Președintele american, Joe Biden, va participa vineri la prima sa reuniune a G7, prezidată de Regatul Unit, care se va desfășura în format virtual, în cadrul căreia liderii principalelor națiuni industrializate din lume vor discuta despre pandemia COVID-19, economia globală și despre atitudinea față de China, anunță Casa Albă, potrivit Reuters.
Această întrevedere reprezintă o oportunitate pentru președintele Statelor Unite să discute cu liderii primelor economii de piață democratice despre ”planurile de combatere a pandemiei de COVID-19 și de reconstrucție a economiei globale”.
Joe Biden, politician democrat care a preluat la 20 ianuarie mandatul de președinte de la republicanul Donald Trump, a încercat să transmită un mesaj de reîntoarcere a Statelor Unite pe scena globală după patru ani de unilateralism, promovat de predecesorul său.
Astfel, în prima zi la Casa Albă, Biden a semnat mai multe decrete. Printre acestea se numără ordinul executiv care stopează procesul de retragere a SUA din Organizația Mondială a Sănătății, notificare înaintată către ONU la 6 iulie 2020 de către adminsitrația Trump. Un alt decret prezindențial important este cel de revenire a Statelor Unite în Acordul de la Paris privind schimbările climatice, semnat de aproape 200 de țări în vederea stopării încălzirii globale prin măsuri concrete, precum reducerea emisiilor de carbon.
”Preşedintele Biden va discuta, de asemenea, despre necesitatea unor investiţii în vederea consolidării competitivităţii noastre colective şi importanţei unei actualizări a reglementărilor mondiale în vederea înfruntării unor provocări economice precum cele pe care le reprezintă China”, mai precizează Casa Albă.
La începutul lunii februarie, liderul american a atenționat că rivalitatea între SUA și China va lua forma unei ”competiții extreme”, asigurând totodată că vrea să evite ”un conflict” între primele două puteri mondiale.
Acesta a promis că se va opune avansului autoritarismului, ”în special ambițiilor crescânde ale Chinei”. În același timp, Joe Biden s-a angajat, fară a preciza însă cum, să ”contreze abuzurile economice ale Chinei”, ”acţiunile sale agresive”, şi să apere drepturile omului, conlucrând în acelaşi timp cu Beijingul ”atunci când va fi în interesul Americii”.
Întâlnirea G7 are loc și după ce Casa Albă a făcut sâmbătă apel la China să furnizeze informaţii din primele zile ale epidemiei de COVID-19, afirmând că are ”profunde îngrijorări” privind modul în care concluziile raportului Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii au fost comunicate, potrivit Reuters, citat de Agerpres.
Consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe Jake Sullivan a afirmat într-un comunicat că este imperativ ca raportul să fie independent şi liber de ”alterare din partea guvernului chinez”, făcându-se ecoul preocupărilor ridicate de fosta administraţie a lui Donald Trump.
O purtătoare de cuvânt a ambasadei Chinei a replicat printr-un comunicat dur, afirmând că SUA au deteriorat cooperarea multilaterală şi OMS în ultimii ani şi că nu ar trebui să acuze China şi alte ţări care au susţinut organizaţia în timpul pandemiei de COVID-19.
Organizația Mondială a Sănătății a petrecut patru săptămâni în China pentru a stabili cum a izbucnit epidemia de COVID-19.
Echipa OMS a cerut date neprelucrate privind 174 de cazuri pe care China le-a identificat în prima fază a epidemiei în oraşul Wuhan în decembrie 2019, precum şi despre alte cazuri, dar China le-a furnizat numai un rezumat concis, lucru care ar putea complica eforturile de înțelegere a modului în care a izbucnit epidemia.




