Connect with us

EDITORIALE

Iulian Chifu: Succesiunea lui Trudeau la conducerea Canadei în epoca Trump

Published

on

de Iulian Chifu*

Unul dintre aliații NATO din Amerca de Nord și membru al grupului Five Eyes al cooperării celor cinci state de limbă engleză în schimburile de informații, Canada, a intrat în epoca schimbărilor radicale în perspectiva alegerilor generale de la 20 octombrie. Într-o lovitură de teatru după circa un an de critici interne, președintele de 12 ani al Partidului Liberal, majoritar în Parlament și de 9 ani premier al Canadei, Justin Trudeau a fost forțat dă demisioneze la 6 ianuarie și să anunțe pentru 9 martie alegerile la președinția Partidului Liberal și la poziția de premier al Canadei, retrăgându-se din funcție. Cine este succesorul și cum va arăta Canada în epoca Trump? O cursă deja lansată la nivelul liberalilor, situați în sondaje în spatele conservatorilor lui Pierre Poilevre. 

Chrystia Freeland l-a debarcat prin demisie pe Trudeau

Premierul Justin Trudeau este în război de mai bine de un an cu proprii săi susținători și membri. Mai întâi, perioada pandemiei și abordările sale extreme au creat reacții dure din partea societății prin tentația impunerii obligativității vaccinării sub condiția imposibilității de a mai lucra, de a cumpăra bunuri, de a exista. Au urmat apoi o seamă de abordări extrem progresiste pe dimensiunea mediului, emisiilor de bioxid de carbon, încălzirii globale, renunțării de carburanți și blocării exploatării resurselor.

Finalul a fost atunci când proprii membri de partid i-au reproșat căderea Partidului Liberal spre ultra-progresism și stânga, și pe fondul acuzațiilor conservatorilor de neo-marxism care au fost îmbrățișate din ce în ce mai mult de către publicul canadian, afectat de creșteri de prețuri și inflație, plus o situație economică precară, accentuate de politicile din ultimii ani. Perspectiva sosirii lui Donald Trump la Casa Albă nu a făcut decât să adauge presiune asupra premierului canadian.

În plus, cum sondajele de opinie au arătat schimbarea de ton, preferințe și susținere, aceste lucruri au contat și mai mult, iar când a devenit clar că Liberalii au intrat sub nivelul intențiilor de vot ale Conservatorilor candieni, soarta sa a fost pecetluită. Deși era la putere de 9 ani, Trudeau pregătea viitoarele alegeri din acest an sperând la un nou mandat. Aspirațiile sale s-au prăbușit ca și ambițiile sale la cumpăna dintre ani.

Lovitura de grație i-a dat-o vicepremierul Chrystia Freeland, Ministrul Finanțelor, la 16 decembrie, când trebuia să prezinte bugetul în Parlament. În loc de buget, ea și-a prezentat demisia, declanșând criza de încredere și mișcarea internă care a dus la demisia sa. În scrisoarea de demisie, ea l-a criticat pe Trudeau pentru afacerile politice costisitoare și ideologizate versus problemele mari ale Canadei, inclusiv pregătirea pentru bătălia pe tarife anunțată de Trump. Imediat, grupul parlamentar liberal s-a întors împotriva premierului și șefului de partid, care a generat schimbarea de lider înaintea alegerilor.

Deși procesul durează de obicei un an, de această dată Trudeau nu a mai supraviețuit politic, și-a dat demisia la 6 ianuarie și a anunțat alegerile pentru șefia Liberalilor la 9 martie. Procesul declanșat a fost dublat de prorogarea de către guvernatorul general a lucrărilor Camerei până la 24 martie, când noul președinte și viitor premier va prezenta noul Guvern în Parlament. Perioada e scurtă dar permite ca, eventual, relansarea partidului să-i permită să evite înfrângerea care se prefigura la alegerile generale care vor fi stabilite înainte de 20 octombrie.

Canada pregătită de relația complicată cu Donald Trump

Desigur, schimbarea lui Trudeau nu a fost determinată de alegerea lui Donald Trump ca președinte în Statele Unite, chiar dacă este cel mai apropiat vecin și aliat, cu cele mai multe schimburi economice. Nu e nici o cabală menită să aducă conservatorii la conducerea statului canadian, din contra, iar jocurile nu sunt decise pntru octombrie. Dar alegerea președintelui Trump a însemnat un imbold prin prisma referirilor sale directe la Canada, pe care-l vedea ca un al 51-lea stat american, într-o conferință de săptămâna trecută la Mar-A Lago chiar în ziua demisiei premierului Trudeau, dar fără legătură cu aceasta, în care a introdus temele care au făcut titluri legate de Panama, Groenlanda și Canada.

Relația Canada-SUA este cea mai importantă relație a federației candiene cu capitala la Ottawa. Între cele două state se află multiple teme de convergență, multe teme comune de cooperare, un volum enorm de schimburi, dar și câteva controverse între care migrația și traficul de Fentanyl, un drog sintetic, reclamat în interviu de către Donald Trump, dar care nu are o bază reală. Migranții nu vin în SUA prin Canada, ci pe ruta sudică, dinspre Mexic, iar Fentanylul, de asemenea, vine cu precădere din China pe diferite rute. Canada chiar își controlează frontierele, statistic chiar mai bine decât Statele Unite – și pe seama unei populații mai reduse, deci a unei piețe de droguri și produse traficate și de contrabandă mult mai restrânse. 

Pe de altă parte, există cel puțin trei teme critice în legătura dintre cele două state nord-americane: cheltuielile de apărare, comerțul și securitatea economică-inclusiv ruta arctică și componenta de energie și materiale critice-metale rare. Desigur, angajamentul lui Justin Trudeau față de cele 2% din PIB pentru apărare, în varianta 2014, a fost atingerea nivelului în 2032, în prezent Canada având doar 1,37% pe 2024. Desigur că există formule de acomodare cu împărțirea corectă a responsabilităților, precum discuția de a se alătura AUKUS în privința cercetării și producției comune de armamente, care ar crește substanțial contribuția canadiană la apărare, mai ales utilizând expertiza proprie în cyber și inteligență artificială. Cum există preocuparea amenințării chineze în Indo-Pacific și pentru Canada și probleme cu comerțul și excesele Chinei – creșterea tarifelor cu 100% la mașini electrice chineze a avut loc și în Canada – e o bază serioasă de cooperare.

SUA și Canada, alături de Mexic, sunt membre ale United States-Mexico-Canada Agreement (USMCA) – succesorul acordului de liber schimb nord-american NAFTA. Aici există o părere împărtășită a celor două capitale Washington și Ottawa, că Mexicul e folosit drept rută de pătrundere a produselor chineze ieftine pe piața nord-americană, o altă temă de preocupare comună. Altfel SUA au nevoie de produsele de metale rare din Canada, care e considerată piață internă și Pentagonul a investit în trei proiecte de extracție 156 milioane de dolari în 2023.

