Connect with us

CONSILIUL EUROPEAN

Liderii UE solicită accelerarea eforturilor pentru instituirea unui ”mecanism de corecție a pieței pentru a proteja cetățenii și economia împotriva prețurilor excesiv de mari” la energie

Published

on

© European Union, 2022

Liderii Uniunii Europene solicită miniștrilor să finalizeze ”lucrările cu privire la consolidarea solidarității printr-o bună coordonare a achizițiilor de gaze, în special prin platforma energetică a UE, prin schimburi transfrontaliere de gaze și prin indici de referință ai prețurilor fiabili”.

Reuniți la Bruxelles în ultimul summit din acest an, șefii de stat sau de guvern au subliniat în concluziile adoptate la finalul întâlnirii nevoia accelerării ”instituirii unui mecanism de corecție a pieței pentru a proteja cetățenii și economia împotriva prețurilor excesiv de mari” la energie.

Făcând trimitere la următoarele sezoane de constituire de stocuri și de încălzire, Consiliul European a subliniat importanța consolidării coordonării. În mod concret, ”ar trebui să se continue lucrările cu privire la următoarele componente”, au listat liderii UE o serie de orientări:

  • operaționalizarea rapidă a agregării cererii de gaze și a mecanismului de achiziționare în comun prin intermediul Platformei energetice a UE, precum și accelerarea discuțiilor cu parteneri fiabili pentru a asigura aprovizionarea cu gaze în vederea iernii 2023/2024, cu perspectiva încheierii de contracte pe termen lung;
  •  constituirea eficientă de stocuri în instalațiile de înmagazinare și monitorizarea atentă a traiectoriilor de constituire de stocuri;
  •  monitorizarea atentă a obiectivelor de reducere a cererii de gaze;
  • pregătirea timpurie a planurilor de contingență pentru iarna 2023/2024.

”Consiliul European reiterează importanța intensificării investițiilor în inovare, infrastructură și interconexiuni, stocare, energia din surse regenerabile, precum și în proiecte privind eficiența energetică, pentru a elimina treptat dependența Uniunii de combustibilii fosili din Rusia, a accelera tranziția verde și a asigura securitatea aprovizionării”, mai este menționat în concluzii.

Mai mult, șefii de stat sau de guvern ” așteaptă cu interes propunerea și evaluarea impactului privind reforma structurală a pieței energiei electrice din UE, inclusiv privind efectul prețurilor gazelor asupra prețurilor electricității, prin care aceasta să devină pe deplin pregătită pentru un sistem energetic decarbonizat și prin care să se faciliteze recurgerea la energie din surse regenerabile, care urmează să fie prezentate de Comisie la începutul anului 2023”.

Pentru a oferi un răspuns la impactul prețurilor ridicate la energie , Consiliul a invitat Comisia ”să efectueze o analiză și să prezinte propuneri până la sfârșitul lunii ianuarie 2023 în vederea mobilizării tuturor instrumentelor naționale și ale UE relevante, precum și a îmbunătățirii condițiilor-cadru pentru investiții, inclusiv prin proceduri administrative simplificate”.

La finalul lunii noiembrie, Comisia Europeană a propus plafonarea prețului gazelor naturale începând cu 1 ianuarie 2023 pentru a proteja întreprinderile și gospodăriile din UE de episoadele de creștere excesivă.

Decizia a ajuns pe masa miniștrilor de resort, doar că aceștia nu au reușit până în prezent să obțină consensul astfel încât decizia să intre în vigoare la termenul recomandat de executivul european.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

CONSILIUL EUROPEAN

Olaf Scholz, prima vizită în România. Cancelarul german și Klaus Iohannis vor avea și o întâlnire comună cu Maia Sandu

Published

on

Cancelarul federal german Olaf Scholz va sosi pe 3 aprilie 2023 pentru o vizită România, unde va fi primit de președintele Klaus Iohannis, va avea discuții cu premierul Nicolae Ciucă și cu președintele Camerei Deputaților Marcel Ciolacu, iar împreună cu șeful statului român va avea o întâlnire comună cu președinta Republicii Moldova, Maia Sandu.

