Ambasadorii celor 27 de ţări ale Uniunii Europene şi-au dat vineri “acordul de principiu” cu privire la deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova, care vor începe pe 25 iunie, a anunţat preşedinţia belgiană a Consiliului UE vineri seară.
“Ambasadorii şi-au dat acordul de principiu asupra cadrului pentru negocierile de aderare a Ucrainei şi Republicii Moldova. Preşedinţia belgiană va convoca primele conferinţe interguvernamentale pe 25 iunie”, a transmis președinția belgiană, pe X, după ce Ungaria a frânat până în prezent deschiderea oficială a negocierilor cu Ucraina, considerând că nu sunt îndeplinite condiţiile.
Ambassadors agreed in principle on the negotiating frameworks for the accession negotiations of Ukraine 🇺🇦 and Moldova 🇲🇩.
The Belgian presidency will call the first intergovernmental conferences on 25 June.
— Belgian Presidency of the Council of the EU 2024 (@EU2024BE) June 14, 2024
Decizia urmează să fie validată oficial în cadrul unei reuniuni ministeriale pe 21 iunie. În Ţările de Jos este necesară aprobarea parlamentului.
Preşedintele Consiliului European Charles Michel a salutat acest pas.
“Ne respectăm promisiunile şi vă vom sprijini pe drumul lung spre aderare”, a transmis el celor două țări, într-un mesaj pe reţeaua socială X.
I welcome the in principle agreement on the negotiating frameworks for accession negotiations for Ukraine and Moldova.
Look forward to the first intergovernmental conferences with both.
We keep our promises and we will support you along the way to membership. https://t.co/rVwUIO1ILT
— Charles Michel (@CharlesMichel) June 14, 2024
La rândul său, președinta Parlamentului European Roberta Metsola a salutat acest pas important, adăugând că Parlamentul European va continua să colaboreze îndeaproape cu ambele țări în vederea aderării.
“Viitorul Ucrainei și al Republicii Moldova este în UE”, a evidențiat ea.
I welcome this important step.
Ukraine’s and Moldova’s future is in the EU.@Europarl_EN will keep working closely with both countries towards accession.
🇪🇺 🇺🇦 🇲🇩 https://t.co/iZrBR2OPxP
— Roberta Metsola (@EP_President) June 14, 2024
Şefii de stat şi de guvern ai Uniunii Europene au deschis calea negocierilor de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova la mijlocul lunii decembrie 2023.
Reunit într-un summit crucial la 14 decembrie 2023, Consiliul European a adoptat decizia istorică a deschiderii negocierilor de aderare la UE cu Ucraina și Republica Moldova, într-o hotărâre semnal pentru viitorul politicii de extindere a Uniunii Europene, pe care liderii statelor membre au consacrat-o ca fiind “o investiție geostrategică și geopolitică”.
Decizia a fost luată după ce, la 8 noiembrie 2023, Comisia Europeană a recomandat începerea negocierilor de aderare la UE cu Ucraina și Republica Moldova.
În primăvara acestui an, Comisia Europeană a înaintat Consiliului UE propunerile privind cadrele de negociere cu Ucraina și Republica Moldova. Drept urmare, Consiliul European a solicitat adoptarea rapidă și fără întârziere a cadrelor de negociere pentru aderarea la UE, iar luna aceasta Comisia Europeană a estimat că Ucraina şi Republica Moldova au îndeplinit toate condiţiile pentru deschiderea negocierilor oficiale.
La 23 iunie 2022, șefii de stat sau de guvern din cele 27 de state membre ale UE, reuniți la Bruxelles, au recunoscut perspectiva europeană a Ucrainei, a Republicii Moldova și a Georgiei și au decis să acorde statutul de țară candidată Ucrainei și Republicii Moldova, oficializând o decizie istorică la exact 120 de zile de la debutul agresiunii militare a Rusiei împotriva Ucrainei.
La 28 februarie 2022, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat cererea de aderare a Ucrainei la Uniunea Europeană pe fondul invaziei militare a Rusiei asupra țării sale, stârnind un efect de domino politic și simbolic care a încurajat Georgia și Republica Moldova să facă același lucru. Astfel, la data 3 martie 2022, cererea de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană a fost semnată de președintele Maia Sandu.
