MAE condamnă proliferarea discursului instigator la ură îndreptat împotriva membrilor comunității rome

Cu prilejul zilei naționale de comemorare a Holocaustului împotriva romilor – Samudaripen, Ministerul Afacerilor Externe a adus un profund omagiu memoriei victimelor de etnie romă ale Holocaustului.

„Suferințele îndurate de romi în lagărele de concentrare şi exterminare naziste şi ale aliaţilor acestora, în timpul celui de al Doilea Război Mondial, au rămas, din păcate, multă vreme, necunoscute publicului larg”, se arată într-un comunicat al ministerului.

MAE susține inițiativele naționale și internaționale de promovare a educației, cercetării şi comemorării genocidului împotriva romilor. 

Totodată, MAE condamnă proliferarea discursului instigator la ură îndreptat împotriva membrilor comunității rome, în special în mediul online, inclusiv în contextul pandemiei de COVID-19.

În contextul generat de agresiunea ilegală, neprovocată și nejustificată a Federației Ruse asupra Ucrainei, MAE își exprimă solidaritatea cu victimele de etnie romă ale conflictului, susține acțiunile de gestionare a situației refugiaților de etnie romă din Ucraina și respinge ferm orice tip de atitudine discriminatorie față de membrii acestei comunități.


La 2 august 1944, aproximativ 3.000 de romi din lagărul de exterminare Auschwitz-Birkenau au căzut victime ale regimului nazist. În total, în Europa, circa 500.000 romi au fost uciși în evenimentele din perioada Holocaustului.

Pentru a onora memoria victimelor, ziua de 2 august a fost declarată drept Ziua europeană de comemorare a genocidului romilor prin Rezoluția Parlamentului European din 15 aprilie 2015.

Prin Legea nr. 124/2020, ziua de 2 august a fost instituită în plan național ca Zi națională de comemorare a Holocaustului împotriva Romilor – Samudaripen. Cuvântul samudaripen înseamnă ucidere în masă în limba romani.

Conform Raportului final al Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului în România, aproximativ 25.000 de romi din România au fost deportaţi de regimul Antonescu în Transnistria. Dintre aceştia, circa 11.000 au murit în Transnistria.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Andreea Radu
Andreea Radu
Andreea Radu este redactor. Absolventă a Facultății de Științe Politice și a programului de master „Politicile egalității de șanse în context românesc și european” din cadrul Universității din București, Andreea este interesată de aspectele sociale ale politicilor europene, cu accent pe egalitate de gen, incluziune și acces echitabil la oportunități.

Articole Populare