Iar mai recent într-o mină de Tungsten 15,8 milioane de dolari, în decembrie 2014, pentru a folosi la oțel special utilizat în producția militară, muniție, componente aerospațiale, armuri pentru vehicule. Nu-i vorba, între cele două state vecine există și dispute comerciale precum taxa digitală introdusă de Canada giganților americani. Și aceasta deja e împinsă spre judecată în mecanismele acordului de liber schimb. Desigur că oamenii de afaceri au fost preocupați de inabilitățile guvernului ca și de schimburile de replici americano-canadiene mai puțin deferente.

Bătălia pentru succesiune

Deschiderea bătăliei pentru șefia liberalilor a adus nenumărate posibilități în prim plan. Două persoane aveau duminică, 12 ianuarie anunțuri publice de candidatură, respectiv omul de afaceri și fost parlamentar liberal Frank Baylis și deputatul Chandra Arya. Pe lista celor care evaluează opțiunile se mai află Președintele Camerei, Karina Gould, Ministrul resurselor Naturale, Jonathan Wilkinson, Ministrul Muncii, MacKinnon. Ministrul Finanțelor Dominic LeBlanc și cel al Afacerilor Externe, Mélanie Joly, au refuzat să intre în cursă iar Ministrul Inovației, François-Philippe Champagne își va anunța intențiile la începutul săptămânii. Sâmbătă Ministrul Transporturilor Anita Anand a anunțat că nu candidează.

Regulile Partidului Liberal includ și o participare financiară de 350.000 de dolari depusă la înscriere, prag ce ar putea bloca multe dintre virtualele candidaturi actuale. Există astăzi trei candidaturi serioase:

  • mai întâi, fosta Ministră a Finanțelor, cea care a determinat căderea lui Trudeau prin propria demisie și care vine cu credibilitate serioasă, fost editor la The Globe and Mail in Toronto și journalist internațional pentru Financial Times și Reuters, intrată în partid în 2013 și autor al renegocierii acordului NAFTA în prima administrație Trump.
  • În al doilea rând Mark Carney,fostul guvernator al Băncii Canadei și a Băncii Angliei. Un finanțist cu reputație excelentă, care a avertizat asupra impactului financiar al încălzirii globale, a criticat capitalismul și relativitatea piețelor care trebuie să servească cetățeanul. Carney este prieten cu fosta ministră a Finanțelor, Freeland, fiind și nașul unuia dintre copii ei.
  • În al treilea rând, li se alătură Christy Clark, liderul Patidului liberal din Columbia Britanică, partid afiliat dar nu membru al Liberalilor, mai de dreapta, fost premier al Columbiei britanice între 2011-2017, moderator radio și critic vocal al lui Justin Trudeau. Ea are o problemă prin faptul că a fost înscrisă în partidul Conservator odată și a negat acest lucru. Totuși a ales să meargă înainte cu candidatura, cel puțin pentru moment, dar are o problemă cu vorbitul limbii franceze, care este un handicap pentru orice politician canadian. De aceea evaluările sunt că unul dintre primii doi candidați va fi și alesul.

* Iulian Chifu este profesor universitar doctor habilitat la UNAp, președintele Centrului de Prevenirea Conflictelor și Early Warning. Este specializat în Analiză de Conflict și decizie în criză, spațiul post-sovietic și studii prospective. A fost consilier prezidențial pentru afaceri strategice, securitate și politică externă (2011-2014) și consilier de stat al Prim-Ministrului pentru politică externă, securitate și afaceri strategice (2021-2023). Este autor a numeroase cărți, publicații și articole de specialitate.

EDITORIALE

Iulian Chifu: SUA și Europa pe traiectorie de coliziune. Ce faci când se ceartă mama cu tata?

Published

on

de Iulian Chifu*

E o veche butadă care a fost caracteristică statelor europene din Estul Europei începând cu epoca neoconservatorismului și unilateralismului american în Irak, 2003, atunci când statele din flancul estic al NATO, ieșite din comunism și dominația Rusiei, spuneau că au nevoie atât de SUA cât și de UE și că nu pot alege, că nu ar trebui să fie aduse vreodată în situația de a alege între cei doi parteneri și aliați pentru că ar fi la fel de dramatic ca atunci când, în cazul unui divorț, un copil ar fi pus să aleagă între mama și tatăl său. Ei bine, evoluțiile recente ale începutului de mandat Trump, discuția telefonică Trump-Putin, mesajele vicepreședintelui JD Vance în Europa și la Conferința de Securitate de la Munchen, ca și cele ale secretarului pentagonului, Pete Hegseth, au arătat un curs rapid de răcire a relațiilor dintre Statele Unite și Europa, înțelegând aici Uniunea Europeană și statele europene majore deopotrivă, fapt care a readus spectrul alegerii și dificultatea europenilor din linia întâi de a menține ideea că e nevoie și de unii, și de alții pentru securitatea și prosperitatea proprie.

Critica democrației europene, dușmanul intern și ingerința în alegeri

Europa a fost avertizată din timp asupra perspectivelor mandatului Trump 2.0. Primul mandat, pozițiile MAGA în cursul mandatului lui Joe Biden, campania electorală, discursul de investire al președintelui Trump și următoarele, audierile membrilor administrației(ca să nu vorbim și de alegerile făcute), toate au concurat la o imagine clară despre cel de-al doilea mandat Trump, al deconstrucției sistemului instituțional american, cu precădere a instrumentelor de soft power global și susținere a democrației peste hotare, pe baza unei teorii care vorbește despre exportul de sistem democratic și al societății civile care ar dăuna zonei conservatoare, populiste și de dreapta a spectrului politic global. De aici până la evoluțiile șocante din ultima săptămână a fost, însă, cale lungă, iar Europa în întregimea sa încă acuză șocul.

Iar ruptura informală pe care o resimt europenii se propagă în primul rând pe dimensiunea atacului la adresa instituțiilor Uniunii Europene și a democrației sale. Discursul lui J D Vance de la Conferința de Securitate de la Munchen a fost șocant în egală măsură pentru ceea ce a spus și pentru ceea ce nu a rostit. Astfel, principala preocupare europeană(includ aici Marea Britanie) a fost agenda pronunțată și semnificațiile modului direct și nediplomatic – parte a realismului dur și pur al lui Trump – în care au fost formulate abordările americane(gratulate și secondate de către președinte ulterior) și absența clarificărilor pe temele așteptate în Estul Atlanticului.

