Atât pentru România, cât și pentru Europa, Egiptul ocupă un rol privilegiat, deoarece prin poziționarea sa la joncțiunea dintre Africa, Orientul Mijlociu și Europa, Egiptul are un rol crucial pentru menținerea securității la nivel regional, dar și global, a transmis miercuri președintele Klaus Iohannis, în cadrul o vizitei de stat în Republica Arabă Egipt, la invitația omologului său, președintele Abdel Fattah El-Sisi.
„Îmi face o deosebită plăcere să mă aflu astăzi în vizită de stat în Republica Arabă Egipt, unul dintre prietenii tradiționali ai României în regiunea Orientului Mijlociu și Africa și un partener economic și sectorial foarte important. Anul acesta celebrăm aniversarea a 115 ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre România și Egipt, o relație îndelungată, caracterizată prin respect și încredere reciprocă”, a declarat Klaus Iohannis.
Președintele a subliniat faptul că există, în continuare, un potențial foarte mare de dezvoltare a relațiilor bilaterale pe toate planurile, iar vizita reconfirmă dorința României de a consolida dialogul politic la nivel înalt, dar și de a reafirma angajamentul reciproc în favoarea diversificării contactelor și proiectelor, prin orientarea acestui parteneriat tradițional spre viitor.
„Sunt ferm convins că viitoarea rundă a Comitetului mixt de cooperare economică, științifică și tehnică va avea un rol important în extinderea cooperării noastre și în stimularea cât mai multor proiecte economice comune, permițând totodată și modernizarea cadrului juridic actual”, a punctat șeful statului.
Mai mult, în cadrul discuțiilor, Klaus Iohannis și omologul său, Abdel Fattah El-Sisi, au convenit că în perioada următoare trebuie să identifice noi modalități de a valorifica importantul potențial de dezvoltare a cooperării în domenii cu rol crucial atât pentru România, cât și pentru Egipt: industria de apărare, energie, agricultură, transporturi, IT&C, securitate cibernetică, educație, cercetare și inovare.
„Forumul de afaceri care are loc în marja acestei vizite va juca, fără îndoială, un rol important. Trebuie să continuăm să lucrăm împreună pentru a încuraja oamenii de afaceri din Egipt și România să demareze proiecte comune atât în plan bilateral, cât și pe terțe piețe, plecând inclusiv de la faptul că și România, și Egiptul reprezintă porți de intrare spre cele mai importante piețe economice integrate: Uniunea Europeană, respectiv Zona continentală africană de liber schimb”, a mai spus președintele.
De asemenea, în cadrul discuțiilor de miercuri, cei doi președinți au avut un schimb de opinii cuprinzător cu privire la evoluțiile înregistrate într-o serie de dosare regionale prioritare. Klaus Iohannis a transmis că România, ca și Egiptul, este interesată de stabilizarea situațiilor de criză din Orientul Mijlociu și a zonelor vecine, de gestionarea eficientă a fluxurilor migratorii, de promovarea păcii, stabilității, a creșterii economice sustenabile și a dezvoltării durabile.
„Susținem eforturile depuse de Egipt în cooperare cu partenerii internaționali în vederea identificării celor mai bune soluții la dosarele de criză din Africa și Orientul Mijlociu. România și-a păstrat, de-a lungul timpului, o poziție echilibrată, în perfect acord cu dreptul internațional, în raport cu toate crizele care au afectat Orientul Mijlociu și care reprezintă și în prezent o preocupare majoră. România susține în continuare necesitatea implementării de măsuri de creștere a încrederii în relațiile israeliano-palestiniene”, a mai arătat şeful statului în mesajul său.
Președintele României și președintele Republicii Arabe Egipt susțin crearea condițiilor pentru reluarea negocierilor directe în vederea avansării soluției celor două state, singura opțiune viabilă de natură să răspundă aspirațiilor legitime ale părților și să asigure o pace durabilă în regiune. Totodată, România consideră drept o prioritate soluționarea durabilă a crizei siriene care, de mai bine de 10 ani, a provocat drame uriașe poporului sirian și a generat un val mare de migrație care a afectat stabilitatea și prosperitatea statelor-gazdă.
În plus, Klaus Iohannis a menționat că țara noastră sprijină procesele de stabilizare, consolidare instituțională și tranziție democratică din Libia și Irak, fiind, totodată, profund implicată în combaterea terorismului, atât în cadrul alianței anti-Daesh, cât și în Sahel, o regiune de care depinde securitatea nordului Africii și a Europei.
„Sunt convins că, în continuare, prin abordarea noastră echilibrată și responsabilă față de provocările complexe din zonă, vom reuși, prin eforturi conjugate, să generăm contexte favorabile avansării unor soluții de pace durabile. Îi mulțumesc Președintelui El-Sisi pentru discuțiile noastre foarte bune și sunt convins că relațiile româno-egiptene se vor consolida, cu beneficii reciproce pentru statele și pentru cetățenii noștri”, a conchis președintele României.




