Biden, a cărui doctrină globală vede o eră a competiției strategice și a confruntării dintre democrații lumii și autocrații precum China și Rusia.

“Rusia este în mod clar partenerul junior în această relaţie”, a adăugat el, potrivit AFP.

 

De altfel, în iunie 2021, cu ocazia singurei lor întrevederi în persoană, la Geneva, președintele american Joe Biden i-a spus lui Vladimir Putin că nu este în interesul SUA și nici al Rusiei să se afle într-un nou Război Rece, făcând trimitere la ascensiunea Chinei care amenință stabilitatea mondială. Putin “are o graniță de mii de kilometri cu China, care vrea să devină cea mai mare putere”, a spus Biden, după acel summit SUA – Rusia.

Potrivit lui Antony Blinken, însă, sprijinul politic şi material furnizat Rusiei de către China este împotriva intereselor SUA. “Cred că sprijinul diplomatic, politic şi, într-o anumită măsură, material al Chinei pentru Rusia merge contra intereselor noastre de a vedea încheiat acest război”, a spus el, citat de Agerpres.

La finalul vizitei de stat în Rusia, președintele chinez și cel rus au adoptat o declarație comună în care au acuzat Alianţa Nord-Atlantică de ”subminarea păcii şi a stabilităţii regionale” și în care s-au declarat împotriva formării de alianțe exclusive în Asia-Pacific, aluzie la relațiile tot mai apropiate dintre democrațiile transatlantice și cele transpacifice.

De asemenea, Rusia şi China şi-au exprimat ”preocuparea profundă” faţă de eventuale ”consecinţe şi riscuri pentru stabilitatea strategică în regiunea Asia-Pacific” ca urmare a proiectelor de alianţă între SUA, Australia şi Regatul Unit pentru a construi submarine nucleare.

Anul trecut, cu trei săptămâni înainte de invazia Rusiei în Ucraina, președintele chinez Xi Jinping și omologul său Vladimir Putin au semnat, la Beijing, o declarație comună prin care au cerut Occidentului să “abandoneze abordările ideologizate ale Războiului Rece”. Putin și Xi au cerut atunci NATO să excludă extinderea în Europa de Est, au denunțat formarea de blocuri de securitate în regiunea Asia-Pacific și au criticat pactul trilateral de securitate AUKUS dintre SUA, Marea Britanie și Australia. În declarație, cei doi lideri au statuat că noile relații sino-ruse sunt “superioare alianțelor politice și militare din perioada Războiului Rece“.

Continue Reading

CHINA

Declarație cu repetiție anti-SUA și anti-NATO semnată de Putin și Xi la Moscova: Rusia şi China sunt ”preocupate” de prezenţa în creştere a NATO în Asia

Published

on

© Ministry of Foreign Affairs of the People's Republic of China

Rusia şi China sunt ”preocupate” de prezenţa în creştere a NATO în Asia, afirmă preşedinţii Vladimir Putin şi Xi Jinping într-o declaraţie comună semnată marţi la finalul convorbirilor desfăşurate la Kremlin cu ocazia vizitei de stat a liderului de la Beijing, prima de la realegerea sa în funcție și prima de când Federația Rusă a invadat militar Ucraina.

”Cele două părţi sunt extrem de îngrijorate de consolidarea crescândă a legăturilor între NATO şi ţările din regiunea Asia-Pacific cu privire la chestiunile militare şi la cele de securitate”, au indicat cei doi şefi de stat, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.

Ei au acuzat Alianţa Nord-Atlantică de ”subminarea păcii şi a stabilităţii regionale”, într-o reeditare a declarației de anul trecut, semnată în ajunul declanșării războiului Rusiei împotriva Ucrainei.

Moscova şi Beijingul ”sunt împotriva formării de blocuri închise exclusive în regiunea Asia-Pacific”, au subliniat cei doi lideri, denunţând ”influenţa negativă a strategiei Statelor Unite ghidate de o mentalitate a Războiului Rece (…) în legătură cu pacea şi stabilitatea în această regiune”.

Citiți și Putin, pregătit să discute planul de pace între Rusia și Ucraina propus de China. SUA cere lumii să nu se lase păcălită de decizii ale Rusiei, susținute de China, pentru a îngheța conflictul în propriile condiții

De asemenea, Rusia şi China şi-au exprimat ”preocuparea profundă” faţă de eventuale ”consecinţe şi riscuri pentru stabilitatea strategică în regiunea Asia-Pacific” ca urmare a proiectelor de alianţă între SUA, Australia şi Regatul Unit pentru a construi submarine nucleare.