Cancelarul va fi primit la București mai întâi de președintele Klaus Iohannis. Vor fi discutate teme bilaterale, precum şi subiecte de politică europeană, securitate și energie. După discuții este prevăzută o conferință de presă comună.

Apoi, cancelarul Scholz va fi primit cu onoruri militare de către prim-ministrul României, Nicolae Ionel Ciucă.

După întrevederea cu prim-ministrul Ciucă, cancelarul Scholz și președintele Iohannis se vor întâlni cu președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, pentru o discuție comună. În cadrul acesteia se vor aborda aspecte cu privire la susținerea în continuare a Republicii Moldova. După întrevedere este prevăzută o conferință de presă comună.

Cancelarul Scholz va purta un dialog și cu președintele Camerei Deputaților, Ion-Marcel Ciolacu. Apoi, cancelarul Scholz se va întâlni și cu reprezentanți ai minorității germane din România.

“Vizita cancelarului federal Olaf Scholz subliniază importanţa semnificativă a relațiilor noastre bilaterale cu România, care sunt mai apropiate și mai de încredere ca niciodată. Prin această vizită, transmitem împreună cu partenerii noștri români un semnal important al unităţii Europei, mai ales în aceste vremuri dificile ale războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei. Pe lângă o serie de teme bilaterale, discuțiile se vor axa pe sprijinul și solidaritatea cu Ucraina și cu Republica Moldova. Aș dori să mulțumesc României, partenerul și prietenul nostru apropiat, pentru sprijinul și disponibilitatea de a ajuta Ucraina și Republica Moldova”, a declarat Peer Gebauer, ambasadorul Germaniei la București.

Continue Reading

CONSILIUL EUROPEAN

Ministrul de Interne i-a reiterat președintelui Consiliului European că ”este foarte important” ca România să aibă o perspectivă clară pentru aderarea la Schengen în acest an

Published

on

© Lucian Bode/ Facebook

Ministrul de Interne, Lucian Bode, i-a prezentat președintelui Consiliului European, Charles Michel, Centrul operațional de Coordonare al Poliției de Frontieră Române, ”unul din reperele activității Ministerului Afacerilor Interne pentru asigurarea securității europene și pentru controlul și supravegherea frontierei externe a Uniunii Europene”.

”România contribuie activ la eforturile de consolidare a securității Uniunii Europene și este unul dintre principalii contribuitori în acest sens”, a menționat oficialul român într-un mesaj publicat pe Facebook.

Bode a detaliat că țara noastră a ”investit foarte mult” și a ”fost în prima linie a eforturilor de protejare a frontierelor externe și de solidaritate europeană, iar acest lucru s-a văzut de fiecare dată când a fost nevoie de noi”.

”Apărăm integral frontierele României, dintre care aproximativ jumătate sunt și frontiere externe ale Uniunii Europene și contribuim decisiv la instrumentele agreate în comun la nivel european. Sunt dovezi ale rolului substanțial pe care îl are România la nivel european, fără ca acest rol să aibă, de multe ori, un echivalent în privința drepturilor corespondente”, a completat ministrul de Interne.

De altfel, în cadrul discuțiilor avute, Lucian Bode i-a transmis oficialului european că ”sunt dovezi ale rolului substanțial pe care îl are România la nivel european, fără ca acest rol să aibă, de multe ori, un echivalent în privința drepturilor corespondente”.

”Ne dorim să îndreptăm acest lucru cât mai curând posibil, cel puțin dacă ne referim la aderarea la spațiul Schengen. În acest sens, am reiterat că este foarte important să avem o perspectivă clară pentru atingerea acestui obiectiv în cursul acestui an”, a conchis ministrul de Interne.

Trebuie să luăm o decizie cât mai rapidă privind aderarea României la Schengen, a fost mesajul transmis de președintele Consiliului European în conferința de presă cu președintele Klaus Iohannis.

Ulterior, Charles Michel l-a asigurat pe prim-ministrul Nicolae Ciucă că se va implica pentru a găsi o soluție politică în vederea deblocării acestui dosar.