Europa aștepta câteva clarificări pe temele mari ale relațiilor transatlantice și ale marilor teme globale: cum vede SUA relația transatlantică și cooperarea în domeniul apărării și securității; cum arată discuția Trump-Putin și ce tip de angajamente și-a luat Trump în cadrul discuției în legătură cu securitatea Europei și viabilitatea statului Ucraina; modalitățile în care administrația Trump înțelege să obțină implicarea Rusiei în soluționarea justă și durabilă a conflictului și în garanțiile de securitate pentru ca războiul să nu revină în Europa, să nu fie reluat de Rusia, eventual chiar împotriva unui stat membru UE/NATO. Și, de principiu, poziția SUA față de Rusia și China, Iran și Coreea de Nord, față de sistemele autocratice care amenință lumea bazată pe reguli.

Desigur, un număr de răspunsuri au existat, dar amestecate și nuanțate de afirmații care duceau spre abordări contrarii celor afirmate. JD Vance și Pete Hegseth au afirmat necesitatea cooperării între Statele Unite și statele europene(sau Europa, generic) – nimic despre Uniunea Europeană – și că, dacă prioritatea principală este China și Indo-Pacificul, abia în al doilea rând Europa, Statele Unite înțeleg să-și respecte angajamentele (vezi referirea la Polonia) chiar dacă europenii trebuie să-și crească cheltuielile de apărare și să-și asume responsabilitatea pentru propria securitate și pentru conflictele din regiune, inclusiv cel din Ucraina. Nimic despre renunțarea la umbrela nucleară că nu ar mai exista sau că frontierele europene ar fi abandonate de americani, chiar dacă retragerea unor forțe de pe continent, s-a vorbit despre 20.000 de militari americani, ar fi în curs de planificare.

Totuși discursul vicepreședintelui american, salutat de către Donald Trump la scurt timp, nu a spus nimic despre amenințările actuale, despre autoritarism, ingerințe externe în alegeri, reziliență a sistemelor democratice, nimic despre Rusia și China sau despre NATO, ci doar despre alterările democrației și dușmanul din interior, o continuare a războiului de acasă. Desigur, o parte din europeni au reacționat ulterior, inclusiv de la tribună, pentru a sublinia că dezbaterea despre democrații, cu precădere cele europene, acoperă lipsa de planuri și garanții pentru Ucraina, poziții clare despre securitatea Europei și postura negociată de administrația Trump cu Rusia, fără europeni și peste ei.

În schimb, discursul a fost interpretat, cu precădere la Berlin și Bruxeles, drept ingerința Americii lui Trump în alegerile germane de săptămâna viitoare, mai ales după întâlnirea directă a lui J.D.Vance cu lidera AfD și referința din discurs la lipsa de democrație prin excluderea unei părți a spectrului politic de la conferința de la Munchen. Or aici a fost trecut Rubiconul, odată ce evocarea la Munchen a unor deschideri care ar aduce pe scenă reprezentanți de extremă dreaptă renaște răni vechi în amintirea războiului al Doilea Mondial și rolul avut atunci de nazismul și fascismul în Europa. Cam în linie cu ideea distrugerii Europei și a federalismului european de la Bruxelles, respectiv deschiderea premizelor spre război fratricid prin revenirea în prim plan și ciocnirea naționalismelor și primatului intereselor egoiste naționale. De notat și impactul discursului care a făcut să jubileze toată propaganda rusă și media sa interzisă la nivel european, deopotrivă.

În fapt, aici e vorba și despre o ruptură ideologică, și de una de înțelegere și responsabilitate. Nu știu dacă pot fi luate în serios teoriile conspirației repede lansate la nivel european că America(în conivență cu Rusia) vrea ruperea Europei, pentru a rămâne fără un competitor în economia globală și piața europenilor să fie mai lesne de digerat. Nici dacă ideea nevoii marilor companii tehnologice americane de a menține dominația și piața sunt sursa acestor afirmații și a politicilor aferente. Dar cert este că libertatea absolută de expresie presupune lipsa de responsabilitate a emitentului pentru propria afirmație sau postare și obligația exclusivă a receptorului de a-și selecta mesajele, potrivit primului amendament al constituției americane, pe care americanii îl fetișizeză astăzi, în vremurile social media.

Ceea ce în Europa este văzut complet diferit, existând limitele exprimării care să nu incite la infracțiuni, violență, amenințări, să nu difuzeze falsuri și toate încălcările sancționate prin lege, fapt ce implică în primul rând responsabilitatea emitentului, autorului, dar și pe cea a rețelelor prin care se difuzează asemenea încălcări. În plus, libertatea absolută de expresie, alături de instrumentarul social media care ajunge la orice cetățean, fără limite, aduce cu ea și posibilitatea dezinformării, radicalizării, promovării discursului de ură și chiar a ingineriilor sociale și a operațiunilor psihologice externe asupra unei populații țintă. Lucru sancționat de către europeni.

Sau, ca să dăm un exemplu, dacă cineva strigă „Bombă” într-un magazin aglomerat și mor oameni în aglomerație, sau spune pe mai multe voci fake că urmează să dea faliment o bancă, că se scumpește benzina, etc, acesta este pe deplin responsabil dacă mor oameni în îmbrânceli sau oamenii își vor pierde depozitele și rezervele, grăbindu-se să le scoată sau alții, acționari ai bănci, își pierd investiția. Iar responsabilitatea revine deopotrivă și rețelelor sociale și companiilor ce fac bani din publicitate și trafic, cele care difuzează, libere, nu e așa, un asemenea mesaj cu consecințe dramatice.

Ucraina și planurile de pace neclare ale administrației Trump

Europenii și britanicii au văzut această suită de afirmații și incoerențe, ambiguități și absențe de pronunțare, discuțiile despre securitatea Europei fără europeni și despre războiul din Ucraina fără ucraineni drept o impunitate, dar și o impredictibilitatea strategică a SUA. Punerea cap la cap a diverselor afirmații și revelarea contradicțiilor a fost sursă a concluziilor că, de fapt, nu ar exista un proiect elaborat, o Mare Strategie americană pentru lumea de astăzi, că abordările sunt în curs de elaborare dar cu o pornire clară care transformă parteneriatul transatlantic în cu totul și cu totul altceva, de unde răcirea bruscă și accentuată a relației transatlantice.

Discursurile ministrului apărării german Pistorius, a cancelarului Olaf Scholz, premierului Donald Tusk, a numeroșilor oficiali europeni, în paralel cu interviul lui Emmanuel Macron la Financial Times subliniază aceeași nedumerire, preocupare și respingere a discursului american și semnificațiilor sale, văzute ca o tentativă de export de sistem trumpist în Europa către un spectru politic care nu e unul conservator, neapărat, ci situat mult mai la extremă. Nici Georgia Meloni nu a fost extrem de încântată de evoluții, mai ales după atacul la președintele Italiei Sergio Mattarella suferit din partea Moscovei recent, într-o combinație de neînțeles.

