Noul președinte al Statelor Unite, Joe Biden, a semnat miercuri, în prima sa zi la Casa Albă, un ordin executiv prin care oprește procesul de retragere a SUA din Organizația Mondială a Sănătății, o decizie prin care inversează o hotărâre anterioară a predecesorului său Donald Trump.
“Unele dintre acțiunile executive pe care semnez astăzi vor contribui la schimbarea cursului crizei COVID-19 și la combaterea schimbărilor climatice în moduri pe care nu le-am făcut până acum”, a spus el.
Biden a semnat un număr total de 17 ordine executive, primul dintre acestea vizând purtarea măștilor de protecție în contextul pandemiei de coronavirus, informează The Guardian și BBC News, cea mai răsunătoare decizie fiind revenirea Statelor Unite la Acordul climatic de la Paris.
Potrivit CNN, ordinul executiv ce vizează OMS este reprezentat de oprirea procesului de retragere a Statelor Unite din Organizația Mondială a Sănătății, doctorul Anthony Fauci devenind șeful delegației americane la OMS.
De altfel, planul COVID publicat pe site-ul Casei Albe promite să “restabilească imediat relația noastră cu Organizația Mondială a Sănătății, care – deși nu este perfectă – este esențială pentru coordonarea unui răspuns global în timpul unei pandemii”.
After taking the oath of office this afternoon, I got right to work taking action to:
– Control the pandemic
– Provide economic relief
– Tackle climate change
– Advance racial equity— President Biden (@POTUS) January 20, 2021
Administrația Trump a notificat oficial ONU, la 6 iulie 2020, cu privire la retragerea americană din Organizaţia Mondială a Sănătăţii, fostul președinte acuzând OMS că a gestionat greşit pandemia de coronavirus, decizia fiind așteptată să intre în vigoare la 6 iulie 2021. Anterior, Donald Trump a anunțat la 29 mai încetarea relaţiei dintre ţara sa şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii, pe care a acuzat-o încă de la începutul pandemiei de coronavirus că este prea indulgentă cu Beijingul.
La fel ca și în cazul Acordului climatic de la Paris, Joe Biden a promis că va readuce SUA în cadrul OMS după ce va deveni președinte.




