Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politică de securitate, Josep Borrell, a discutat cu ministrul bielorus de externe, Vladimir Makei, despre criza migranției de la frontiera dintre Belarus și Polonia.
„Viețile oamenilor trebuie protejate, iar accesul agențiilor umanitare pentru a-i ajuta trebuie permis. Situația actuală este inacceptabilă și trebuie să înceteze. Oamenii nu trebuie folosiți pe post de arme”, a scris Josep Borrell, pe Twitter.
Spoke to #Belarus Foreign Minister Makei to raise the precarious humanitarian situation at the border with the EU. Peoples lives must be protected and humanitarian agencies allowed access.
The current situation is unacceptable and must stop. People should not be used as weapons.
— Josep Borrell Fontelles (@JosepBorrellF) November 14, 2021
În context, șeful diplomației UE a anunțat că miniştrii de externe ai Uniunii Europene vor extinde, luni, sancţiunile împotriva Republicii Belarus pentru a include companiile aeriene şi agenţiile de voiaj bănuite a fi implicate în aducerea migranţilor la frontiera cu blocul comunitar.
„Vom da undă verde extinderii cadrului legal al sancţiunilor noastre împotriva Belarusului, astfel încât să poată fi aplicat tuturor celor care participă la introducerea ilegală de migranţi în această ţară”, a spus Borrell.
Autorităţile poloneze au acuzat săptămâna trecută Minskul că încearcă să declanşeze o confruntare majoră, după ce imagini postate pe social media arată mii de migranţi care se îndreaptă spre frontiera dintre Belarus şi Polonia. Forțele speciale din Polonia declară că este cea mai mare încercare de forțare a graniței și anunță că au mobilizat peste 28.000 de polițiști de frontieră, soldați și polițiști. Mai mult, premierul Poloniei Mateusz Morawiecki a avertizat că ”atacul hibrid al regimului Lukașenko” amenință ”stabilitatea și securitatea întregii UE”.
Ulterior acestui moment, Consiliul UE a adoptat o decizie de suspendare parțială a aplicării acordului UE-Belarus privind facilitarea eliberării vizelor ca răspuns la atacul hibrid în curs lansat de regimul de la Minsk.




