Ministrul Educației, Ligia Deca, a avut miercuri o întrevedere cu Niall Collins, ministrul de stat pentru competențe și educație continuă din cadrul Departamentului pentru Formare Continuă, Învățământ Superior, Cercetare, Inovare și Știință din Irlanda.
„Unul dintre subiectele abordate a fost legat de strategia pentru învățare pe tot parcursul vieții, cu accent pe formarea continuă a cadrelor didactice pentru adaptarea practicilor didactice la nevoile actualei generații de elevi”, a scris Ligia Deca pe Facebook.
De asmenea, cei doi au discutat și despre introducerea microcertificărilor, Irlanda fiind „un exemplu de bune practici” din prisma folosirii microcredențialelor în procesul de formare continuă.
„România este, de altfel, unul din primele state care, prin Legea învățământului superior, a introdus posibilitatea eliberării unor certificate de competențe profesionale sau de calificare parțială”, a precizat Ligia Deca.
Mai mult, aceasta a amintit că, prin programul național pentru internaționalizare universitară „Study in Romania”, universitățile care vor organiza programe care conduc la obținerea de microcertificări „vor fi stimulate financiar” în vederea dezvoltării ofertei lor educaționale în acest sens.
Ministrul Educației participă între 21-22 februarie la Summitul Global al Competențelor (”Skills for the future: Building bridges to new opportunities”), la Bruxelles, un eveniment care reunește decidenți din domeniul educației, al muncii și al formării profesionale din 40 de țări, sub umbrela Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).