România speră că acest lucru va fi rezolvat cât mai rapid, având în vedere că respingerea extinderii Schengen la țara noastră și Bulgaria a reprezentat o palmă dată Uniunii Europene, fapt ce a alimentat curentul eurosceptic.

Continue Reading

CONSILIUL EUROPEAN

Charles Michel l-a asigurat pe Nicolae Ciucă că se va implica pentru găsirea unei soluții politice care să deblocheze aderarea României la Schengen

Published

on

© Guvernul României

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a discutat, luni, cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, despre situaţia din Ucraina şi din Republica Moldova, precum şi despre subiectul aderării ţării noastre la Schengen.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, în cadrul unei cine de lucru a premierului român cu înaltul oficial european, aflat în vizită la Bucureşti, a fost analizată situaţia din Ucraina şi din Republica Moldova, îndeosebi din perspectiva impactului războiului Rusiei pe teritoriul ucrainean şi a acţiunilor hibride ale acesteia.

Preşedintele Consiliului European a adresat mulţumiri pentru demersurile responsabile şi determinate ale României în susţinerea Ucrainei şi Republicii Moldova.

La rândul său, premierul României a reliefat măsurile adoptate în sprijinul Ucrainei, reiterând necesitatea ca UE să rămână unită şi solidară.

“Nicolae Ciucă a subliniat şi nevoia continuării acţiunilor pentru stabilitatea economică şi pentru securitatea Republicii Moldova, apreciind inclusiv discuţiile pe margine lansării unei noi misiuni civile a UE care să susţină creşterea capacităţii Chişinăului de a gestiona ameninţări hibride. Prim-ministrul a arătat că România rămâne angajată să continue sprijinul pentru eforturile întreprinse atât de Ucraina, cât şi de Republica Moldova, în calitate de state candidate la UE”, se arată în comunicat.

În acelaşi context, Charles Michel a declarat sprijin deplin pentru eforturile Bucureştiului de aderare la Schengen şi disponibilitatea de a se implica în facilitarea găsirii unei soluţii politice care să deblocheze decizia Consiliului UE.

De asemenea, premierul a confirmat continuarea demersurilor care să conducă la aderarea României la Schengen cât mai curând posibil, recunoscându-se implicit contribuţia pe care ţara noastră o are deja la asigurarea securităţii interne a UE, se mai menţionează în comunicatul Guvernului.

Preşedintele Consiliului European a fost primit, luni, la Bucureşti şi de preşedintele Klaus Iohannis. Charles Michel va efectua, marţi, o vizită şi în Republica Moldova. 

Citiți și

Înainte de vizita șefului Consiliului European la Chișinău, Charles Michel și Klaus Iohannis condamnă tentativele Rusiei de a destabiliza R. Moldova și promit tot sprijinul din partea UE

Șeful Consiliului European susține creșterea sprijinului UE pentru fermierii români: România a jucat un rol esențial care a adus venituri vitale Ucrainei

Președintele Consiliului European vizitează Centrul operațional de coordonare al Poliției de Frontieră: Trebuie să luăm o decizie cât mai rapidă privind aderarea României la Schengen

Klaus Iohannis se așteaptă că încrederea românilor în UE să revină după aderarea la Schengen: “Dacă e război la graniță și mai vine un refuz pe Schengen, este de înțeles că românii își pierd puțin răbdarea”

Klaus Iohannis, către șeful Consiliului European: Respingerea aderării României la Schengen, o palmă dată Uniunii Europene. Această problemă trebuie rezolvată cât mai repede

Continue Reading

Facebook

ROMÂNIA2 hours ago

Liderii Poloniei, României, Slovaciei, Ungariei și Bulgariei i-au scris Ursulei von der Leyen solicitând măsuri pentru protejarea fermierilor UE afectați de importurile ucrainene

NATO3 hours ago

Presa britanică scrie că Ursula von der Leyen va candida la șefia NATO, deși aceasta este președinte al Comisiei Europene până la 30 noiembrie 2024