Legătura dintre securitatea europeană și războiul din Ucraina a fost relevată de mai toți actorii europeni la Munchen. Cu precădere președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen sau președintele Germaniei, Frank Walter Steimeier au subliniat relevanța democrației în Europa și nivelul atins, dar și nevoia apărării acesteia. Iar soluția ridicării limitelor deficitelor bugetare și, eventual, a unui fond comun pentru înarmarea Europei, eventual făcând apel la clauza de urgență și excluderea investițiilor militare din evaluarea bugetului miitar, a fost evocată de Olaf Scholz, Emmanuel Macron sau Ursula von der Leyen, o schimbare profundă în regulile sacrosante ale Pactului de stabilitate și creștere european.

Președintele Zelenski a avut întâlnirea atât cu reprezentanții președintelui SUA, vicepreședintele J D Vance, Secretarul de Stat Marco Rubio și trimisul special pentru Rusia și Ucraina, generalul Keith Kellogg, cât și cu delegația congresmanilor americani. Surprizele s-au revelat și aici, odată ce Administrația Trump a venit să ceară 50% din resursele de metale rare ale Ucrainei, estimate la 500 miliarde de dolari, pentru a plăti ajutorul deja primit din partea SUA în timpul administrației Biden, precum și participarea americană la reconstrucția Ucrainei, nicidecum garanții de securitate ale Ucrainei împotriva Rusiei sau implicare americană și continuarea ajutorului militar actual. Președintele Zelenski a refuzat politicos oferta, nu a semnat nimic, a venit cu contra-propuneri în care garanțiile de securitate sunt pe primul loc și implicarea comună a SUA-UE și Ucrainei de pe poziții convenite în perspectiva negocierilor cu Rusia lui Putin.

E adevărat, pe de altă parte, că reprezentanții SUA au recunoscut că-și doresc o Ucraină liberă și prosperă, nicidecum înglobată în Rusia. Și în privința reacției europenilor, au apărut avertismente că fiecare are nevoie de aliați, inclusiv Statele Unite, mai ales în perspectiva ciocnirilor și confruntărilor cu China. De aceea e necesară cooperarea și conlucrarea cu europenii la temele cele mai preocupante pentru aceștia precum războiul din Ucraina și Rusia, de pe poziții convenite și avantajoase. Tot partea americană a afirmat că are instrumente de constrângere, inclusiv militare, chiar și revenirea de trupe americane în Ucraina, la rigoare, dar afirmațiile vicepreședintelui și ale Secretarului Pentagonului au părut, din nou, în contradicție, de unde senzația de improvizație, de lipsa unei strategii, plan comun convenit, cu abordări coerente ale administrației și lansarea de afirmații nesancționate neapărat de către președintele Trump.

Reacțiile confruntaționale ale Europei pentru a reveni la masa celor mari

Desigur, ultimele zile ale Conferinței de Securitate de la Munchen au însemnat tot atâtea discuții pe culoare, luări de cuvânt la tribună și declarații către mass media care să conțină eventuale soluții la evoluțiile curente și la abordarea Statelor Unite. Cele mai repetitive mesaje vizează o strategie europeană coerentă, convenită și cu Marea Britanie, despre abordările și pozițiile comune la nivel european, care să fie comunicate pe o singură voce Statelor Unite, apărarea democrației europene în fața asaltului ideologic populist și al extremelor, crearea fondului de apărare, aprobarea excepțiilor și lansarea accelerată a investițiilor în apărare – mai lesne de gândit la capitolul fonduri și mult mai restrânse la nivelul personalului, dar și cu numeroase probleme la nivel tehnologic.

Totuși inventarul instrumentarului european necesar SUA este vast și atinge puncte de ruptură evidente. În cadrul reacțiilor europene posibile, s-a vorbit despre taxarea serviciilor, în primul rând cele digitale, ca formulă de retorsiune pentru taxarea bunurilor din comerțul transatlantic, investiții în apărare comună dar fără achiziții americane pe fondul comun european lansat, perspectiva de autohtonizare a companiilor social media și preluarea controlului pe aceste companii, înregistrate neapărat în Europa cu capital majoritar europen, cu controlul algoritmilor folosiți și a datelor personale ale europenilor – varianta de preluare a Tik Tok propusă deja de către Donald Trump și America gigantului social media chinez.

Desigur, întrebările au început să vină de la partea militară europeană vizând perspectiva europenizări NATO, posibilitatea planificării exclusiv europene a misiunilor aliate, perspectiva utilizării unor instrumente strategice unice și necesare care sunt americane, precum Starlink, de exemplu, în condițiile răcirii relațiilor cu America lui Trump și cu giganții tehnologici americani. Pentru că perspectiva europeană de creare a unei agenții de tip DARPA pentru inovare sau a unei rețele europene de sateliți și internet din spațiu, a oricăror dintre serviciile care sunt astăzi dependente de Statele Unite este una îndepărtată și extrem de costisitoare. A rămas din evaluarea pe picior și listarea alternativelor europene existente, nevoia de a consolida o poziție solidă de negociere cu SUA pe teme extinse, nu numai comerciale, ci și tehnologice, strategice, geopolitice, inclusiv cele legate de securitatea și apărarea europeană de azi și de mâine.


* Iulian Chifu este profesor universitar doctor habilitat la UNAp, președintele Centrului de Prevenirea Conflictelor și Early Warning. Este specializat în Analiză de Conflict și decizie în criză, spațiul post-sovietic și studii prospective. A fost consilier prezidențial pentru afaceri strategice, securitate și politică externă (2011-2014) și consilier de stat al Prim-Ministrului pentru politică externă, securitate și afaceri strategice (2021-2023). Este autor a numeroase cărți, publicații și articole de specialitate.

Continue Reading

EDITORIALE

“Vin americanii!”. De ce discursul lui J.D. Vance la München nu este vânt în pânzele anti-occidentalilor din România

Published

on

© Youtube/ The White House

Corespondență din München

“Vin americanii!”. Acesta a fost un slogan folosit în România în anii 1940 și 1950, exprimând speranța că o implicare occidentală condusă de Statele Unite în Europei de Est va înlătura regimul comunist instalat de sovietici cu forța, împotriva voinței cetățenilor și prin falsificarea alegerilor din 1946 care a dus consolidarea comunismului în România postbelică și până în 1989. De ce până în 1989? Pentru că un vizionar om de stat iubitor de democrație și libertate, pe ale cărei urme își doresc Donald Trump și J.D. Vance să calce, pe numele său Ronald Reagan, a fost artizanul eliberării Europei de Est, inclusiv a României, de sub lanțurile comunismului. 

