Într-un gest rar, secretarul general NATO răspunde afirmațiilor lui Trump, care a avertizat că nu ar apăra aliații în fața Rusiei: Subminează securitatea Alianței și expune soldații americani și europeni la un risc sporit

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a avertizat duminică împotriva afirmaţiilor care “subminează securitatea” Alianţei, după ce fostul preşedinte american Donald Trump, care are mari şanse de a fi reales în noiembrie, a evocat posibilitatea de a nu mai apăra statele aliate a căror contribuţie financiară este insuficientă.

“Orice sugestie în sensul că Aliaţii nu se vor apăra reciproc ne subminează securitatea, a noastră a tuturor, inclusiv a Statelor Unite, şi îi expune pe soldaţii americani şi europeni la un risc sporit”, a reacţionat Stoltenberg într-un comunicat preluat, pe X, de fostul său purtător de cuvânt, Oana Lungescu.

“NATO rămâne pregătit și capabil să apere toți aliații (…) Mă aștept, indiferent cine câștigă alegerile prezidențială, ca SUA să rămână un aliat NATO puternic și angajat”, a completat Jens Stoltenberg, care a lucrat cu Donald Trump în perioada 2016-2020, când cel din urmă a fost președinte al SUA, mandat precedat de amenințări cu privire la angajamentul Statelor Unite față de NATO.

Fostul președinte american Donald Trump a declarat sâmbătă că ar “încuraja” Rusia să atace orice țară membră a NATO care nu își îndeplinește obligațiile financiare față de alianța de apărare, în remarci pe care Casa Albă le-a repudiat ca fiind “îngrozitoare și nebunești”.

Vorbind la un miting de campanie în Carolina de Sud, Trump a declarat că, în timp ce era președinte, le-a spus liderilor NATO că ar “încuraja [Rusia] să facă ce naiba vrea” cu membrii alianței care “nu respectă” obiectivele de cheltuieli ale grupului.

“Unul dintre președinții unei țări mari s-a ridicat și a spus: ‘Ei bine, domnule, dacă nu plătim și suntem atacați de Rusia, ne veți proteja?”, și-a amintit Trump în timpul mitingului. “Am spus: ‘Nu ați plătit. Sunteți în întârziere’. El a spus: ‘Da, să spunem că s-a întâmplat asta’. Nu, nu v-aș proteja. De fapt, i-aș încuraja să facă ce naiba vor”.

Comentariile par să sugereze că Trump, favorit pentru nominalizarea republicană la președinție, ar putea să nu respecte clauza de apărare colectivă a NATO pentru membrii care nu au plătit suficient. Casa Albă a denunțat comentariile ca punând în pericol securitatea și stabilitatea.

“Încurajarea invaziilor celor mai apropiați aliați ai noștri de către regimuri criminale este îngrozitoare și dementă – și pune în pericol securitatea națională americană, stabilitatea globală și economia noastră acasă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Andrew Bates, într-un comunicat.

Citiți și Aflat la Washington, Jens Stoltenberg nu crede că o revenire a lui Trump la Casa Albă ar slăbi NATO: SUA vor continua să fie un aliat ferm

Favorit la învestitura republicană, Trump a fost întrebat recent de către prezentatorii unei intervenţii în direct la Fox News despre poziţia sa faţă de NATO, o întrebare care a urmat dezvăluirii apărute că el le-ar fi spus unor înalţi oficiali europeni, pe când era preşedinte, că SUA nu vor ajuta niciodată Europa dacă va fi atacată.

El a precizat că va condiționa angajamentul față de NATO de modul cum europenii vor trata SUA, subliniind că aliații occidentali au profitat de Statele Unite.

Reuniți în iulie anul trecut pentru summitul Alianței Nord-Atlantice de la Vilnius, la 150 de kilometri de Rusia, țara care a readus războiul în Europa prin invazia sa în Ucraina, liderii celor 31 de state membre ale NATO, și-au luat un angajament durabil de a investi în apărare cel puțin 2% din produsul intern brut (PIB), într-o schimbare de paradigmă față de angajamentul din 2014, din Țara Galilor. 

“În 2014, la Summitul din Țara Galilor, șefii de stat și de guvern aliați au convenit asupra Angajamentului de investiții în domeniul apărării. De atunci, aliații au înregistrat progrese remarcabile și toți și-au majorat cheltuielile pentru apărare, și-au dezvoltat în continuare forțele și capacitățile și au contribuit la operațiunile, misiunile și activitățile aliate. Cu toate acestea, așa cum se arată în Conceptul strategic, națiunile noastre se confruntă acum cu amenințări și provocări de securitate mai profunde decât oricând de la sfârșitul Războiului Rece”, au subliniat cei 31 de lideri.

Astfel, în conformitate cu obligațiile care revin în temeiul articolului 3 din Tratatul de la Washington, aliații și-au luat “angajamentul durabil de a investi anual cel puțin 2% din produsul nostru intern brut (PIB) în apărare”.

Această decizie, care reprezintă o actualizare în creștere a angajamentului din Țara Galilor, când Rusia abia anexase Crimeea, a fost luată “pentru a îndeplini cerințele de lungă durată privind echipamentele majore și obiectivele NATO privind capacitățile, pentru a finanța noile planuri de apărare și modelul de forțe ale NATO, precum și pentru a contribui la operațiunile, misiunile și activitățile NATO”. 

Astfel, aliații au reafirmat și obiectivul ca 20% din bugetele de apărare să fie alocate în echipamente majore, inclusiv în cercetarea și dezvoltarea aferente, care ar trebui îndeplinit împreună cu un minim de 2% din PIB pentru cheltuielile anuale de apărare.

Potrivit celui mai recent raport anual al NATO, țările care au cheltuit cel puțin 2% din PIB pentru apărare au fost Grecia (3,54%), SUA (3,46%), Lituania (2,47%), Polonia (2,42%), Marea Britanie (2,16%), Estonia (2,12%) și Letonia (2,07%). În ceea ce privește România, țara noastră a alocat 2% din PIB pentru apărare începând cu anul 2017, iar din 2023 bugetul apărării a crescut la 2,5% din PIB/ an.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare