Connect with us

DINAMICA GLOBALIZĂRII

Încoronarea noului Rege al Spaniei. Juan Carlos îi face loc fiului său. De la Franco la Felipe

Published

on

de Andra Avram

Joi se vor sfârşi cei 39 de ani care s-au scurs din momentul urcării pe tronul Spaniei a Regelui Juan Carlos. O domnie plină de evenimente, ce a început de o manieră atipică, dată fiind conjunctura acelor timpuri, și care s-a sfârșit la fel de atipic. Mărire și decădere, speranță și dezamăgire; regele Spaniei, Juan Carlos I, pleacă de la tronul regatului său, făcându-i loc fiului său Felipe, singurul moștenitor de sex masculin al familiei regale.

juancarlos_felipe_bannerUn rege tânăr, dătător de speranță, mult așteptat de o societate greu încercată, cum a fost cea spaniolă de-a lungul ultimilor ani, în care cetățenii europeni ai Spaniei își pun speranțele. La rândul său, Prințul de Asturias promite să-și dedice întreaga existență bunăstării Spaniei, pentru a readuce regatul în rândurile statelor prospere ale Uniunii Europene. Un tandem monarhie – societate pe care Spania a părut să-l renege, de-a lungul ultimilor ani de domnie ai Regelui Juan Carlos, către care acum pare din nou să se întoarcă, într-o nouă tentativă de împăcare a celor două. Regele a plecat, trăiască noul Rege !

Franco şi Regalitatea

hitler_francoContrar decăderii în care își încheie „mandatul” de rege al Spaniei, Juan Carlos a urcat pe tronul Spaniei într-un context nu pe de-a întregul favorabil nobililor regali, însă de care a știut să profite din plin, pentru a-și aduce alături acei susținători de care avea nevoie în asigurarea continuității monarhiei după o perioadă de pură dictatură instaurată în Spania. Regimul lui Francisco Franco, între anii 1938 (anul venirii la putere a lui Franco) și 1973, a fost unul similar extremiștilor de dreapta ai acelor timpuri, iar neimplicarea Spaniei în cel de-Al Doilea Război Mondial a fost unul dintre principalele motive pentru care atrocitățile petrecute pe acest teritoriu nu au cunoscut excaladări. Franco se alătură astfel galeriei liderilor extremiști ai Europei, fiind un succesor de o importanță mai mică al lui Hitler și Mussolini. Regimul său în Spania s-a caracterizat prin aceleași epurări politice, politicieni de marcă și personalități ale vieții societății spaniole fiind încarcerare, torturare și ucise sub regimul lui Franco. Adepții vechilor reguli sistemice reprezentau, ca în majoritatea altor state, un impediment în obținerea instaurării dictaturii pe deplin a regimului lui Franco, și astfel s-a trecut la epurări în masă. Însăși familia regală, Casa de Bourbon, a fost nevoită să părăsească țara în urma Războiului Civil prin care Franco și partidul său au ajuns la putere. În aceste condiții, ascensiunea lui Juan Carlos la tronul Spaniei și, mai mult decât atât, numirea sa ca succesor al lui Franco de către general însuși este cu atât mai surprinzătoare.

Descendent direct al unei familii regale, într-un regim în care, asemenea celorlalte regimuri de extremă dreapta din Europa, se împotrivea profund celor de origini regale, viitorul rege Juan Carlos a reușit să câștige încrederea liderului extremist, generalul Franco, de o manieră în care mulți ar fi putut garanta că regimul impus de general va continua sub guvernarea lui Juan Carlos de o manieră republicană, și nu monarhică. Iar viitorul rege nu s-a dezis de nimic pentru a avea și a obține sprijinul necondiționat al generalului Franco: jurămintele de loialitate exprimate atât generalului, cât și partidului său, desele afișări de-a lungul paradelor militare și aparițiilor publice alături de oamenii fideli generalului și de general însuși păreau să indice faptul că avusese loc o convertire pe deplin a fiului fostului rege, de o asemenea manieră încât convingerile sale păreau a fi de natură republicană, și nu monarhică.