România a fost astăzi, pe scena Conferinței de Securitate de la München, #breakingnews. În fața unui breaking news trebuie să fii calm și să analizezi lucid. Ce s-a întâmplat? Urcând pe podiumul Conferinței pentru a păstra tradiția ca vicepreședinții americani să se adreseze aliaților europeni în cadrului forului care a început acum șase decenii ca o “mare familie transatlantică”, J.D. Vance ne-a onorat cu o foarte precisă poziționare a Statelor Unite legată de relația transatlantică. A pus România, practic, pe piedestalul relației transatlantice, începându-și discursul că dorește să le vorbească europenilor despre “valorile comune” ale democrației și libertății. Și apoi s-a referit la faptul că “amenințarea care mă îngrijorează cel mai mult nu despre dinspre Rusia, China sau alt actor extern, ci ceea ce se întâmplă în interiorul Europei”, făcând direct trimitere la anularea alegerilor din România.

Aparent, discursul lui J.D. Vance se potrivește mănușă viziunii anti-occidentale ascunse într-o așa zisă inspirație la indigo din crezul lui Donald Trump pe care câțiva pretendenți la funcția supremă în statul român o au și pe care o maschează etalând o abordare naționalistă inspirată din curentul trumpist. Discursul lui J.D. Vance la München nu este însă vânt în pânzele anti-occidentalilor din România. De ce?

În primul rând pentru că nu a fost despre România, ci despre relația cu Europa, în sens larg, și o răfuială de la distanță cu Germania. El a spus că “amenințarea care mă îngrijorează cel mai mult nu vine dinspre Rusia, China sau alt actor extern, ci ceea ce se întâmplă în interiorul Europei”, făcând direct trimitere la anularea alegerilor din România ca exemplu în susținerea aserțiunilor sale. Dar, și este un mare dar, a făcut-o din perspectiva unei informații trunchiate, aceea că fostul comisar european Thierry Breton, cu care Elon Musk este la cuțite pe rețele sociale, ar fi indicat că Europa ar putea anula alegerile din Germania. Nu, Thierry Breton a spus că dacă vor exista interferențe din exterior împotriva procesului electoral din Germania, Germania ar putea proceda cum a făcut-o România. Această referire trebuie privită și din perspectiva susținerii pe care Musk, miliardarul influent din anturajul lui Donald Trump, o acordă extremei-drepte germane în perspectiva alegerilor legislative din 23 februarie 2025. Ulterior discursului de pe podiumul Conferinței, vicepreședintele SUA s-a întâlnit în capitala Bavariei cu liderul extremei-drepte germane, el criticând în cadrul alocuțiunii sale și faptul că partidele populiste de stânga și de dreapta din această țară nu au fost invitate la MSC. Un gest pe care Berlinul îl privește ca pe o frondă și o imixtiune americană în alegerile din Germania, cu liderii acestei țări criticând faptul că oamenii din cercul de putere de la Washington încearcă să rescrie manualul democrației liberale.

A spus, textual, că “situația a devenit atât de gravă încât, în decembrie, România a anulat rezultatul alegerilor prezidențiale pe baza suspiciunilor șubrede ale unei agenții de informații și a presiunii enorme din partea vecinilor săi continentali”. Pe de o parte, această abordare din discursul lui Vance surprinde o dublă măsură. Pe de o parte, evocă presiunile europenilor la anularea rezultatelor alegerilor, deși neprobate. Pe de altă parte, oferă senzația că ar face presiuni de tipul amestecului în treburile interne, mai ales că a abordat și situația din Germania, în ajun de alegeri legislative. Aici este singura parte problematică din cadrul afirmațiilor sale, dar trebuie privită într-o cheie constructivă. De la momentul declasificării rapoartelor serviciilor de informații în cadrul CSAT, la decizia CCR de anulare a alegerilor, motivată de vicierea procesului electoral pe toata durata desfășurării sale, la reacțiile de susținere ale partenerilor europeni și americani (administrația Biden), la reacția recentă a NATO și așa mai departe, nu au fost prezentate noi date care să arate cu ce ne-am confruntat. În fond, acest discurs trebuie să fie un accelerator pentru ca România să continue investigațiile pentru a stabili care a fost magnitudinea interferențelor la alegerile anulate anul trecut, mai ales că J.D. Vance nu a negat influența digitală ca tactică hibridă din arsenalul Rusiei, ci doar a pus-o în context.

În al doilea rând, vicepreședintele SUA a deplâns regresul democratic al Europei și al libertății de exprimare în Europa, o teză pe care și giganții tehnologici americani care s-au îmbarcat în spatele lui Donald Trump o promovează. Când a preluat mandatul de președinte, în Rotunda Capitoliului unde în urmă cu patru ani susținătorii săi au luat asalt templul democrației americane pentru că nu au recunoscut rezultatele alegerilor, Donald Trump a promis o revoluție a bunului simț. De aceea, discursul lui J.D. Vance a conținut sofisme, deși dure și dureroase, ale bunului simț. Aceea că dacă democrația europeană “poate fi distrusă cu câteva sute de mii de dolari în publicitate digitală dintr-o țară străină, înseamnă că nu a fost foarte puternică de la început” sau că este slabă. Nu are dreptate J.D. Vance? Democrația europeană și domnia legii au fost slăbite în ultimii ani. Rapoartele Comisiei Europene privind statul de drept sunt documente constatatoare care nu mai au aceeași vervă reformatoare pentru statele membre. Cu pandemia, cu redresarea economică, cu efortul firesc și strategic necesar de susținere a Ucrainei, nimeni nu s-a mai îngrijit de democrația europeană, de beneficiile unei Europe libere, pașnice și prospere. O Europă liberă, pașnică și prosperă este o frază – chintesență a administrațiilor americane, republicane și democrate, până la Donald Trump, resuscitată în timp lui Biden, și lăsată acum de izbeliște. Europa a lăsat ca războiul hibrid, eminamente un război comunicațional, să facă ravagii. Contrastul l-am observat în România: am aderat deplin la spațiul Schengen, am fost incluși în Visa Waiver, scăpând de vizele pentru SUA, proiectele de infrastructură conectează din ce în ce mai bine țara, fondurile europene și investițiile străine contribuie din plin la asta, prezența militară a forțelor americane și europene a crescut în România pentru a garanta securitatea în cadrul NATO și am obținut peste 100 de miliarde de euro fonduri europene și investiții străine de când ne-am alăturat Uniunii Europene. Cu toate acestea, calitatea democrației pe relația cetățean – decident în slujba cetățenilor a scăzut, ajungând astfel să atingem aceste borne enumerate anterior și să nu le putem fructifica printr-o bucurie națională deoarece suntem prinși în capcana falșilor salvatori care preiau comunicarea specifică populiștilor.

O altă linie dură în discursul lui Vance este că SUA pe care el o reprezintă are impresia că interese vechi și bine consolidate ale europenilor se ascund în spatele a ceea ce a denumit clișee – “dezinformare” sau “fake news” – pentru a stopa curente cu viziune alternative. Pare a compara, indirect, Europa cu Uniunea Sovietică.  Dar Vance nu atacă UE, NATO, Germania sau România ca entități, ci pune sub semnul întrebării respectarea propriilor principii democratice. Acest lucru nu validează narațiunile extremiste, ci cere mai multă coerență în respectarea valorilor occidentale. Discursul său nu contestă alianțele strategice, ci trage un semnal de alarmă despre standardele democratice. Spre deosebire de retorica pro-rusă, Vance nu propune o alternativă autocratică, ci un Occident mai autentic.

