La capătul unui turneu în Orientul Mijlociu și Africa de Nord, Antony Blinken a invitat comunitatea internațională să reevalueze relațiile cu Rusia pe fondul conflictului din Ucraina

La capătul unui turneu în Orientul Mijlociu și Africa de Nord, secretarul de stat american Antony Blinken a invitat comunitatea internațională să reevalueze relațiile cu Rusia pe fondul conflictului din Ucraina, informează dpa, preluat de Agerpres.

„Țările din Africa de Nord și Orientul Mijlociu au mai experimentat ele însele consecințele campaniilor militare ale Rusiei”, a spus Blinken, menționând intervențiile rusești în Siria și Libia și impactul pe care conflictul din Ucraina îl are asupra securității energetice și alimentare.

„Comunitatea internațională trebuie să crească presiunea asupra Rusiei pentru a pune capăt acestui război neprovocat și nejustificat”, a îndemnat șeful diplomației americane.

Blinken a încheiat miercuri un turneu în Orientul Mijlociu şi Africa de Nord. În Algeria, el a avut o întrevedere cu preşedintele Abdelmadjid Tebboune, iar înainte de aceasta, în Maroc, cu prinţul moştenitor al Abu Dhabi şi liderul de facto al Emiratelor Arabe Unite, şeicul Zayed bin Sultan al Nahyan.

După întâlnirea cu Tebboune, Blinken a declarat că conflictul din Ucraina ar trebui să determine toate țările să reevalueze relațiile cu Rusia și să își exprime sprijinul pentru integritatea teritorială a altor state.

„Știu că acesta este un lucru important pentru algerieni”, a spus el. Dar „există momente în care o chestiune reiese în mod clar ca fiind alb-negru”, a adăugat Blinken. „Este important să fim alături de victimă și să susținem principiile care au fost, de asemenea, încălcate”, a subliniat secretarul de stat american. 

Algeria menține legături strânse cu Rusia de la independența sa față de Franța în 1962 si este unul dintre principalii cumpărători de armament rusesc.

De altfel, președintele algerian Abdelmadjid Tebboune s-a referit în trecut la Rusia ca la o „țară înfrățită” și a menținut presiunea asupra Marocului în legătură cu revendicarea sa asupra teritoriului disputat din Sahara Occidentală, unde Algeria susține luptătorii pentru independență.

 

 

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Alexandra Loy
Alexandra Loy
Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Articole Populare