Lideri europeni și din Orientul Mijlociu salută planul de pace al SUA pentru Gaza. Trump avertizează Hamas să-l accepte

Uniunea Europeană și mai mulți lideri europeni și din Orientul Mijlociu au salutat planul de pace al Statelor Unite pentru Fâșia Gaza, în timp ce președintele american Donald Trump a avertizat Hamas să-l accepte, informează BBC

Planul, convenit de Donald Trump și premierul israelian Benjamin Netanyahu, prevede încetarea imediată a ostilităților, eliberarea în 72 de ore a 20 de ostatici israelieni în viață deținuți de Hamas, precum și predarea rămășițelor celor peste două zeci de ostatici despre care se crede că sunt morți — în schimbul eliberării a sute de palestinieni reținuți în Gaza. Potrivit unei surse palestiniene citate de BBC, oficialilor Hamas le-a fost transmis un document în 20 de puncte.

Planul stipulează că Hamas nu va avea niciun rol în guvernarea Gazei și „lasă deschisă” posibilitatea unui stat palestinian — perspectivă respinsă ulterior, din nou, de Benjamin Netanyahu.

La conferința de presă de luni, la Casa Albă, Donald Trump a numit planul „o zi istorică pentru pace”. Totuși, el a precizat că premierul israelian va avea sprijinul SUA pentru a „duce la capăt distrugerea amenințării reprezentate de Hamas” dacă gruparea nu va accepta acordul. Netanyahu a declarat la rândul său că Israelul „va duce treaba la bun sfârșit” dacă Hamas respinge planul sau nu îl pune în aplicare.

Într-un mesaj video transmis la scurt timp, Netanyahu și-a reafirmat opoziția îndelungată față de un stat palestinian: „Nu este scris în acord. Am spus că ne vom opune ferm unui stat palestinian.” El a adăugat că planul ar permite Forțelor de Apărare ale Israelului (IDF) să rămână în Gaza — contrar textului publicat de Casa Albă.

Președintele Consiliului European, António Costa, a transmis că este „încurajat de răspunsul pozitiv al premierului Netanyahu” la propunere, adăugând că „toate părțile trebuie să profite de acest moment pentru a da păcii o șansă reală”.

În Regatul Unit, premierul Keir Starmer a salutat planul, făcând apel „la toate părțile să se reunească și să lucreze cu administrația SUA pentru a finaliza acest acord și a-l transforma în realitate”. „Hamas ar trebui acum să accepte planul și să pună capăt suferinței, depunând armele și eliberând toți ostaticii rămași”, a transmis liderul britanic.

Din Franța, președintele Emmanuel Macron a transmis că țara sa „este pregătită să contribuie” la eforturile de a pune capăt războiului și de a elibera ostaticii. „Aceste elemente trebuie să deschidă calea către discuții aprofundate cu toți partenerii relevanți pentru a construi o pace durabilă în regiune, bazată pe soluția celor două state”, a punctat el.

La rândul ei, șefa guvernului italian, Giorgia Meloni, a declarat că propunerea „ar putea reprezenta un punct de cotitură în acest proces”, iar Italia „îndeamnă toate părțile să profite de această oportunitate și să accepte planul”.

Miniștrii de externe ai Emiratelor Arabe Unite, Arabiei Saudite, Qatarului, Egiptului, Iordaniei, Turciei, Indoneziei și Pakistanului au emis o declarație comună în care au salutat „leadership-ul lui Trump și eforturile sale sincere de a pune capăt războiului din Gaza”. Ei și-au exprimat disponibilitatea de a lucra cu SUA pentru finalizarea și implementarea acordului, care „ar trebui să conducă la o soluție cu două state, în care Gaza este pe deplin integrată cu Cisiordania într-un stat palestinian”.

Autoritatea Palestiniană (AP), care guvernează părți din Cisiordania ocupată de Israel, a calificat eforturile președintelui SUA drept „sincere și determinate” și a afirmat, prin agenția Wafa, că „își reînnoiește angajamentul comun de a lucra cu Statele Unite, statele din regiune și partenerii” pentru a pune capăt războiului din Gaza, a asigura livrarea suficientă de ajutor umanitar și eliberarea ostaticilor și deținuților.

Ce prevede planul american

Propunerea ar începe cu încetarea imediată a operațiunilor militare și „înghețarea” liniilor actuale de contact până când sunt îndeplinite condițiile pentru o retragere etapizată. Hamas ar urma să depune armele, iar tunelurile și facilitățile de producție de armament să fie distruse.

Pentru fiecare ostatic israelian decedat al cărui corp este predat, Israelul ar elibera rămășițele a 15 palestinieni morți, prevede documentul. De îndată ce ambele părți cad de acord, „ajutorul umanitar complet va fi trimis imediat în Fâșia Gaza”.

În privința guvernanței, SUA propun ca Gaza să fie administrată temporar de un „comitet palestinian tehnocrat, apolitic”, sub supravegherea unui nou organism internațional de tranziție — „Consiliul Păcii” (Board of Peace), condus de Donald Trump. Fostul premier britanic Sir Tony Blair ar urma să facă parte din acest organism, alături de alți lideri „ce urmează a fi anunțați”. Sir Tony a numit planul „curajos și inteligent”.

Documentul accentuează un „plan de dezvoltare economică” pentru reconstrucția Gazei și prevede că „Israelul nu va ocupa și nu va anexa Gaza”, iar retragerea forțelor militare va avea loc în etape. Într-o schimbare față de declarațiile anterioare, planul prevede că palestinienii nu vor fi forțați să părăsească Gaza: „Vom încuraja oamenii să rămână și le vom oferi oportunitatea de a construi o Gaza mai bună”, a menționat Trump.

Anunțul planului vine la câteva zile după ce Netanyahu a atacat recunoașterea statului palestinian de către mai multe țări occidentale, într-un discurs combativ la Adunarea Generală a ONU. Premierul israelian a numit mișcările de recunoaștere o „pată rușinoasă” care transmite mesajul că „uciderea evreilor dă roade”, remarcă ce a determinat zeci de oficiali și diplomați să părăsească sala.

Deși Donald Trump l-a susținut ferm pe Netanyahu după revenirea sa la Casa Albă pentru un al doilea mandat, frustrarea față de unele acțiuni recente ale Israelului a crescut. Trump și-a exprimat nemulțumirea față de recenta lovitură israeliană asupra unor membri Hamas aflați în Qatar, aliat-cheie al SUA. Înaintea conferinței de presă de luni, Netanyahu l-a sunat pe premierul Qatarului, Mohammed bin Abdulrahman bin Jassim al-Thani, din Casa Albă, pentru a-și exprima regretul că o lovitură cu rachetă a Israelului a ucis din greșeală un militar qatarez.

Armata israeliană a declanșat campania din Gaza ca răspuns la atacul condus de Hamas asupra sudului Israelului, la 7 octombrie 2023, în care aproximativ 1.200 de persoane au fost ucise și 251 luate ostatice. Potrivit Ministerului Sănătății din Gaza, controlat de Hamas, cel puțin 66.055 de oameni au fost uciși în atacurile israeliene de atunci. Un organism sprijinit de ONU a confirmat recent că foametea a pus stăpânire pe orașul Gaza, iar la începutul lunii o comisie de anchetă a ONU a concluzionat că Israelul a comis genocid în Gaza — acuzații pe care Israelul le respinge ferm.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Alexandra Loy
Alexandra Loy
Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Articole Populare