ROMÂNIA4 hours ago

82 de ani de la masacrul de la Fântâna Albă. 3.000 de români au fost uciși atunci de trupele sovietice din ordinul lui Stalin

INTERNAȚIONAL4 hours ago

Maia Sandu, alături de Zelenski la comemorarea unui an de la masacrele de la Bucea: Alegem să rămânem de partea lumii libere, credem în victoria Ucrainei și cerem dreptate

INTERNAȚIONAL4 hours ago

De la Beijing, premierul Spaniei îl încurajează pe Xi Jinping să meargă în Ucraina și să discute cu Zelenski despre planurile de pace

NATO4 hours ago

Ministrul apărării a pledat, la Washington, pentru elaborarea strategiei de securitate a SUA la Marea Neagră și includerea României în programul Visa Waiver

NATO4 hours ago

Nicolae Ciucă: Regiunea Mării Negre, o graniță sau punte geopolitică între Europa, Orientul Mijlociu și Asia. Importanța ei strategică nu mai poate fi ignorată în contextul războiului Rusiei în Ucraina

NATO4 hours ago

“București 9”: Aliații NATO de pe flancul estic solicită o apărare înaintată, creșterea prezenței SUA și tratarea Ucrainei și R. Moldova ca elemente importante ale arhitecturii de securitate europene

ENGLISH20 hours ago

130 years of social democracy in Romania. Marcel Ciolacu: PSD brought the country into the family of nations that base their existence on democracy, paving the way for NATO and EU membership

NATO20 hours ago

Mandatul lui Mircea Geoană de secretar general adjunct al NATO a fost prelungit cu un an, până la 16 octombrie 2024

INTERNAȚIONAL4 hours ago

Maia Sandu, alături de Zelenski la comemorarea unui an de la masacrele de la Bucea: Alegem să rămânem de partea lumii libere, credem în victoria Ucrainei și cerem dreptate

INTERNAȚIONAL4 hours ago

De la Beijing, premierul Spaniei îl încurajează pe Xi Jinping să meargă în Ucraina și să discute cu Zelenski despre planurile de pace

COMISIA EUROPEANA2 days ago

Ursula von der Leyen dorește o “reducere a riscurilor, nu o decuplare a UE de China”: Relațiile vor fi definite de modul cum Beijingul se raportează la războiul lui Putin. Echilibrul de putere în relația cu Rusia este în favoarea Chinei

MAREA BRITANIE2 days ago

Regele Charles al III-lea, la Berlin: Regatul Unit și Germania “sunt alături” de Ucraina în “apărarea libertății și suveranității” în fața unei agresiuni neprovocate

ROMÂNIA3 days ago

VIDEO Klaus Iohannis, la summitul pentru democrație organizat de SUA: România este un cap de pod al democraţiei în regiunea noastră. Vom continua să protejăm ce am realizat

ROMÂNIA5 days ago

Înainte de vizita șefului Consiliului European la Chișinău, Charles Michel și Klaus Iohannis condamnă tentativele Rusiei de a destabiliza R. Moldova și promit tot sprijinul din partea UE

CONSILIUL EUROPEAN5 days ago

Șeful Consiliului European susține creșterea sprijinului UE pentru fermierii români: România a jucat un rol esențial care a adus venituri vitale Ucrainei

REPUBLICA MOLDOVA5 days ago

Președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu: România va apăra suveranitatea și integritatea teritorială a R. Moldova și nu vom avea liniște până când nu se va vindeca definitiv de boala rusească

CONSILIUL EUROPEAN5 days ago

Președintele Consiliului European vizitează Centrul operațional de coordonare al Poliției de Frontieră: Trebuie să luăm o decizie cât mai rapidă privind aderarea României la Schengen

CONSILIUL EUROPEAN5 days ago

Klaus Iohannis se așteaptă că încrederea românilor în UE să revină după aderarea la Schengen: “Dacă e război la graniță și mai vine un refuz pe Schengen, este de înțeles că românii își pierd puțin răbdarea”

Team2Share

Trending