Președintele Croației, Zoran Milanović, susținut de opoziție și un critic al Uniunii Europene și al NATO, a fost reales în mod covârșitor pentru un nou mandat de cinci ani, duminică, învingând un candidat al partidului conservator aflat la putere într-un tur de scrutin, au arătat rezultatele oficiale, conform AP, Euronews și BBC.
Milanović a obținut peste 74% din voturi, lăsându-l considerabil în urmă pe al său contracandidat Dragan Primorac, care a obținut aproape 26%, potrivit rezultatelor publicate de autoritățile electorale de stat din Croația după numărarea a peste 99% din buletinele de vot.
Milanović, în vârstă 58 de ani, este un critic deschis al sprijinului militar occidental pentru Ucraina. Este cel mai populist politician din Croația și este uneori comparat cu președintele ales al SUA, Donald Trump, pentru stilul său combativ de comunicare cu adversarii politici.
Duminică, el a criticat din nou Bruxelles-ul ca fiind „în multe privințe nedemocratic” și condus de funcționari nealeși. Poziția UE conform căreia ”dacă nu gândești la fel ca mine, atunci ești dușmanul” echivalează cu ”violență mentală”, a declarat Milanović.
”Aceasta nu este Europa modernă în care vreau să trăiesc și să lucrez. Voi lucra pentru a o schimba, atât cât pot ca președinte al unei națiuni mici”, a spus el.
Triumful său pregătește, de asemenea, terenul pentru o confruntare continuă cu puternicul prim-ministru al Croației, Andrej Plenković. Disputa dintre cei doi în timpul primului mandat al lui Milanović a marcat politica Croației.
Milanović, fost prim-ministru al Croației între 2011 și 2016 și președinte al Partidul Social Democrat (SDP) de centru-stânga între 2007 și 2016, a devenit al treilea președinte croat din istorie care este reales. Înainte de el, doar Franjo Tuđman de la HDZ și Stjepan Mesić de la SDP au reușit acest lucru.
Înainte de a candida pentru cea mai înaltă funcție în stat, el s-a implicat pentru scurt timp în alegerile parlamentare de anul trecut, anunțând că va candida pentru funcția de prim-ministru, înainte ca o instanță să declare acest demers neconstituțional.
În Croația, președinția este în mare parte ceremonială, dar un președinte ales deține autoritate politică și este comandantul militar suprem.
Cu toate acestea, președintele croat nu reprezintă țara de la Marea Adriatică la Bruxelles. Prim-ministrul reprezintă țara în Consiliu.