Trecerea la democratie

juancarlos_francoÎncrederea avută de generalul Franco în „republicanul” Juan Carlos ajunsese la un asemenea nivel, încât acesta a fost numit urmaș direct al său la conducerea republicii. Astfel s-a întâmplat ca, la moartea sa, la 20 noiembrie 1975, întreaga putere să revină în mâinile lui Juan Carlos, preferatul generalului, a cărui susținere venea atât din partea oamenilor fideli ideii de republică spaniolă, cât și din partea lumii Bisericii Catolice, al cărui regim a fost vizibil favorizat de guvernarea lui Franco, prin încercarea de epurare confesională a tuturor celorlalte religii în Spania. Asul din mânecă al viitorului rege a fost, însă, colaborarea neîncetată a acestuia cu celelalte Case Regale ale Europei, de a căror susținere a beneficiat, de altfel, de-a lungul întregii sale existențe alături de general. Franco a fost, de altfel, unul dintre puținii dictatori extremiști, dacă nu chiar singurul din întreaga Europă, care a beneficiat de sprijinul Caselor Regale și Republicilor europene; conștiente de pericolul pe care extinderea unui regim dictatorial, de natură „roșie”, l-ar fi reprezentat în inima Europei, prin poziționarea geografică a Spaniei, vecinii acestui stat au depus intense eforturi în stabilirea unor conexiuni cât mai bune și cât mai prielnice cu liderul Spaniei de la acel moment, Franco. În aceste condiții, ascensiunea lui Juan Carlos la conducerea Spaniei nu este de mirare : reușind să-și creeze propriul drum într-o lume extremistă, viitorul rege a știut și a avut abilitățile necesare de a-i face pe toți cei din jur să creadă în convingerile sale republicane și în faptul că dictatura lui Franco va fi continuată sub conducerea sa.

Primele alegeri libere în Spania

Juan-Carlos-1981Odată ajuns la putere, Juan Carlos a condus republica spaniolă înspre democratizarea acesteia, prin reformele impuse: mulți dintre oamenii lui Franco au fost înlăturați de la putere, primele alegeri libere având loc în anul 1977. Un an mai târziu, Guvernul a promulgat o nouă Constituție, în urma căruia Juan Carlos era declarat succesorul legitim la tronul Spaniei, revenindu-se la vechea formă de guvernământ, cea de monarhie constituțională, și nu ca succesor legitim al lui Franco. Demersurile erau astfel realizate pentru revenirea Spaniei la forma de guvernământ dată de monarhia constituțională, și nu continuarea formei de republici instaurate de Franco. Toate acestea, în acord cu abdicarea tatălui lui Juan Carlos, Juan, până atunci considerat Regele legitim, exilat al Spaniei, acesta cedându-i locul fiului său la tronul Spaniei, au condus la o reconciliere istorică între simpatizanții lui Juan Carlos, mulți dintre aceștia vechi simpatizanți ai lui Franco, și ramura conservatoristă, fidelă monarhiei. Astfel, ascensiunea lui Juan Carlos la tronul Spaniei s-a realizat de o manieră deplină, astfel încât legitimitatea guvernării sale nu a mai putut fi pusă la îndoială. O încercare de lovitură de stat a avut loc în anul 1981, la doar șase ani de la urcarea sa pe tron, însă puternicul sprijin public de care monarhul se bucura, alături de priceperea acestuia în gestionarea unei situații atât de delicate, au făcut ca tentativa să eșueze, Spania continuându-și drumul de regat pe care-l începuse. Aceasta a fost, de altfel, unul dintre puținele state europene în care reîntoarcerea la democrație și la forma de monarhie constituțională s-a realizat de o manieră atât de pașnică și lipsită de confruntări sângeroase. Avantajată de poziția geografică excelentă, datorită căreia celelalte state europene erau obligate să sprijine restaurarea monarhiei, din prisma amenințărilor ce ar fi putut plana asupra lor însele, în caz contrar, Spania a fost singurul stat european în care s-a reușit revenirea la monarhia constituțională, după o perioadă de aproape 40 de ani de dictatură cvasi-fascistă. Ajutată consistent de elementele geopolitice și geostrategice, având în persoana lui Juan Carlos un lider politic abil, ale cărui compromisuri au fost mai târziu relevate în recâștigarea tronului Spaniei, nu de puține ori Juan Carlos fiind acuzat că, prin alăturarea sa grupului lui Franco, acesta și-a vândut nu numai regatul, dar și-a renegat însăși originile nobile, de sânge regal, Regatul Spaniol a reușit să depășească de o manieră pașnică, fără multe eforturi și costuri umane, o perioadă ce ar fi putut deveni neagră nu numai pentru întreaga Spanie, dar și un real pericol pentru întreaga Europă democratică a acelor ani.