România este, după discursul lui Vance, între două focuri. Primul este acela de a argumenta că situația în care democrația europeană se află este una de asediu din partea războiului hibrid pe care Rusia l-a lansat împotriva Occidentului, caz în care anularea alegerilor, deși dăunătoare pe moment democrației, a fost o măsură excepțională, asumată ca fiind fără precedent, pentru că amenințarea a fost fără precedent fix la adresa democrației și libertății ca valori cardinale ale alianței transatlantice. Al doilea este cel al demascării discursului populist care a prins momentul de a juca cartea apartenenței la Occident ca un paravan convenabil.

De la “Vin americanii!” la “Americanii au venit!”. SUA au dislocat mii de soldați și echipamente strategice pe teritoriul României, în trei baze militare (Mihail Kogălniceanu, Câmpia Turzii și sistemul antirachetă de la Deveselu luat la țintă mereu de Rusia și propaganda pro-rusă), considerând-o un pilon esențial al securității în regiunea Mării Negre și o proiectare a intereselor euro-atlantice în alte regiune. Dacă România a luat decizia anulării alegerilor invocând riscuri de destabilizare prin dezinformare fără precedent, Washingtonul și Bucureștiul ar trebui să dialogheze în virtutea principiului că stabilitatea politică este esențială pentru menținerea unui aliat puternic și funcțional pe flancul estic și că respectarea normelor democratice este o prioritate. SUA sunt un partener economic major al României, cel mai mare non-UE, iar investițiile companiilor americane în energie, IT și infrastructură au nevoie de un climat democratic stabil, favorabil investițiilor și cooperării strategice. Având ca piloni valorile democratice, parteneriatul dintre România și Statele Unite are și o componentă pragmatică, inclusiv tranzacțională – securitate, cooperare militară și influență geopolitică. Dispariția acestor elemente prin alunecarea electorală a României, sub asediul dezinformării, ar fi în beneficiul moștenitorilor Uniunii Sovietice pe care republicanii cărora J.D. Vance dorește să le calce pe urme au înfrânt-o în numele democrației și libertății.

Continue Reading

EDITORIALE

Iulian Chifu: Realism cumpănit și cultivarea nuanțelor echilibrate în perspectiva Lumii lui Trump

Published

on

de Iulian Chifu*

Ziua de 12 februarie a fost considerată una de cotitură în relațiile internaționale. Alții o declară catastrofică. Este vorba despre discuția telefonică Trump Putin și declarațiile oficialilor americani în Europa, cu precădere vicepreședintele JD Vance și secretarul pentagonului Pete Hegseth. Desigur, un republican tradițional, precum regretatul senator John McCain, nu l-ar fi sunat niciodată pe Vladimir Putin, oficial criminal de război pentru crimele din Ucraina. De asemenea, inițiativa lui Donald Trump ar putea fi considerată o impunitate în momentul în care în Ucraina mor oameni, inclusiv civili, sub loviturile lui Putin. Dar a califica situația drept catastrofă și a acoperi totul cu o lamentație defetistă nu ajută, în nici un caz pe post de politică de stat. Analiștii pot trage concluzii și lansa ipoteze, jurnaliștii pot comenta în chei absolute. Dar pentru cunoscători, multe din elementele anunțate erau cunoscute și de aceea faptele trebuie luate ca atare, cumpănite, identificate în detaliu și clarificate, inclusiv în discuții cu partenerii și aliații, analizate la nuanță și apoi create reacții echilibrate și adaptate la evoluțiile curente. Dar lamentația despre drobul de sare, catastrofa ce vine, nu are ce căuta la nivelul reacțiilor și politicilor statelor.

Tensiuni transatlantice SUA-UE: o relație în răcire accelerată

Realismul pragmatic – dur și pur – al lui Trump era cunoscut din primul său mandat prezidențial. Tot astfel ca și naționalismul economic, conservatorismul extrem și contabilitatea exactă pe echilibrul balanței comerciale, sau înclinația sa spre tranzacționism, politică de putere și politică de Mare Putere, adică utilizarea forței și amenințarea cu forța, a unei Americi mai puternice și mai prezente internațional la acest nivel, nicidecum implicată în războaie lungi, dar și tentația unor Mari Târguri cu puterile regionale pe seama actorilor mici. Aceste anunțuri de campanie și modul de structurare al echipei Trump erau suficiente pentru ca statele să-și creeze manuale proprii de dezvoltare a relațiilor cu Donald Trump.

Totuși acest lucru e departe de catastrofă și schimbarea dramatică a lumii – poate a lumii Biden, nicidecum a unei lumi a lui Trump 2.0. J.D.Vance a început prin a reafirma legătura necesară și solidă între SUA și UE, iar Washingtonul are nevoie de Europa în perspectiva confruntării probabile anunțate cu China și a ciocnirii marilor puteri globale actuale. Astfel, el a afirmat la Bruxelles: „Statele Unite rămân angajate în Alianță și în favoarea parteneriatului de apărare cu Europa, dar nu vor mai tolera o relație dezechilibrată, care să încurajeze dependența”.

Mai mult, și gestul făcut față de Putin, oricât de reprobabil, poate avea în subtext o variantă de captatio belevolentiae pentru a evita coalizarea și mai puternică Rusia-China și menținerea unor opțiuni deschise pe această relație tot în perspectiva confruntării cu China. Nu avem de a face cu o catastrofă când sunt rostite poziții anticipate, chiar dacă cu limbaj mai dur și direct, caracteristic actualei puteri de la Washington, iar SUA nu a părăsit Europa, acordă încă umbrela nucleară și e prezentă în NATO cu toate angajamentele sale, chiar dacă avertizează ca Europa însăși să-și ia soarta în mâini și să-și asigure securitatea și soluționarea războaielor din proximitate.

În context, este de remarcat limbajul împăciuitor și deschis la cooperare cu proiectele lui Trump adoptat de către Volodimir Zelenski, în propria discuție telefonică ce a urmat. Președintele ucrainean și-a lăsat ministrul Apărării să critice afirmațiile publice discutabile ale omologului american de la Pentagon, Pete Hegseth. Acesta din urmă l-a apărat pe Trump la Conferința de Securitate de la Munchen, susținând că dialogul purtat cu Putin nu este o trădare a Ucrainei, din contra.

