Londra și Parisul fac apel la un plan comun pentru securizarea Strâmtorii Ormuz: „Suntem încrezători că se pot face progrese reale”

Ministrul britanic al apărării, John Healey, și omoloaga sa franceză, Catherine Vautrin, au făcut joi apel la liderii militari din mai multe state, reuniți la Londra, să convină asupra unui plan comun pentru securizarea Strâmtorii Ormuz, declarându-se „încrezători” în privința progreselor înregistrate.

Această reuniune, care a durat două zile miercuri și joi, a avut ca obiectiv înființarea unei „misiuni multinaționale cu vocație defensivă care va consolida încrederea marinei comerciale și, dacă va fi necesar, va permite deminarea (strâmtorii) și protejarea navelor după încetarea ostilităților”, a precizat John Healey, notează AFP, potrivit Agerpres.

„Milioane de oameni” se bazează pe un rezultat pozitiv al întâlnirii, a adăugat el. „Nu-i putem dezamăgi!”, a insistat ministrul.

Peste 44 de țări de pe toate continentele au participat la reuniune, a declarat Ministerul britanic al Apărării.

Conferința are loc în urma unui summit care a reunit pe 17 aprilie aproximativ 50 de participanți, inclusiv aproximativ 30 de șefi de stat și de guvern.

La finalul summitului, președintele francez Emmanuel Macron a menționat înființarea unei „misiuni neutre, complet separate de beligeranți” pentru securizarea navigației în Strâmtoarea Ormuz, iar premierul britanic Keir Starmer a precizat că „peste 12 țări” s-au oferit să contribuie la o astfel de forță „pașnică și defensivă”.

Ambele țări au subliniat că această forță va fi desfășurată doar după ce se va instaura o pace durabilă în regiune.

Citiți și: Regatul Unit va găzdui discuții cu 30 de state privind formarea unei misiuni conduse de Londra și Franța pentru protejarea navigației în Strâmtoarea Ormuz

Într-un comunicat publicat joi, John Healey și Catherine Vautrin au salutat armistițiul cu Iranul, a cărui prelungire a fost anunțată marți de președintele american Donald Trump.

„Sperăm că acest armistițiu va dura și va fi consolidat și că va duce la o încetare definitivă a ostilităților. Suntem încrezători că se pot face progrese reale”, au declarat miniștrii.

Miniștrii au precizat că un „grup de planificare operațională” pentru a restabili libertatea de navigație în Strâmtoarea Ormuz – practic blocată de la începutul atacurilor israeliano-americane împotriva Iranului pe 28 februarie – a prezentat miercuri un raport, care a servit drept bază pentru reuniune.

Misiunea planificatorilor militari reuniți la Londra „este de a traduce consensul diplomatic stabilit de liderii noștri în opțiuni militare concrete, cu un plan comun și coordonat care vizează garantarea libertății de navigație în strâmtoare și susținerea unui armistițiu durabil”, au declarat miniștrii.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Andreea Radu
Andreea Radu
Andreea Radu este redactor. Absolventă a Facultății de Științe Politice și a programului de master „Politicile egalității de șanse în context românesc și european” din cadrul Universității din București, Andreea este interesată de aspectele sociale ale politicilor europene, cu accent pe egalitate de gen, incluziune și acces echitabil la oportunități.

Articole Populare