Intrarea în CEE

1101751103_40039 de ani mai târziu momentului încoronării unuia dintre cei mai doriți monarhi la tronul Spaniei, același monarh face un pas în spate, cedându-i locul fiului său și celui de-al treilea născut, Felipe, prințul de Asturias. Ajuns la venerabila vârstă de 76 de ani, monarhul atât de iubit cândva se retrage, după o domnie de aproape patru decenii, de-a lungul căreia a cunoscut momente de cumpănă, dar și de bucurie, momente de speranță și fericire, alături de clipe de deznădejde și descurajare. Sub domnia sa, Spania a cunoscut momente frumoase, care au readus-o în centrul atenției europene, Casa Regală a Spaniei fiind, de altfel, una dintre cele mai populare case dinastice din întreaga lume, grație trecutului și istoriei îndelungate aflate în spatele Casei de Bourbon. La doar unsprezece ani de la accederea lui Juan Carlos la tronul Spaniei, regatul a devenit, în 1986, membră a Comunității Economice Europene, astăzi predecesoarea Uniunii Europene. Este un moment istoric important pentru Regatul Spaniol, aceasta fiind asigurarea unei bune continuități și a unui drum democratic fără abatere pe care acest stat l-a cunoscut. Accederea sa în cadrul CEE este, de altfel, simbolul sporirii importanței Spaniei în economia Europei, cât și semnul consolidării democrației și a monarhiei constituționale de drept din această țară; la doar cinci ani de la tentativa de îndepărtare a monarhiei de pe tronul Spaniei, regatul devine membru al CEE. Europa își demonstrează, încă o dată, sprijinul și suportul pentru Juan Carlos, în păstrarea Spaniei în postura de stat democrat al lumii occidentale.

Dezamăgirile ultimilor ani

Tocmai din această perspectivă, decăderea cunoscută de Regele Juan Carlos începând cu anii 2000 este cu atât mai abruptă și mai dureroasă. Din postura unui rege mult iubit și adulat de poporul său, în a cărui ființă s-au bazat încrederea, nu numai cea a spaniolilor, dar și a lumii vestice, occidentale, dezamăgirile provocate în rândul propriilor supuși l-au făcut pe acesta să devină o figură contestată în interiorul propriului stat. Știrbirea imaginii publice a acestuia a început odată cu scandalul de corupție în care Casa Regală a fost implicat în anul 2012, în momentul în care ginerele Regelui Juan Carlos, ducele de Palma, a fost acuzat de trafic de influență, pentru deturnarea unor fonduri prin intermediul unei societăți non-profit, primind sume de bani importante de la autoritățile Insulelor Baleare. Mai mult, Casa Regală a fost acuzată, în urma escaladării acestui scandal, de folosirea unor sume de bani importante pentru satisfacerea unor capricii proprii, prin realizarea unor bijuterii și produse de lux. Numele asociat acestui scandal a fost cel al aristocratei de origine daneză, Corinna Sayn-Wittgenstein, cea care ar fi pozat pentru o revistă purtând la mână o brățară mai târziu identificată ca fiind lucrătura bijuteriului Casei Regale Spaniole. Brățara i-ar fi fost dăruită de însuși Regele Spaniei, ca simbol al unei prețuiri și al unui profund respect ce i-a dus pe mulți dintre cetățenii spanioli, și nu numai, înspre un cu totul al tip de legătură, dincolo de barierele profesionale.

