INTERVIU cu Presedintele Consiliului Concurentei. Ce spune despre investigatia Comisiei privind Contractele Hidroelectrica si privatizarea Postei Romane. Ce se intampla cu limitarea comisioanelor interbancare

Corespondenta de la Bruxelles pentru caleaeuropeana.ro, Andrei Lupu

Domnul Bogdan Chirițoiu, Președintele Consiliului Concurenței din România, a efectuat luni, 23 iunie, o vizită la Bruxelles pentru a participa la întâlnirea sefilor autorităților de concurență din Europa. In interviul acordat corespondentului caleaeuropeana.ro la Bruxelles, Chiritoiu vorbeste despre cele mai importante teme discutate la Comisia Europeana.

bogdan chiritoiu
FOTO: incont.ro

Referindu-se la punctele de pe agenda de lucru, acesta a declarat că: „astăzi vom avea discuții cu conducerea Direcției de Concurență a Comisiei Europene pentru a trece în revistă cazurile pe care le au dânșii în lucru cu Romania. Ne interesează să finalizăm într-un termen cât mai scurt investigația Comisiei privind contractele Hidroelectrica, partea romană furnizând deja informațiile solicitate de Comisie, astfel așteptăm finalizarea cazului într-un timp relativ scurt.”

Acesta a cotinuat: „Comisia investighează dacă este vorba despre ajutor de stat în cazul acelor contracte. Noi, la nivel național investigăm deja durata respectivelor contracte.  Dacă serviciile Comisiei constată că a fost vorba despre ajutor de stat, sumele trebuie recuperate de la cei care au primit energia prea ieftin. În cazul în care la nivel național se constată că acele contracte încalcă legea concurenței, vom impune sancțiuni către toate părțile la contractele respective. Sunt două investigații legate, dar administrativ și legal, ele sunt separate chiar dacă au cam același obiect de analiză.”

Amintind de Poșta Romană, Președintele Consiliului Concurenței din România, a declarat că: „este într-o procedură de privatizare, în pregătirea privatizării statul român vrea să elimine datoriile pe care Poșta le-a acumulat la bugetul de stat pentru a face compania mai atractivă pentru privatizare, ce discutăm cu Comisia Europeană este să ne permită să facem această conversie, dânşii, insistă ca această conversie să fie numai temporară, să fie condiționată de realizarea privatizării și în caz că nu se va realiza privatizarea, datoriile să fie repuse pe rol, deci să fie anulată conversia, și conversia să nu se mai facă la începutul procedurii de privatizare, cum am făcut la CFR Marfă, ci numai într-o fază foarte avansată când suntem aproape siguri că avem un cumpărător interesat să preia compania.”

Referitor la ajutoarele de stat, domnul Bogdan Chirițoiu, a declarat: “Una din reformele importante pe care Comisia vrea să le finalizeze este modernizarea sistemului de verificare a acordării ajutoarelor de stat în care ne vom muta de la sistemul actual care este destul de lent în care practic fiecare masură de ajutor de stat trebuie aprobată de Comisia Europeană, la un model în care Comisia dă regulile, statul membru este responsabil să aplice acele reguli, iar Comisia face numai verificarea ulterioară prin sondaj să vadă în cel fel au fost respectate regulile stabilite. Evident este o reformă importantă și sunt multe discuții pentru a se vedea cum se vor pune în practică toate aceste măsuri, România fiind unul dintre cele 4 state ce fac parte din grupul de coordonare a acestui proces – din grupul ce va face recomndări Comisiei privind implementarea în practică a noului regim”, alături de România fiind Germania, Suedia și Ungaria.

Pe subiectul energiei regenerabile acesta a subliniat că: „România are un număr foarte mare de cazuri pentru că e o lege foarte importantă, care a suferit extrem de multe modificări, ultimele modificări la legea de sprijinire a energiilor regenerabile s-au făcut la începutul acestui an, ele au fost transmise Comisiei Europene, prin notificare, și ne așteptăm ca serviciile Comisiei să finalizeze și să accepte modificările pe care le-am făcut, iar în această vară să avem un răspuns pozitiv.

