Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că a fost sunat de contracandidatul său la alegerile prezidenţiale, Viorica Dăncilă, care l-a felicitat pentru victoria obţinută.
“Da, m-a sunat doamna Dăncilă ieri (luni – n.r.) pe la prânz şi am vorbit. M-a felicitat”, a precizat Iohannis, în cadrul unor declarații de presă susținute la Palatul Cotroceni.
Klaus Iohannis a câștigat duminică al doilea său mandat de președinte. Actualul președinte a obținut cel mai mare procent din istoria alegerilor prezidențiale pentru un candidat de dreapta, în vreme ce Viorica Dăncilă a înregistrat cel mai scăzut scor pentru un candidat PSD.
Klaus Iohannis a obținut cel de-al doilea mandat de președinte cu peste 66% din voturi, prefigurându-se și o victorie cu peste 90% din voturi și în diaspora, în disputa cu contrancandidata sa Viorica Dăncilă. Actualul șef al statului a obținut aproximativ 6,5 milioane de voturi, iar Dăncilă în jur de 3,3 milioane.





Comentariile sunt închise.