Austeritate si opulenţa

Profile+King+Juan+Carlos+Spain+f1FOO1UYwqylScandalul bijuteriilor și al opulenței Casei Regale a Spaniei a venit pe fondul unei crize economice accentuate în Regatul spaniol. Spania a fost, de altfel, unul dintre cele mai lovite state ale Uniunii Europene, în momentul izbucnirii crizei. Constituind un veritabil „punct de intrare” al recesiunii economice pe continentul european, Spania s-a confruntat cu o criză majoră în domeniul imobiliarelor, ce a generat o criză a locurilor de muncă fără precedent în întreaga istorie a Spaniei, de aici până la momentul imposibilității achitării creditelor populației către bănci nefiind decât un pas, aceasta degenerând în insolvența băncilor și imposibilitatea acestora de a-și continua existența pe piața financiară a Uniunii Europene. La rândul său, UE a depus eforturi uriașe pentru a stabiliza economia spaniolă, slăbiciunea acesteia putând constitui un domino pentru toate celelalte state vestice ale UE, și așa suficient de afectate de puternicul impact negativ al crizei economice. În tot acest context, Regele Spaniei, Juan Carlos, a continuat să se bucure de toate privilegiile oferite de statutul său în cadrul regatului. Excursia de vânătoare organizată în Botswana a reprezentat, consideră mulți analiști politici, începutul căderii lui Juan Carlos în ochii supușilor săi, cei care, loviți atât de profund de măsurile de austeritate luate de Guvernul spaniol, împotriva accentuării recesiunii economice din Spania, au interpretat călătoria regelui drept un capriciu al acestuia. Toate acestea, în timp ce Spania trecea prin cea mai profundă criză economică din istoria modernă a acesteia – o criză ce a impus măsuri drastice de austeritate asupra populației, pentru ca regatul să nu ajungă în tragica situație a Greciei.
campari_protestatariPrimele măsuri luate împotriva crizei economice, prin așa-numitul plan de austeritate, erau menite să salveze 8,9 miliarde de euro din bugetul Spaniei, la care se adăugau 6,2 miliarde de euro venituri. Printre aceste măsuri s-au numărat înghețarea salariilor bugetarilor, reducerea orarului săptămânii de lucru la 37,5 ore în administrația publică, închiderea posibilităților de angajare la stat, cu excepția domeniilor de securitate, sănătate și educație. Programul ce prevedea asistența tinerilor în închirierea unui apartament a fost stopat, iar salariul minim a fost înghețat de asemenea; taxele pe venit și taxele pe imobile au cunoscut o majorare, de asemenea, de-a lungul anilor 2012 și 2013. Toate aceste măsuri nu au fost bine primite de publicul larg, ale cărui greve amenințau să blocheze activitatea economică a Spaniei, provocând pierderi importante la bugetul local. Numeroase apeluri au fost făcute către cetățeni și, în special, către angajații din administrația publică, de a nu-și înceta activitatea și de a continua să muncească, pentru a nu adânci și mai mult pierderile financiare ale Spaniei. Deși măsurile luate de guvern s-au adresat în principal sectorului public, aceasta nu înseamnă că sectorul privat nu a fost și el afectat – ci, dimpotrivă. Rata șomajului în Spania a atins cote alarmante, în anul 2012 nu mai puțin de 20% din întreaga populație a Spaniei neavând un loc de muncă. La o populație de 45,8 milioane de locuitori, un procent de 20% reprezintă nu mai puțin de peste 9 milioane de locuitori fără loc de muncă. Cei mai afectați din aceștia au fost cu siguranță tinerii, cei proaspăt ieșiți de pe băncile facultăților, ale căror perspective de angajare erau din ce în ce mai sumbre: în 2012, nu mai puțin de 50% din tineretul spaniol nu avea un loc de muncă. Industria imobiliarelor și cea bancară au fost cele din plin afectate, Spania devenind un adevărat șantier de construcții lăsat în paragină, odată cu debutul crizei. Bumerangul recesionar a lovit profund atât în economia spaniolă, cât și în cei care munceau în aceste țări – iar România a fost printre țările ai căror emigranți au fost printre primii afectați de această criză, efecte ce s-au resimțit din plin și în această țară.

Salvatorul Prinţ de Asturias

juan-carlos-felipeÎn mijlocul freamătului de nemulțumiri și de riposte ale populației, la care s-a adăugat scăderea dramatică a popularității Casei Regale în Spania, privită ca fiind nepăsătoare la situația propriilor cetățeni, prin contrastul extrem al celor două părți, s-a ajuns la o asemenea situație în care au existat voci ce solicitau renunțarea la monarhie și revenirea la republică. În tot acest tumult, decizia lui Juan Carlos, de a se retrage de pe tronul Spaniei, în favoarea fiului său Felipe, vine ca un moment deja așteptat nu numai de cetățenii spanioli, ci și de cei europeni, ai căror ochi au început să fie ațintiți asupra Prințului Moștenitor odată cu debutul acestuia în viața familială și a unei evidente predilecții către implicarea, din ce în ce mai constantă, în tot ceea ce ține de buna guvernare a unui stat. „Scopul său, singurul său scop, este acela de a-și servi țara. I-a fost profund inoculată această idee, că el are datoria de a fi primul servitor al țării”, spunea mama sa, Regina Sofia a Spaniei, despre fiul ei. Iar imaginea Prințului de Asturias în ochii publicului nu este departe de portretul realizat de mama sa: în condițiile în care numărul celor care doreau abdicarea regelui Juan Carlos de la tronul Spaniei a crescut de la 17% la peste 62% de-a lungul unui singur an, în 2013, imaginea Prințului Moștenitor în ochii viitorilor săi supuși a fost mereu cea a unui tânăr monarh pregătit în orice moment să-și revendice poziția de viitor Rege al țării.

weddingFelipe a cunoscut primul său moment de maximă mediatizare în jurul anului 2004, prin căsătoria sa cu jurnalista Letizia Ortiz. Relația acestora a fost una intens mediatizată, asupra căreia s-a speculat extrem de mult, din perspectiva căreia Letizia urma să devină prima regină a Spaniei, fără a fi descendentă dintr-o familie nobilă și, astfel, fără a avea sânge regal. La toate acestea se adăugau și divorțul acesteia de primul său soț, un lucru extrem de controversat în lumea catolică, în condițiile în care recunoașterea de către Biserica Catolică a divorțului între doi soți se poate realiza doar prin acordul Papei. Controversele nu au încetat astfel să apară în jurul viitoarei Prințese de Asturias, scandaluri de tot soiul izbucnind, pe măsură ce logodna celor doi tindea să-i aducă în fața altarului: scandalul fotografiilor nud realizate de fosta jurnalistă în tinerețe, un posibil avort despre care un verișor al acesteia povestește într-o carte autobiografică… într-o lume profund catolică, a cărei orientare confesională este catolică în proporție de peste 90%, în care posibilitatea avortării este încă un subiect ce încinge spirite și creează adevărate tabere adverse, astfel de acuzații nu erau privite cu ochi buni de supuși. Însăși familia regală s-a împotrivit, pentru o bună perioadă de timp, acestei căsători, fără a o exprima însă public.

Eleganța și simplitatea ceremoniei de căsătorie a celor doi a reușit, însă, să atenueze din imaginea cel puțin controversată a viitoarea prințese de Asturias – iar eforturile acesteia, în timp, de a deveni un model feminin a ceea ce o prințesă ar trebui să fie au readus-o în inimile supușilor viitorului rege. Cele două fetițe ale cuplului princiar, Infanta Leonor și Infanta Sofia, au fost primite cu foarte multă căldură de cetățenii spanioli, iar imaginea cuplului fericit, ce-și duce existența în simplitate și modestie, fără a epata prin opulență și lux, a reușit să îmblânzească simpatia publică față de Coroana Regală. Iar Letizia, Prințesa de Asturias, a reușit să-și creeze propriul loc în inimile viitorilor supuși ai Regelui Felipe al VI-lea prin imaginea pe care și-a creat-o: retrasă în umbră, fără a epata de vreo manieră sau alta, mereu în spatele soțului, susținându-l și sprijinindu-l în tot ceea ce face, aceasta se distinge prin eleganța și prin rafinamentul de care dă dovadă în toate aparițiile sale publice. Nu de puține ori, Letizia a reușit să se facă remarcată prin sine însăși în cadrul evenimentelor importante, devenind un model de urmat pentru tinerele din Spania și nu numai, prin ținutele purtate și prin feminitatea exprimată în tot ceea ce face.