Anul trecut, cu trei săptămâni înainte de invazia Rusiei în Ucraina, președintele chinez Xi Jinping și omologul său Vladimir Putin au semnat, la Beijing, o declarație comună prin care au cerut Occidentului să “abandoneze abordările ideologizate ale Războiului Rece”. Putin și Xi au cerut atunci NATO să excludă extinderea în Europa de Est, au denunțat formarea de blocuri de securitate în regiunea Asia-Pacific și au criticat pactul trilateral de securitate AUKUS dintre SUA, Marea Britanie și Australia. În declarație, cei doi lideri au statuat că noile relații sino-ruse sunt “superioare alianțelor politice și militare din perioada Războiului Rece“.

Ele ”fac apel în mod hotărât la membrii acestui parteneriat să îşi respecte cu stricteţe angajamentele privind neproliferarea şi să susţină pacea regională”, au declarat Putin şi Xi.

Pe de altă parte, Moscova şi Beijingul au acuzat Statele Unite că ”subminează” securitatea mondială prin faptul că încearcă să desfăşoare rachete în mai multe ţări din lume pentru ”a conserva un avantaj militar unilateral”.

”Rusia şi China se declară preocupate de intensificarea activităţilor Statelor Unite vizând crearea unui sistem mondial de apărare antirachetă şi desfăşurarea elementelor sale în diverse regiuni ale lumii, combinate cu o consolidare a capacităţii armelor non-nucleare de înaltă precizie”, au indicat preşedinţii rus şi chinez în declaraţia comună semnată marţi seară după încheierea convorbirilor de la Kremlin. 

Continue Reading

CHINA

Putin, pregătit să discute planul de pace între Rusia și Ucraina propus de China. SUA cere lumii să nu se lase păcălită de decizii ale Rusiei, susținute de China, pentru a îngheța conflictul în propriile condiții

Published

on

© Ministry of Foreign Affairs of the People's Republic of China

Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat luni, în timpul unei întrevederi cu omologul său chinez Xi Jinping la Moscova, că este pregătit să discute despre planul de pace propus de Beijing pentru soluţionarea conflictului din Ucraina, în vreme ce secretarul de Stat al SUA, Antony Blinken, a declarat luni că “lumea nu ar trebui să se lase păcălită” de propunerile Beijingului privind soluţionarea conflictului din Ucraina.

“Suntem mereu deschişi pentru un proces de negocieri. Indubitabil, noi vom discuta despre toate aceste chestiuni, inclusiv despre iniţiativele dumneavoastră, pe care le tratăm cu respect”, a declarat Putin în timpul primei interacțiuni cu Xi Jinping de la debutul acestei vizite de stat a președintelui chinez în Rusia.

Cei doi lideri s-au adresat unul altuia cu sintagma ”drag prieten” în contextul în care vizita la Moscova este prima în străinătate pentru Xi după realegerea în funcție și prima a unui lider de calibru mondial de când Rusia a invadat Ucraina.

Adresându-se prin intermediul unui interpret, Xi Jinping i-a mulţumit liderului de la Kremlin pentru susţinerea oferită Chinei şi a subliniat că relaţiile dintre Beijing şi Moscova trebuie să fie apropiate, relatează Agerpres.

”Suntem parteneri într-o cooperare strategică globală. Acest statut face necesară existenţa unor relaţii strânse între ţările noastre”, a spus şeful statului chinez în debutul întâlnirii cu liderul rus care se va încheia prin semnarea unei declarații pentru a marca intrarea într-o “nouă eră a relației strategice” ruso-chineze.

Luni, Kievul i-a solicitat Chinei să-şi ”folosească influenţa asupra Moscovei pentru a pune capăt războiului de agresiune” din Ucraina.

Între timp, șeful diplomației americane Antony Blinken a declarat că “lumea nu trebuie să fie păcălită de nicio decizie tactică a Rusiei, susţinută de China sau de orice altă ţară, de a îngheţa conflictul potrivit propriilor sale condiţii”.

Potrivit lui Antony Blinken, SUA apreciază orice iniţiativă diplomatică pentru “o pace justă şi durabilă”, dar şi-au exprimat îndoielile cu privire la disponibilitatea Chinei de a păstra “suveranitatea şi integritatea teritorială” a Ucrainei, arată sursa citată.

La 24 februarie 2023, ziua când s-a împlinit un an de la declanșarea invaziei Rusiei în Ucraina, guvernul chinez a cerut Rusiei şi Ucrainei să reia dialogul şi a respins orice recurgere la arme nucleare, într-un document în 12 puncte care reprezintă planul de place propus de Beijing.

Intitulat “Poziţia Chinei cu privire la soluţionarea politică a crizei ucrainene“, documentul a fost publicat pe site-ul Ministerului de Externe chinez după o vizită la Moscova a diplomatului chinez cu cel mai înalt rang, Wang Yi, care s-a întâlnit atât cu Putin, cât și cu ministrul de externe Serghei Lavrov.

