Ionuț Moșteanu a discutat cu ministrul adjunct al apărării din Ucraina despre posibilitățile de dezvoltare a cooperării tehnico-militare: Explorăm oportunitățile oferite de programele europene de finanțare

Ministrul apărării naționale, Liviu-Ionuț Moșteanu, a avut luni, 27 octombrie, la sediul MApN, o întrevedere cu ministrul adjunct al apărării din Ucraina, Sergiy Boyev.

Potrivit unui comunicat al MApN remis CaleaEuropeană.ro, la care a participat și șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Mihai Jurcă.

Vizita oficialului ucrainean în România s-a înscris în cadrul dialogului politico-militar dintre cele două state și a avut ca obiectiv principal discutarea posibilităților de dezvoltare a cooperării tehnico-militare, precum și consolidarea parteneriatului bilateral în domeniul apărării.

Pe parcursul întrevederii, delegațiile au trecut în revistă punctele cheie ale sprijinului multidimensional acordat Ucrainei de către România și au discutat despre extinderea colaborării în domeniul industriei de apărare, despre proiecte comune de cercetare și inovare militară, precum și despre programe de instruire și interoperabilitate între forțele armate ale celor două țări.

Ambele părți au subliniat importanța transferului de expertiză și tehnologie, cu accent pe dezvoltarea capacităților de producție a echipamentelor militare. De asemenea, a fost evidențiat rolul esențial al cooperării regionale în contextul actual de securitate din flancul estic al NATO și al Uniunii Europene.

În cadrul discuțiilor, oficialii au convenit asupra intensificării contactelor la nivel tehnic și instituțional, precum și asupra organizării periodice a reuniunilor bilaterale dedicate industriei de apărare, menite să stimuleze proiecte comune de cercetare-dezvoltare și parteneriate între companiile de profil din România și Ucraina.

„România rămâne angajată în sprijinirea consolidării capacităților de apărare ale Ucrainei, prin proiecte comune de dezvoltare industrială. În acest sens, explorăm împreună oportunitățile oferite de programele europene de finanțare, inclusiv inițiativa SAFE, care poate contribui semnificativ la creșterea capacității regionale de producție și la modernizarea industriei de apărare”, a declarat ministrul Moșteanu.

Citiți și: Mobilitatea militară, apărarea aeriană și antirachetă, sistemele anti-drone, sistemele terestre și maritime – domeniile în care România vrea să-și implice industria de apărare prin programul SAFE

România va folosi fondurile SAFE pentru achiziții militare esențiale și dezvoltarea infrastructurii critice pe flancul estic, afirmă ministrul apărării la Bruxelles

Ministrul apărării și emisarul SUA pentru Ucraina s-au întâlnit la Varșovia: Stabilitatea Ucrainei și R. Moldova sunt interdependente

EXCLUSIV Ministrul apărării: România vrea să producă drone cu tehnologie ucraineană, prin finanțare europeană SAFE, pentru Ucraina și Armata Română

Vizita ministrului adjunct al apărării din Ucraina a confirmat angajamentul comun al celor două state de a consolida cooperarea în domeniul apărării și de a contribui la securitatea și stabilitatea regională prin mijloace moderne, sustenabile și compatibile cu standardele euroatlantice.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Teodora Ion
Teodora Ionhttp://www.caleaeuropeana.ro
Teodora Mirel este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Ariile sale de interes includ reconfigurarea relației dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie în epoca post-Brexit, promovarea multilateralismului în contextul reașezării raporturilor de putere la nivel global și combaterea dezinformării ca acțiune de protejare a democrațiilor.

Articole Populare