leonor_y_sofiaAstfel a reușit tânărul cuplu să recâștige simpatia publică, într-o perioadă în care Casa Regală părea a fi înconjurată de scandaluri din ce în ce mai numeroase. Printr-o atitudine lejeră și modestă, fără a face uz de titlul său, prințul Felipe își duce rolul mai departe, acela de cap al familei, ducându-și, în fiecare dimineață, fetițele la școală, alături de soția sa, Letizia, la fel ca orice alt părinte. Începând cu 19 iunie, însă, responsabilitățile ce vor apăsa pe umerii acestuia vor fi din ce în ce mai mari, într-un moment în care publicul spaniol se așteaptă ca monarhul să fie cu totul altceva decât ceea ce s-a dovedit a fi tatăl său de-a lungul ultimilor 15 ani. Anunțul că ceremonia va fi una cât mai simplistă cu putință, în acord cu recesiunea economică din Spania, a venit astfel în perfect acord cu imaginea creată în ochii opiniei publice: aceea a unui viitor rege care, înainte de toate, pune pe primul plan bunăstarea Spaniei. Prin aceasta, Felipe se dovedește a fi monarhul pregătit să sacrifice totul pentru cetățenii săi, pentru poporul său. Iar, deși vorbele mamei sale puteau părea a fi ușor exagerate, în primă instanță, acestea se dovedesc a fi cum nu se poate mai adevărate și mai reale: Felipe a fost crescut pentru a fi rege al Spaniei și astfel pentru a fi, prin aceasta, primul ei servitor. Un spirit de sacrificiu rar întâlnit în aceste zile – însă tradiția istorică, regală a acestui fost mare imperiu, cândva, își cere tributul: un mare rege pentru un mare regat. Iar Felipe se anunță a fi exact modelul de monarh de care Spania avea atât de mare nevoie – și poate, Europa, deopotrivă.

 

INTERNAȚIONAL

Soarta ofensivei Turciei în Siria, jucată între Rusia și SUA. Președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, întâlniri cu Mike Pence și Vladimir Putin

Published

on

© Kremlin.ru

Ankara va purta zilele acestea discuții despre soarta operațiunii armate din nord-estul Siriei cu reprezentanții administrației americane de la cel mai înalt nivel, precum și cu președintele rus Vladimir Putin, atât SUA cât și Rusia nesprijinind ofensiva turcă, potrivit Agerpres și Euronews

Vicepreședintele american, Mike Pence, a călătorit miercuri la Ankara împreună cu secretarul de stat Mike Pompeo și alți delegați pentru a încerca să negocieze soluționarea conflictului. Cu această ocazie, Pence va reitera angajamentul SUA pentru a se ajunge imediat la încetarea focului. De asemenea, joi, Pence va avea o întâlnire bilaterală cu președintele turc Tayyip Erdogan, în care îi va reitera faptul că sancțiunile impuse de SUA nu vor fi ridicate până la rezolvarea conflictului, după ce, marți, Erdogan i-a spus președintelui Donald Trump că nu va declara niciodată încetarea focului în nord-estul Siriei, potrivit unui anunț de la Casa Albă, relatează Euronews. 

Erdogan a adăugat, de asemenea, că nu este îngrijorat de sancțiunile americane și că i-a refuzat oferta de mediere a președintelui american pe motivul că ,,nu va negocia cu o organizație teroristă”, cu referire la milițiile kurde YPG ( Unităţile de Apărare a Poporului), care reprezintă cea mai mare parte a forțelor militare care controlează partea de nord-est a Siriei, Forțele Democrate Siriene (FDS). 

Ofensiva turcă din nordul Siriei care vizează luptători kurzi, susținuți de Statele Unite împotriva regimului lui Assad și în lupta împotriva Statului Islamic, a răsturnat vechile alianțe și a redesenat sferele de control în conflictul din Siria. Incursiunea a dezrădăcinat peste 130 000 de civili și a stârnit temeri legate de o revenire a grupării militante a Statului Islamic în zonă, care s-ar putea extinde ulterior peste granițele siriene. De asemenea, mișcarea Turciei a precipitat retragerea Statelor Unite dintr-o parte a Siria pe care o controlau de ani buni. 

