Comisia Europeană este pregătită pentru posibile turbulențe privind livrările de gaze din Rusia după ce aceasta a solicitat plata în ruble, a declarat miercuri Frans Timmermans, vicepreședintele executiv al Comisiei Europene, responsabil pentru Pactul verde european, anunță DPA și Reuters, citat de Digi24.
”Noi, Comisia, ne-am pregătit de foarte mult timp (…) Suntem pregătiţi pentru orice situaţii de acest fel. Desigur, vom colabora cu statele membre astfel încât toată lumea să fie pregătită pentru orice fel de situaţii”, a menționat oficialul european.
Recent, liderul de la Kremlin a pretins că Rusia nu va accepta plăţi pentru gaze în valută, inclusiv dolari şi euro, şi că va percepe doar ruble pentru livrările de hidrocarburi către ţările ”neprietenoase”, între care figurează toate statele membre ale Uniunii Europene, SUA şi Marea Britanie.
În acest context, Germania a decis să activeze prima fază a planului de urgență destinat garantării aprovizionării cu gaze naturale, chiar dacă, în urma unei discuții, președintele rus, Vladimir Putin, l-a asigurat pe cancelarul german, Olaf Scholz, că Europa poate continua să plătească gazele ruseşti în euro şi nu în ruble.
O reuniune de urgență a fost organizată și de Grecia, Autoritatea de reglementare în domeniul energiei, operatorul reţelei de transport de gaze naturale şi cei mai mari furnizori de gaze discutând despre subiectul plăţii în ruble pentru livrările de gaze naturale ruseşti, potrivit Agerpres.
Conform celor mai recente date oferite de Eurostat, Uniunea Europeană a importat în 2020 58% din energia pe care a consumat-o, în contextul în care producția proprie a acoperit doar 42% din necesar, Rusia fiind principalul furnizor de gaze naturale, petrol și cărbune.
În contextul summitului Consiliului European mai sus amintit, președintele american, Joe Biden, care a luat parte la acesta, și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, au anunțat un acord pentru reducerea dependenței Europei de gazul rusesc, prin care SUA vor majora livrările de gaz natural lichefiat către UE și vor înființa împreună cu Uniunea un grup operativ pentru securitate energetică.
Mai mult, la mijlocul lunii februarie, Japonia a decis să ofere Europei surplusul de gaz natural lichefiat, ca formă de ”solidaritate cu aliații care împărtășesc aceleași valori”.