Totuși nu pot fi negate în analiza acestei discuții telefonice, cu elementele publice pe care le cunoaștem, ocolirea de către SUA în discuția cu Putin, a Europei sau a Ucrainei în discuții sau tendința creării în doi a unui format de pace/negociere fără europeni, în timp ce China a fost refuzată de Trump. Asta deși europenii sunt chemați să acopere trupele pentru garantarea securității Ucrainei și menținerea păcii, în timp ce Putin tot bate din picior că vrea eliminarea cauzelor care au dus la conflict – cu referire la cele două ultimatumuri-propuneri de acorduri cu NATO și OSCE din decembrie 2021, niște propuneri de revenire la perioada Războiului Rece și a sferelor de influență care să-i dea drept de veto în Europa și dominația Estului european.

Ocheadele premeditate ale lui Trump către Putin

Scoaterea Rusiei lui Putin din izolare, ba chiar așezarea pe scenă în fotoliul de partener de dialog, împreună cu o soluție la criza economică generată de război pentru Putin sunt pași făcuți de Trump, dar dialogul poate să fi salvat, totodată, Ucraina, cel puțin pentru moment. Totuși relațiile cu Europa au intrat într-o zodie de răcire accentuată, mergând poate chiar spre îngheț, dacă nu chiar coliziune, în timp ce bursa de la Moscova a crescut cu 6,6% după discuția telefonică Trump-Putin. Opinia europenilor despre America lui Trump se reflectă și în recentul sondaj de opinie ECFR și arată că 50% dintre europeni consideră SUA ca un partener necesar și că doar 21% văd Washingtonul ca un aliat – o prăbușire dramatică a încrederii în SUA într-un timp record, după preluarea puterii la Casa Albă de către actualul președinte.

De aceea șapte ţări europene şi Comisia Europeană s-au reunit de urgenţă la Paris, după ce preşedintele american a declarat că el şi liderul rus sunt pregătiţi să înceapă imediat discuţiile pentru pace. Franţa, Germania, Marea Britanie, Polonia, Italia, Spania şi Ucraina au subliniat că viitorul securităţii europene nu poate fi decis fără ele. Important este faptul că România nu a fost invitată, și datorăm această formulă de izolare instabilității de la București și nu lipsei nevoii de a avea România alături de statele europene coerente în abordarea SUA.

Mai ales atunci când Europa însăși se adaptează și se mișcă discret de la susținerea Kievului atât timp cât e necesar la efortul de a aduce Kievul la masa de negociere în cea mai puternică poziție pe care o poate avea în raport cu Rusia lui Putin, prin sprijin financiar și militar care e disponibil Europei de astăzi. În nici un caz nu e vorba despre clamata abandonare de către America a aliaților europeni în momentul cel mai dificil, când sunt nepregătiți să-și preia sarcinile și să se apere de Rusia și agresivitatea sa. Da, este o schimbare profundă pentru că e cazul ca fiecare stat european să investească cât este nevoie și să-și pregătească apărarea, resursele de personal și rezervele în perspectiva unui război lung, de mare intensitate, pe termen lung cu Rusia, capabilități și producție de arme și muniție pe continent, tocmai pentru a evita ca o confruntare să aibă vreodată loc.

Și acest autor aici, pe Calea Europeană, și o duzină de miniștri ai Apărării, șefi ai Apărării, șeful comitetului militar al NATO, comisarul european pentru Apărare, toți au subliniat această perspectivă care a adus, de exemplu, Polonia la investiții de 4,8% anul acesta în Apărare. În acest sens, președintele francez Emmanuel Macron spunea în ianuarie ambasadorilor săi: „Dacă decidem să fim slabi și defetiști, există puține șanse să fim respectați de Statele Unite ale Americii ale președintelui Trump”. Promisiunea din campanie a lui Trump de a pune capăt războiului într-o zi, urmată de promisiunea administrației sale de realiza asta în primele 100 de zile de mandat, stabilește mize mari și anunțau aceste modificări de politici la Casa Albă.

Poziția nuanțată a Americii lui Trump: o Ucraină suverană și prosperă

Și în privința Ucrainei, principala asigurare a SUA prin vocea Secretarului Pentagonului Hegseth a vizat susținerea de către administrația Trump a soluției unei Ucraina suverană și prosperă. Acestea fiind zise, secretarul american al apărării, Pete Hegseth, a declarat la Bruxelles că revenirea Ucrainei la graniţele de dinainte de 2014 este “nerealistă” şi că aderarea ţării la NATO nu face parte dintr-o soluție negociată pentru încheierea războiului. El a exclus folosirea trupelor americane pentru a impune un potențial acord de pace în Ucraina, iar situația trupelor “europene și non-europene competente” ce vor asigura monitorizarea acordului de pace și pacea continuă nu intră sub imperiul articolului 5 al NATO.

Despre dificultatea de a recupera complet teritoriul Ucrainei dinainte de 2014 a vorbit chiar președintele Volodimir Zelenski. Iar Hegseth spune că nu e vorba să se recunoască vreodată pierderea teritorială, deci se menține referința la dreptul internațional și integritatea teritorială de facto a Ucrainei, ci doar acceptarea unei situații de facto al controlului unei părți a teritoriului de către Rusia. La capitolul aderării la NATO a Ucrainei, formularea e nuanțată și se referă la acordul de încetare a focului negociat care nu poate fi obținut cu menținerea obiectivului Urainei de a accede la NATO, fiind vorba despre o linie roșie a Rusiei. Aici a replicat ministrul ucrainean al Apărării, Rustem Umerov, susținând că Ucraina vrea și va fi o țară NATO: „Trebuie să ne obișnuim cu orice fel de declarații. Poziția noastră a rămas întotdeauna neschimbată. Vrem să fim o țară NATO. Vom fi o țară NATO”.

Utilizarea trupelor americane în Ucraina fusese deja anunțată de către Trump în tot timpul campaniei electorale, așa cum intrarea trupelor de menținere a păcii sau monitorizare a respectării acordului de încetare a păcii în Ucraina, la linia de contact, sub imperiul articolului 5 era de negândit, cum e cazul oricărei misiuni a Alianței în afara arealului aliat și a misiunilor de apărare a teritoriului. Asta nu înseamnă, însă, abdicarea Americii de la responsabilitățile ce decurg potrivit Tratatului Nord-Atlantic în Europa, chiar dacă, în mod iarăși clar și anunțat din timp, prioritatea SUA este Indo-Pacificul și China, nicidecum Europa. De aici și eforturile de a încheia războiul din Ucraina sustenabil, ca și pe cel din Orientul Mijlociu, pentru a se putea concentra pe regiunea centrală în ciocnirea marilor puteri ale lumii de azi, SUA și China.

Și pe tema Ucrainei și a negocierilor fără europeni, reprezentantul special al preşedintelui american Donald Trump pentru Ucraina şi Rusia, generalul Keith Kellogg, va vizita Germania, Belgia şi Ucraina între 13 şi 22 februarie pentru „a se întâlni cu aliaţi şi parteneri care sunt gata să colaboreze cu Statele Unite pentru a atinge obiectivul preşedintelui american de a pune capăt războiului din Ucraina şi de a restabili stabilitatea în Europa”. Departamentul de Stat al SUA a mai anunţat că Kellogg urmează să se întâlnească cu oficiali guvernamentali ucraineni şi persoane „care au îndurat cu curaj aproape trei ani de război”.

