MADR: În perioada 2017-2019, România a absorbit 9 miliarde de euro din fonduri europene pentru agricultură și dezvoltare rurală

Fondurile europene intrate în conturile fermierilor români în perioada 2017-2019 se apropie de 9 miliarde de euro, numai în acest an Comisia Europeană decontând României peste 2,7 miliarde de euro pentru agricultură şi dezvoltare rurală, se arată într-un comunicat de marți al ministerului de resort.

De asemenea, Ministerul Agriculturii informează că în data de 26 august 2019 au intrat în conturile României pentru fermieri și dezvoltarea satului românesc încă 176,41 milioane euro reprezentând rambursarea din Fondul European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (FEADR).

În total, valoarea  fondurilor europene pe care România le-a primit în 2019 pentru agricultură și dezvoltare rurală se ridică la suma de peste 2,70 miliarde euro (plăți directe și investiții).

Comunicatul mai precizează că în perioada 2017-2019, preocuparea constantă a Ministerului Agriculturii pentru accesarea banilor europeni dedicați domeniului agricol a determinat o absorbție de 8,95 miliarde euro, reprezentând totalul fondurilor intrate în conturile fermierilor români, grație eforturilor susținute ale funcționarilor din cadrul celor două agenții de plăți, APIA și AFIR.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Alexandra Loy
Alexandra Loy
Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Articole Populare