De cealaltă parte, Rusia, care susține forțele regimului Bashar al-Assad de la începutul conflictului civil din Siria, acum 8 ani, se împotrivește ofensivei turce care ar putea duce la o confruntare între forțele guvernamentale și cele ale Turciei. În plus, după retragerea rapidă a trupelor americane din nord-estul Siriei la începutul săptămânii, Moscova s-a deplasat în apropierea orașului sirian de importanță strategică Manbij pentru a umple vidul de securitate din zonă. 

Ministerul rus al Apărării a declarat marți că poliția militară din nord-vestul Manbij patrulează „de-a lungul liniei de contact dintre” Siria și Turcia,  pentru a preveni confruntarea dintre cele două părți. De asemenea, trimisul special al Moscovei în Siria, Alexander Lavrentyev, a declarat că Rusia s-a opus operațiunii turcești și nu va permite confruntări directe între trupele turcești, membre ale NATO, și forțele guvernului sirian pe care le sprijină, relatează The Guardian

Ieri, forţele regimului lui Bashar al-Assad au început să-şi desfăşoare efectivele în sectoare din nordul Siriei care se sustrag controlului lor, în urma unui acord încheiat cu autorităţile kurde din Siria, menit să contracareze ofensiva turcă, potrivit Agerpres.

,,Lupta între Turcia și Siria ar fi pur și simplu inacceptabilă … Și, prin urmare, nu o vom permite, desigur”, a spus Lavrentyev în timpul unei vizite în Emiratele Arabe Unite, adăugând că Turcia și regimul au fost în contact direct – o inversare majoră de poziție din partea Turciei care, încă din primii ani ai războiului din Siria, a sprijinit solicitările internaționale privind înlăturarea de la putere a președintelui sirian, Bashar al-Assad.

La rândul său, oficialii apropiați de președintele Erdogan au declarat ieri că șeful statului i-a comunicat președintelui rus Vladimir Putin că incursiunea Turciei în nord-estul Siriei va contribui la eforturile de contra-terorism, la integritatea teritorială a Siriei și la procesul de pace bazat pe o soluție politică. În acest context, Erdogan i-a vorbit lui Vladimir Putin despre necesitatea prevenirii confruntărilor armate între trupele regimului turc și sirian. Astfel, potrivit Kremlinului, Putin l-a invitat pe liderul turc pentru o vizită de lucru la Moscova „în zilele următoare”, invitație acceptată de Erdogan, informează Agerpres. 

Erdoğan a refuzat până acum să limiteze operațiunile militare, lăudându-se marți că trupele sale au capturat 1.000 de km2 (400 km) de teritoriu de la FDS, o alianță militară pe care Ankara o consideră  ramură a Partidului Muncitorilor din Kurdistan ( PKK), organizație separatistă care luptă pentru independența teritorială a kurzilor din Turcia, dar care a fost sprijinită de SUA în războiul pentru înlăturarea luptătorilor Statului Islamic. 

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

Convorbire telefonică Emmanuel Macron–Donald Trump. Președintele francez a insistat asupra ”necesității absolute de a împiedica o recrudescență” a grupării Stat Islamic, pe fondul ofensivei turce în Siria

Published

on

Președintele francez Emmanuel Macron a insistat în cadrul unei convorbiri telefonice, luni seara, cu omologul său american Donald Trump asupra ”necesității absolute de a împiedica o recrudenscență” a grupării teroriste Stat Islamic, pe fondul operațiunii lansate de Turcia împotriva kurzilor și al retragerii trupelor americane din nordul Siriei, a informat Palatul Elysee, potrivit AFP, citat de Agerpres.

Preşedintele francez a avut de asemenea convorbiri cu omologii săi turc Recep Tayyip Erdogan şi irakian Barham Saleh, a precizat preşedinţia franceză.

În cursul convorbirii cu Donald Trump, Emmanuel Macron ”a subliniat nevoia absolută de a împiedica o revenire a SI în regiune”, precizează Elysee.

Parisul şi alte capitale europene sunt preocupate de faptul că mulţi membri ai SI deţinuţi de kurzi ar putea reuşi să fugă şi că grupul jihadist va profita de haosul în domeniul securităţii pentru a se regrupa pe teren.

Convorbirea dintre Emmanuel Macron şi Recep Tayyip Erdogan a ”confirmat o divergenţă profundă de opinii asupra consecinţelor previzibile ale ofensivei turceşti în nord-estul Siriei”, a indicat de asemenea sursa citată.