Desigur, această perspectivă actuală de contacte și convorbiri cu Europa pe tema planului de pace pe care-l pregătește Kellog, care are loc după discuția Trump-Putin, nu scuză absența consultării anterioare cu europenii, deși era cunoscută abordarea personală a lui Trump și perspectiva acestei discuții cu Putin. Așa cum nu scuză negocierea peste capul Ucrainei a oricărei teme ce are a face cu temele războiului și păcii pe teritoriul său. Iar tema resurse versus securitate discutată public de Donald Trump, cu toată amprenta tranzacționismului vizând 500 miliarde de dolari metale rare, e un alt element care garantează, prin investiție americană, eventual în parte din teritoriile ocupate astăzi, privind recuperarea unor părți din teritoriu, eventual contra teritoriului din Kursk ocupat de ucraineni, și implicarea SUA prin companii și investiții în securitatea, stabilizarea și reconstrucția Ucrainei.

Suntem departe de cea mai bună poziție a Europei și Ucrainei din ultimii ani, în fața agresiunii ruse. Suntem în formula de revizionism și contestare a lumii bazate pe reguli, a unei afirmări a realismului dur și pur al lui Trump și a tranzacționismului aferent, dublat de un verb și afirmații dure și directe. Dar, în același timp, trebuie ca realismul echilibrat și reacțiile cumpănite să caracterizeze administrațiile statelor și să se adapteze la evoluție, înlăturând reacții umorale și excesiv de emoționale sau condamnări și rupturi cu aliatul transatlantic. În schimb, argumentele interne pentru apărare și descurajare sunt singurele care stau în fața scrutinului făcut de către administrația americană și pregătirea în fața unui posibil viitor război cu Rusia lui Putin dă măsura și argumentul implicării și menținerii trupelor americane pe teritoriul național.


* Iulian Chifu este profesor universitar doctor habilitat la UNAp, președintele Centrului de Prevenirea Conflictelor și Early Warning. Este specializat în Analiză de Conflict și decizie în criză, spațiul post-sovietic și studii prospective. A fost consilier prezidențial pentru afaceri strategice, securitate și politică externă (2011-2014) și consilier de stat al Prim-Ministrului pentru politică externă, securitate și afaceri strategice (2021-2023). Este autor a numeroase cărți, publicații și articole de specialitate.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Advertisement
PARLAMENTUL EUROPEAN2 hours ago

România a absorbit o treime din fondurile PNRR. Ce măsuri propune eurodeputatul Siegfried Mureșan pentru creșterea absorbției

COMISIA EUROPEANA3 hours ago

Vicepreședintele executiv Roxana Mînzatu și ministrul Marcel Boloș au discutat ”trei subiecte fundamentale pentru dezvoltarea socio-economică a României”

U.E.4 hours ago

UE trebuie să-și reformeze modul în care operează și să se comporte ca un singur stat pentru a face față provocărilor, avertizează Mario Draghi

ROMÂNIA4 hours ago

Ilie Bolojan a discutat cu liderii PPE despre situația din Ucraina și despre coordonarea la nivel european pentru asigurarea securității continentului pe termen lung

CONSILIUL UE4 hours ago

Consiliul UE reduce birocrația. Acesta adoptă un certificat electronic de scutire de TVA care va înlocui formularele pe suport de hârtie

ROMÂNIA5 hours ago

Calea integrării europene a devenit, în fața agresivității Rusiei, mai necesară ca oricând, afirmă Bolojan: Sprijinul pentru R. Moldova este o datorie pentru România

RUSIA5 hours ago

SUA și Rusia au decis, la Riad, să instituie un mecanism de dialog pentru pace în Ucraina, normalizarea relațiilor și oportunități economice post-conflict: Un apel telefonic și o întâlnire “nu este suficient pentru a stabili o pace durabilă”

ROMÂNIA6 hours ago

Alexandru Rogobete: A fost aprobată modificarea Legii Sănătății care permite autorităților locale să finanțeze spitale din comunitate neaflate în subordinea lor

CONSILIUL UE6 hours ago

Miniștrii afacerilor europene discută despre strategiile împotriva războiului hibrid și despre extinderea UE. Marta Kos: În contextul geopolitic actual, este crucial să arătăm unitate pentru a face UE și mai mare

NATO6 hours ago

Politica externă a României își menține “cursul firesc”, asigură Bolojan: Credem ferm în viitorul UE, rămânem pro-atlantici. Parteneriatul Strategic cu SUA – pilon al politicii externe

CONSILIUL UE6 hours ago

Miniștrii afacerilor europene discută despre strategiile împotriva războiului hibrid și despre extinderea UE. Marta Kos: În contextul geopolitic actual, este crucial să arătăm unitate pentru a face UE și mai mare

NATO6 hours ago

Politica externă a României își menține “cursul firesc”, asigură Bolojan: Credem ferm în viitorul UE, rămânem pro-atlantici. Parteneriatul Strategic cu SUA – pilon al politicii externe

ROMÂNIA7 hours ago

Ilie Bolojan afirmă că rolul vecinilor Ucrainei va fi esențial în asigurarea păcii: Agresiunea Rusiei trebuie să înceteze. Pacea nu va fi durabilă fără garanții de securitate cuprinzătoare pentru Ucraina

ROMÂNIA1 day ago

Guvernatorul BNR atrage atenția că ”orice război comercial între Statele Unite și UE are impact și asupra României”

ROMÂNIA5 days ago

Ilie Bolojan asigură că România este o “țară puternic ancorată pe drumul său european” în primul mesaj de la Cotroceni: Vom avea alegeri corecte și transparente

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI5 days ago

Eurodeputatul Virgil Popescu pledează pentru o piață unică a energiei pentru o Europă competitivă: Este vital să creștem producția de energie la nivelul UE

POLITICĂ6 days ago

Klaus Iohannis și-a încheiat mandatul de președinte: “Să aveți grijă de România. Dumnezeu să binecuvânteze România”

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI1 week ago

Înainte de împlinirea a 48 de ani de la cutremurul din 1977, Gabriela Firea solicită fonduri europene suplimentare și prevenție reală pentru a proteja românii de consecințele unui viitor cutremur major

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI2 weeks ago

Vicepreședintele PE, Victor Negrescu, pledează pentru ”dialog și soluții pragmatice” care să contribuie la reconstruirea colaborării între UE și Regatul Unit: Putem asigura un viitor comun mai bun

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI2 weeks ago

Eurodeputatul Virgil Popescu subliniază importanța de a finaliza interconectarea rețelelor de energie electrică pentru o consolidare uniformă a competitivității în UE

Trending