Acasă ROMÂNIA Ludovic Orban: Îmi doresc o relație mai flexibilă între administrația centrală și...

Ludovic Orban: Îmi doresc o relație mai flexibilă între administrația centrală și cea locală. Avem în vedere fluidizarea procedurilor pentru investiții la nivel local

1237
© Guvernul României

Premierul Ludovic Orban a declarat că își dorește o relație mai flexibilă între administrația centrală și cea locală în interesul cetățenilor, iar în acest sens, șeful Guvernului a anunțat că pregătește fluidizarea procedurilor necesare pentru derularea proiectelor de investiții la nivel local, potrivit unui comunicat.

Aceste declarații au fost făcute după un dialog „substanțial” de astăzi, la Palatul Victoria, între premierul Ludovic Orban și mai mulți membri ai Guvernului cu reprezentanții Asociației Municipiilor din România (AMR).

Potrivit sursei citate, în cadrul discuțiilor fost abordate problematici legate de buget, absorbția fondurilor europene, digitalizare și interconectarea softurilor instituțiilor publice centrale și locale, transport public în arealul metropolitan, decontarea lucrărilor în cadrul proiectelor derulate de autoritățile publice locale.

Prim-ministrul a precizat că, la nivelul Guvernului, se are în vedere fluidizarea procedurilor aflate în atribuțiile administrației centrale, necesare pentru derularea proiectelor de investiții care vor fi implementate la nivel local. Este vorba despre scurtarea termenelor pentru obținerea unor avize, pentru finalizarea proceselor de licitație și pentru decontarea plății lucrărilor efectuate în cadrul proiectelor derulate de primării, dar și de creșterea accesului administrației locale la informațiile publice.

„Menținem cadrul de dialog și îmi doresc o relație mai flexibilă între administrația centrală și cea locală pentru că, indiferent de culoarea politică, primează să găsim soluții la problemele cetățenilor”, a afirmat șeful Executivului.

La întâlnire au mai participat, din partea Guvernului, vicepremierul Raluca Turcan, miniștrii Florin Cîțu și Violeta Alexandru.