În legătură cu zona investițiilor mari pe sectorul energiilor regenerabile prezente în România necesită o aprobare specială din partea Comisiei, fiind 3 în momentul de față în România, după ce vor primi aprobarea schemei generale, ne așteptăm să primim și aprobarea pentru cele 3 proiecte individuale mari.

Pentru a face mai suportabilă pentru industria românească, pentru marii consumatori de energie,  guvernul a venit cu ideea de a reduce cheltuielile pe care marii consumatori de energie trebuie să le facă, pentru a subvenționa energia regenerabilă, notificarea aceastei măsuri urmează să fie trimisă Comisiei Europene – nu ne așteptăm să avem dificultăți și să primim, într-o perioadă relativ scurtă, aprobarea.

Și nu în ultimul rând, există intenția de a sprijinii mici producători de energie regenerabilă care pot fi inclusiv producători domestici, cei ce pe acoperiși își montează panouri solare, pentru aceștia, pentru producătorii care se incadrează sub 2 Mwh putere instalată,  se pregătește o măsură specială de sprijin pentru implementarea căreia se așteaptă răspunsul Comisiei.”

În legătură cu noile norme europene privind compensațiile pe care le primesc victimele,  Domnul Bogdan Chirițoiu, a amintit că: „O inițiativă a Comisiei este de a pregăti un cadru legal prin care cei care sunt victime ale unor comportamente anticoncurențiale pot să acționeze în instanță, pentru a fi despăgubiți, de către companiile care au incălcat legea, pentru că până acum, sistemul din România și în alte state membre ale Uniunii Europene spunea că dacă încalci legea ești investigat de Autoritatea de Concurență, ești amendat, iar banii se duc la buget, iar victima lui nu primește nicio compensație. Comisia crează un cadru în care informațiile pe care autoritățile publice, cum este Consiului Concurenței din România, le-a strâns și pe baza cărora au aplicat o amendă administrativă companiilor care au încălcat legea, vor fi puse la dispoziția companiilor păgubite pentru ca ele să se poată să se bazeze pe acele date și să ceară instanțelor să fie compensate pentru pierderile suferite.”

Referindu-se la inițiativa europeană de limitare a comisioanelor interbancare, Președintele Consiliului Concurenței din România, a declarat că există: „O inițiativă europeană și una paralelă la nivel național, Comisia propunând la nivelul Parlamentului și Consiliului o limitare a comisioanelor interbancare la tranzacțiile cu cardul, România la nivel național a demarat, de asemnea, un proces de limitare a acestor comisioane. Dorim sa vedem cât de repede se va mișca proiectul legislativ european, dar aici ne confruntăm cu schimbarea Parlamentutului European și o schimbare la nivelul Comisiei Europene. Astfel, este posibil să mai dureze până când legislația europeană va fi adoptată. Oricum existăo perioada de tranziție, deci nu ar intra în vigoare imediat. Pe noi ne interesează ca initiativă legislativă de la nivel național, care este aprobată în momentul de față de Guvernul României și transmisă Parlamentului României, să fie aprobată într-un termen cât mai scurt, și care s-ar completa foatrte bine cu celelalte proiecte guvernamentale de limitare a tranzacțiilor cash.

La nivel european mai există „o initiativă europeană care este pe o zonă complementară, cea privind accesul cetățenilor la conturi. Ideea principală este ca inclusiv persoanele mai sărace sau defavorizate să aibă posibilitatea de a beneficia de servicii bancare la costuri relativ mici. Toate aceste inițiative ar trebui privite ca un pachet, ele se completează și rămâne de văzut cât de repede se va avansa cu legislația europeană” a încheiat domnul Bogdan Chirițoiu.

 

 

 

 

.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Articole Populare