Uniunea Europeană și Canada vor aprofunda cooperarea în domeniul energiei pentru a spori securitatea aprovizionării și pentru a depune eforturi în vederea eliminării dependenței UE și a statelor sale membre de energia rusă, se arată într-o declarație comună a președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen și a prim-ministrului Canadei, Justin Trudeau.
Un grup de lucru dedicat tranziției ecologice este în curs de creare pentru a elabora un plan de acțiune concret în aceste domenii, iar „oficialii noștri se vor întâlni în această săptămână pentru a discuta în continuare despre consolidarea cooperării în domeniul energiei”.
UE și Canada își mențin angajamentul de a organiza un Summit Clean Tech în Canada în 2022, pentru a promova angajamentul comun față de tranziția ecologică a economiilor, contribuind în același timp la promovarea securității energetice, în prezent atât de amenințată de războiul ilegal al lui Vladimir Putin împotriva Ucrainei.
„Vom duce cooperarea noastră în domeniul energiei la nivelul următor, discutând despre potențialele livrări de energie din Canada către UE. Amândoi ne angajăm să accelerăm tranziția către un sistem net-zero. Prin urmare, vom continua parteneriatul nostru privind materiile prime, care este esențial pentru a construi economii neutre din punct de vedere climatic.”, a scris von der Leyen, pe Twitter.
We will take our energy cooperation to the next level, by discussing potential 🇨🇦 energy supplies to 🇪🇺
We are both are committed to speeding up the transition to net-zero.
So we will pursue our partnership on raw materials, which is key to building climate-neutral economies.
— Ursula von der Leyen (@vonderleyen) March 23, 2022
Uniunea Europeană și Canada condamnă cu fermitate invazia nejustificată și neprovocată a președintelui Vladimir Putin în Ucraina și susține fără rezerve democrația, suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei.
„Suntem hotărâți să ne apărăm valorile comune și sistemul internațional bazat pe reguli. Ne angajăm să promovăm drepturile omului, egalitatea de gen și incluziunea, precum și protecția libertăților fundamentale. Cerem Rusiei să înceteze atacurile sale asupra Ucrainei, să își retragă imediat și necondiționat forțele și toate echipamentele militare din Ucraina și solicităm Belarusului să înceteze să faciliteze și să sprijine invazia Rusiei”, se arată în declarația citată.
Sprijin umanitar
UE și Canada sunt alături de poporul ucrainean și îndeamnă Rusia să asigure accesul umanitar neîngrădit și o trecere sigură permanentă pentru civili. „Vom continua să cooperăm îndeaproape în ceea ce privește furnizarea asistenței noastre umanitare în interiorul și în afara Ucrainei și în sprijinul unui răspuns internațional coordonat. Comisia Europeană salută explorarea de către Canada a căilor de colaborare cu Centrul european de coordonare a răspunsurilor de urgență și cu centrele Mecanismului de protecție civilă din Polonia, România și Slovacia pentru a contribui la canalizarea asistenței către Ucraina”, se precizează în declarație.
Refugiați
Uniunea Europeană a primit cu generozitate aproape trei milioane și jumătate de ucraineni care au fugit din calea violențelor din Rusia, oferindu-le hrană, adăpost, școlarizare și oportunități de angajare, acordând o atenție deosebită situației dramatice a copiilor și asigurându-le protecție pentru perioada de timp de care au nevoie. Canada a lansat autorizația Canada-Ucraina pentru călătorii de urgență (CUAET) ca parte a sprijinului mai larg al Guvernului Canadei pentru poporul ucrainean. Comisia Europeană și Canada vor continua să coordoneze sprijinul suplimentar pentru cei care au fost nevoiți să fugă din Ucraina, precum și asistența acordată vecinilor Ucrainei cei mai afectați.
Sancțiuni
UE și Canada au adoptat deja, în strânsă cooperare transatlantică, măsuri restrictive fără precedent pentru a impune costuri masive Rusiei pentru agresiunea sa militară împotriva Ucrainei. Canada și UE au coordonat îndeaproape sancțiunile severe împotriva oficialilor ruși și belaruși care au facilitat agresiunea Rusiei; deconectarea băncilor rusești cheie de la SWIFT; închiderea spațiilor noastre aeriene; interzicerea tranzacțiilor cu Banca Centrală a Rusiei și; reducerea dependențelor față de produsele energetice rusești.
Tranziția verde
„Ne reconfirmăm angajamentul comun de a accelera tranziția globală către un viitor ecologic, neutru din punct de vedere al emisiilor de dioxid de carbon și subliniem urgența abordării problemei schimbărilor climatice, inclusiv prin punerea în aplicare cu diligență a angajamentelor asumate în cadrul COP26. De asemenea, suntem de acord că stabilirea prețului carbonului este un instrument eficient, rentabil și puternic de reducere a emisiilor și de stimulare a inovării curate. Ne recunoaștem reciproc rolul de lider în acest domeniu și ne angajăm să lucrăm împreună pentru a implica partenerii internaționali în extinderea acoperirii globale a tarifării carbonului”, se mai arată în declarația citată.
Justin Trudeau s-a adresat pentru a doua oară plenului Parlamentului European, reunit la Bruxelles, miercuri, 23 martie, pe marginea războiului purtat de Rusia în Ucraina. Primul discurs a fost susținut în fața eurodeputaților în 2017, la Strasbourg, la doar o zi distanță după ce aceștia au adoptat acordul comercial dintre UE și Canada. De asemenea, Trudeau a fost primul lider canadian care a vorbit în Parlamentul European.