Potrivit autorităților turce, Recep Tayyip Erdogan i-a explicat lui Emmanuel Macron ”obiectivele operațiunii” și ” a atras atenția asupra ameninţării reprezentate de grupările teroriste Statul Islamic şi Unităţile de protecţie a poporului (YPG) pentru securitatea Turciei şi integritatea teritorială a Siriei”.

Convorbirea telefonică dintre președintele francez Emmanuel Macron și omologul irakian Barham Saleh au avut drept subiect central ”riscurile umanitare și de securitate ale situației actuale” precum şi ”pe măsurile care trebuie luate în cadrul coaliţiei internaţionale împotriva Statului Islamic, care va trebui să facă faţă responsabilităţilor sale”. Emmanuel Macron şi-a exprimat dorinţa de ”consolidare a cooperării franco-irakiene” în acest context.

Lansată la 9 octombrie, operaţiunea turcă a deschis un nou front în conflictul din Siria, unde intervin actori regionali şi internaţionali, care a făcut din 2011 peste 370.000 de morţi şi milioane de refugiaţi.

Ofensiva turcă în nord-estul Siriei, intrată în cea de-a șaptea zi, a provocat proteste internaționale și s-a soldat cu peste 150 de morți, dintre care 50 de civili, dar și cu strămutarea a peste 130.000 de persoane.

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

Donald Trump a autorizat impunerea sancțiunilor împotriva Turciei. Președintele SUA îi cere omologului turc Recep Tayyip Erdogan să ”pună capăt invaziei” în Siria

Published

on

Statele Unite au impus sancțiuni care vizează trei miniștri turci printr-un decret prezidențial semnat de președintele american Donald Trump care vizează să convingă Ankara ”să înceteze imediat ofensiva” în Siria, a anunțat Administrația de la Washington, potrivit AFP, citat de Agerpres.

Miniştrii Energiei, Apărării şi de Interne sunt vizaţi de măsurile americane, potrivit unui comunicat al Trezoreriei SUA. Bunurile lor potenţiale în Statele Unite sunt îngheţate şi tranzacţiile internaţionale în dolari sunt blocate.

Ministerele Apărării şi Energiei sunt de asemenea vizate ca instituţii.

Decretul semnat de preşedintele Trump prevede, de asemenea, blocarea intrării persoanelor sancţionate pe teritoriul Statelor Unite.

Documentul vizezează un număr foarte mare de oficiali turci implicați în acte care îi pun în pericol pe civili sau destabilizează nord-estul Siriei, dar în acest moment Administrația Trump a decis să aplice sancțiuni numai celor trei miniștri și două ministere.

Preşedintele american Donald Trump i-a cerut luni, în cadrul unei convorbiri telefonice, omologului său turc Recep Tayyip Erdogan să ”pună capăt invaziei” în Siria şi să declare ”încetarea focului imediat”, a declarat vicepreşedintele Mike Pence, relatează AFP, potrivit Agerpres

”Statele Unite doresc ca Turcia să înceteze invazia, să pună în aplicare imediat încetarea focului şi să înceapă negocierile cu forţele kurde în Siria pentru a pune capăt violenţei”, a menţionat Pence, adăugând că va merge în curând în Turcia la cererea preşedintelui Trump.

”Dacă operaţiunea Turciei continuă, aceasta va agrava o criză umanitară deja gravă şi în plină creştere, cu consecinţe potenţial dezastruoase”, a declarat secretarul de stat american, Mike Pompeo, într-un comunicat.

”Pentru a evita noi sancţiuni impuse în cadrul acestui nou decret prezidenţial, Turcia trebuie să pună capăt imediat ofensivei sale unilaterale în nord-estul Siriei şi să reia dialogul cu Statele Unite privind securitatea” în regiune, a avertizat acesta.

La rândul său, Congresul SUA ameninţă că va adopta rapid sancţiuni economice mult mai extinse împotriva Turciei.

Ofensiva turcă în nord-estul Siriei, intrată în cea de-a șaptea zi, a provocat proteste internaționale și s-a soldat cu peste 150 de morți, dintre care 50 de civili, dar și cu strămutarea a peste 130.000 de persoane.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending