Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, marţi, că va avea discuţii cu liderii politici, cu partidele, pentru a creşte numărul parlamentarilor care reprezintă diaspora, în contextul în care peste 944.000 de cetățeni români din străinătate au avut la turul al doilea al alegerilor prezidențiale de la finalul săptămânii trecute, înregistrându-se cea mai ridicată prezență peste hotare din istoria electorală a României.
Întrebat de jurnaliști dacă trebuie făcute modificări astfel încât românii din diaspora să fie mai bine reprezentaţi în Parlament, Iohannis a spus: “Cu certitudine”.
“Am avut cu ocazia acestor alegeri prezidenţiale surprize dintre cele mai plăcute în ceea ce priveşte votul în diaspora. La primul tur s-a atins un record, record care a ţinut două săptămâni. În turul doi s-a atins un nou record. Şi, cum avem deja, practic, un milion de votanţi în diaspora, eu îmi doresc ca ei să fie mult mai bine reprezentaţi în Parlament. Şi voi avea discuţii cu liderii politici, cu partidele pentru a creşte numărul parlamentarilor care reprezintă diaspora, care, iată, a devenit foarte activă şi acest lucru ne bucură”, a declarat preşedintele, la Palatul Cotroceni.
Klaus Iohannis a obținut cel de-al doilea mandat de președinte cu peste 66% din voturi, prefigurându-se și o victorie cu peste 90% din voturi și în diaspora, în disputa cu contrancandidata sa Viorica Dăncilă. Actualul șef al statului va obține 6,5 milioane de voturi, iar Dăncilă în jur de 3,3 milioane.
Spre comparație, cel mai mare număr de voturi înregistrat de un candidat de dreapta la alegerile prezidențiale a fost obținut de Emil Constantinescu (7,05 milioane de voturi, 54,41%) în 1996. Pe de altă parte, în 2014, Klaus Iohannis a câștigat alegerile cu 54,43% din voturi, cel mai mare procent pentru un candidat de dreapta până la acel moment, și un total de 6,28 milioane de voturi.
În ce privește istoria electorală a candidaților de stânga, cel mai mic număr de voturi obținut de un candidat PSD fusese înregistrat în 2004, când Adrian Năstase a primit 4,88 milioane de voturi.
Ziua votului la turul al doilea al alegerilor prezidențiale pentru românii din țară a început duminică la ora 7:00, în timp ce în străinătate, la fel ca și în primul tur, s-a desfășurat treia zi la urne pentru românii din diaspora. Vineri au votat peste 111.000 de cetățeni, în creștere față de primul tur, iar sâmbătă prezența cumulată la vot a ajuns la peste 380.000 de români, cu peste 90.000 de voturi față de același interval de referință din primul tur al alegerilor când au votat peste 292.000 de români.