Planul a fost întâmpinat cu atitudini rezervate dinspre UE, NATO și cancelariile occidentale, vesticii precizând că documentul reprezintă niște principii ale unei țări care a semnat o prietenie nelimitată cu Rusia înainte de invazie.

Continue Reading

Facebook

CONSILIUL UE2 hours ago

Statele UE și-au stabilit mandatul de negociere pentru Regulamentul privind datele: UE trebuie să devină lider în societatea bazată pe date în care trăim

CONSILIUL EUROPEAN2 hours ago

Președintele Consiliului European, Charles Michel, vine luni în România, unde va fi primit de președintele Klaus Iohannis

CONSILIUL EUROPEAN15 hours ago

Consiliul European: Klaus Iohannis a cerut sprijin suplimentar pentru R. Moldova și a solicitat Comisiei Europene să reanalizeze nivelul sprijinului financiar acordat fermierilor români

EVENIMENTE18 hours ago

Accelerarea transformărilor de mediu, sociale și de bună guvernare pentru societate și mediul de afaceri în România – dezbatere organizată de Global Shapers sub patronajul Ambasadei Elveției

SUA18 hours ago

Vicepreşedinta SUA, Kamala Harris, începe un turneu în Africa pentru a contracara prezența tot mai are a Chinei și Rusiei pe acest continent considerat de Washington ”viitorul lumii”

CHINA19 hours ago

Înainte de vizita lui Macron la Beijing, China propune un “consens strategic” cu Europa privind încetarea focului și o soluție politică a războiului din Ucraina

ROMÂNIA19 hours ago

Ambasadoarea SUA la București va depune eforturi pentru a ”extinde prezența companiilor și investițiilor americane” în țara noastră: Vom continua să sprijinim România în lupta împotriva corupției

ROMÂNIA20 hours ago

Nicolae Ciucă, către AmCham România: Suntem o țară care are un mare potențial de investiții. Oferim sprijin și R. Moldova, a cărei prosperitate poate fi asigurată prin relații cu mediul de afaceri din România, SUA

COMISIA EUROPEANA20 hours ago

Ursula von der Leyen reacționează după criticile lui Klaus Iohannis: Ajutorul dat fermierilor români nu este suficient. Sunt recunoscătoare României că a depus o moțiune pentru creșterea sumelor

SUA21 hours ago

Antony Blinken nu exclude, pe termen lung, negocieri privind granițele Ucrainei, dar reiterează: ”Sunt decizii pe care ucrainenii trebuie să le ia cu privire la modul în care îşi văd viitorul”

ROMÂNIA20 hours ago

Nicolae Ciucă, către AmCham România: Suntem o țară care are un mare potențial de investiții. Oferim sprijin și R. Moldova, a cărei prosperitate poate fi asigurată prin relații cu mediul de afaceri din România, SUA

REPUBLICA MOLDOVA2 days ago

Prioritatea strategică a R. Moldova este de a ”accelera reformele pentru aderarea la UE până în 2030”, subliniază premierul Dorin Recean: Mulțumim României pentru sprijinul ”necondiționat”

REPUBLICA MOLDOVA2 days ago

Premierul Nicolae Ciucă asigură R. Moldova de sprijin în fructificarea ”capitalului de simpatie fără precedent” pentru a deveni ”stat furnizor de stabilitate în regiune”

CHINA2 days ago

Secretarul de stat al SUA: Rusia și China au intrat “într-o căsătorie de convenienţă, nu din convingere”. Rusia este în mod clar “partenerul junior” în această relaţie

Daniel Buda3 days ago

Daniel Buda, vicepreședintele Comisiei pentru agricultură din PE, cere Comisiei Europene să evalueze corect poziția fermierilor în protejarea mediului: Sunt parte a soluției, nu a problemei

NATO3 days ago

Raport NATO: România a ratat din nou ținta de 2% din PIB pentru apărare, dar găzduiește trei structuri de comandă aliate, un grup de luptă, un sistem antirachetă și misiuni de poliție aeriană

NATO1 week ago

Războiul Rusiei în Ucraina, “semnal de alarmă” pentru industria de armament din Europa. MBDA, grupul care produce sistemul MAMBA amplasat de Franța în România, lansează un apel la cooperare europeană

ROMÂNIA1 week ago

Nicolae Ciucă, la semnarea proiectului privind gazoductul Tuzla-Podişor: Un pas decisiv, penultimul în seria demersurilor pentru exploatarea gazelor de la Marea Neagră în perimetrul Neptun Deep

POLITICĂ1 week ago

Premierul Nicolae Ciucă: Este necesară elaborarea unui plan comun de acțiune în țările francofone contra dezinformărilor Rusiei

MAREA BRITANIE1 week ago

R. Moldova va primi un nou sprijin de 10 milioane de lire sterline pentru modernizare din partea Regatului Unit

Team2Share

Trending