Connect with us

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2019

MAE: Prezența record la urne în străinătate, facilitată printr-un exercițiu civic cu eforturi umane și logistice fără precedent

Published

on

© Ministerul Afacerilor Externe

Ministerul Afacerilor Externe anunță că procesul de votare în străinătate pentru alegerea Președintelui României s-a încheiat astăzi, la ora 7.00, ora României, în condiții normale, fără incidente care să afecteze desfășurarea acestuia, potrivit unui comunicat remis caleaeuropeana.ro.

Organizarea în bune condiții a acestui proces electoral în afara țării a fost rezultatul unor eforturi umane și logistice fără precedent, atât la nivelul misiunilor diplomatice și consulare ale României în străinătate, cât și la nivelul Centralei MAE, fiind organizate, în premieră, 835 de secții de votare, procesul de vot în străinătate derulându-se, tot pentru prima dată, pe durata a trei zile.

În tot acest interval, Ministerul Afacerilor Externe a acționat pentru organizarea cât mai eficientă a procesului electoral, în limita atribuțiilor sale legale, de sprijin logistic pentru Biroul Electoral pentru Secțiile de Votare din Străinătate.

Astfel, pentru a gestiona în mod corespunzător acest efort, peste 85% din personalul Ministerului Afacerilor Externe, mai ales cel din cadrul misiunilor diplomatice, consulare și al altor reprezentanțe în exterior ale României, a fost implicat în organizarea procesului de votare, atât în pregătirea, cât și în desfășurarea alegerilor prezidențiale pe durata celor trei zile aferente fiecărui tur de scrutin.

În acest context, ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu adresează mulțumiri tuturor membrilor personalului misiunilor externe ale României și din Centrala MAE care au fost implicați pentru eforturile deosebite și profesionalismul lor. Acest exercițiu a demonstrat capacitatea de mobilizare exemplară a reprezentanților misiunilor și ai Centralei MAE, inclusiv în ceea ce privește sesizarea riscurilor și a vulnerabilităților, dar mai ales capacitatea de a identifica și pune în aplicare soluții în timp util, în limitele competențelor legale. Pe de altă parte, constatările, analizele și propunerile de remediere ale misiunilor diplomatice și consulare ale României avansate ulterior alegerilor europarlamentare și referendumului din luna mai au jucat, de asemenea, un rol important ca bază a procesului legislativ care a condus la modificarea cadrului legislativ pentru organizarea alegerilor.

Toate aceste eforturi au facilitat stabilirea unui record în ceea ce privește numărul cetățenilor români care au votat la secție în străinătate, respectiv 926.574 cetățeni români.

De asemenea, ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu mulțumește instituțiilor cu atribuții în organizarea procesului electoral în afara țării – Biroul Electoral pentru Secțiile de Votare în Străinătate, care, conform legislației electorale în vigoare, asigură coordonarea procesului de votare din străinătate, Biroul Electoral Central, Autoritatea Electorală Permanentă, Serviciul de Telecomunicații Speciale, Regia Autonomă Monitorul Oficial, Regia Autonomă pentru Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat – care, în cooperare cu Ministerul Afacerilor Externe, au permis organizarea în bune condiții a procesului de vot în străinătate, inclusiv prin remedierea în timp util a tuturor problemelor care au apărut pe durata celor două tururi de scrutin.

În egală măsură, Ministerul Afacerilor Externe mulțumește tuturor cetățenilor români, membri ai comunităților românești din afara țării, precum și reprezentanților partidelor politice, care au sprijinit buna organizare și derulare a procesului de vot prin participarea ca membri în birourile electorale ale secțiilor de votare din străinătate, implicarea în campaniile de informare și în toate demersurile de organizare a acestui scrutin electoral în afara țării, pentru solidaritatea și spiritul civic demonstrate.

Ministerul Afacerilor Externe adresează mulțumiri și reprezentanților societății civile și mass-media pentru implicarea în campania de promovare a modalităților de vot pentru cetățenii români din străinătate și diseminarea informațiilor relevante în acest context.

Finalizarea în bune condiții a acestui proces electoral este o dovadă grăitoare a faptului că un exercițiu civic de o asemenea amploare reușește doar prin conjugarea eforturilor autorităților, cetățenilor și societății civile.

Imediat după încheierea procesului de vot în străinătate, ministrul afacerilor externe a solicitat misiunilor diplomatice o evaluare a modului în care s-a desfășurat procesul electoral pe ansamblu și identificarea aspectelor ce ar putea fi îmbunătățite în perspectiva viitoarelor scrutine electorale. Analiza rezultată va fi transmisă instituțiilor cu atribuții în domeniul electoral, în scopul asigurării în continuare a celor mai bune condiții de vot pentru cetățenii români din străinătate la scrutinele viitoare.

Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2019

LIVE ora 14:00 – Klaus Iohannis depune jurământul de învestire pentru al doilea mandat de președinte în plenul Parlamentului

Published

on

© Administrația Prezidențială

Preşedintele Klaus Iohannis depune sâmbătă, 21 decembrie, jurământul de învestire în funcţie pentru cel de-al doilea mandat de șef al statului, în plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Şedinţa solemnă comună a Parlamentului consacrată ceremonialului de depunere a jurământului de învestire în funcţia de preşedinte al României va fi transmisă LIVE la ora 14:00 pe www.caleaeuropeana.ro și pe pagina de Facebook CaleaEuropeană.ro.

În deschiderea ședinței de plen, preşedintele Curţii Constituţionale, Valer Dorneanu, va prezenta Hotărârea privind validarea alegerii preşedintelui României, informează Știrile Pro TV.

Klaus Iohannis va rosti jurământul, iar apoi preşedintele de şedinţă va citi Declaraţia Parlamentului cu privire la depunerea jurământului.

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, va binecuvânta învestitura preşedintelui României. În final, şeful statului va transmite un mesaj Camerelor reunite ale Parlamentului.

Conform memorandumului aprobat de conducerea Parlamentului, la ceremonie sunt invitaţi premierul Ludovic Orban, miniştrii, judecătorii Curţii Constituţionale, foştii şefi de stat Ion Iliescu, Emil Constantinescu şi Traian Băsescu, Custodele Coroanei române, Margareta, Principele Radu, reprezentanţi ai cultelor religioase. Sunt invitaţi şi comisarul european pentru Transporturi, Adina Vălean, dar și şefii misiunilor diplomatice acreditaţi la Bucureşti.

Klaus Iohannis a obținut cel de-al doilea mandat de președinte, după ce a câștigat la 24 noiembrie alegerile prezidențiale la o distanță covârșitoare față de contracandidata sa, Viorica Dăncilă. Actualul președinte a obținut cel mai mare procent din istoria alegerilor prezidențiale (66,09%) pentru un candidat de dreapta.

Joi, șeful statului și-a prezentat bilanțul primului său mandat, cuprins într-un document în format digital de 833 de pagini, în care a afirmat că ”cel mai mare câștig al mandatului meu este menținerea cursului democratic și pro-european al României”

Mandatul preşedintelui este de cinci ani şi se exercită de la data depunerii jurământului de învestitură în funcţie. Conform Constituției, acesta este și ultimul mandat pentru Klaus Iohannis. Potrivit articolului 81, aliniatul 4 din Constituția României, nicio persoană nu poate îndeplini funcţia de Preşedinte al României decât pentru cel mult două mandate, iar acestea pot fi şi succesive.

 

Continue Reading

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2019

CCR a validat alegerea lui Klaus Iohannis pentru un nou mandat de președinte: ”Voi susține cu toată hotărârea valorile statului de drept și parcursul european al României”

Published

on

© Administrația Prezidențială

Alegerea președintelui Klaus Iohannis pentru un al doilea mandat de președinte a fost validată joi de Curtea Constituțională a României, în cadrul unei ședințe solemne, șeful statului luându-și angajamentul să vegheze la ”respectarea Constituției” și să susțină ”și în viitor, cu toată hotărârea, valorile statului de drept și parcursul european al României”.

Hotărârea CCR a fost citită de preşedintele Curţii, Valer Dorneanu, în şedinţa solemnă la care au participat și prim-ministrul Ludovic Orban, dar și alți membri ai Guvernului, între care ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu și ministrul apărării naționale Nicolae Ciucă.

”Primul meu mandat de Președinte, care se va încheia în mod oficial în foarte scurt timp, a fost unul plin de provocări. Timp de cinci ani, am rămas permanent conectat la problemele reale ale societății, iar prin acțiunile mele m-am opus cu fermitate acelor tendințe regresive pe care le-am considerat un real pericol pentru democrație. (…) Voi veghea în continuare la respectarea Constituției și voi susține și în viitor, cu toată hotărârea, valorile statului de drept și parcursul european al României. Acestea sunt nu doar principiile care mi-au călăuzit întotdeauna acțiunile și deciziile, dar și direcția în care, nu o dată, ci de trei ori în acest an – la alegerile europarlamentare, cu ocazia referendumului pentru justiție și la alegerile prezidențiale – românii au arătat că vor să meargă țara noastră. Drumul ales de români este unul cu un singur sens, la care, prin activitatea lor, trebuie să se alinieze toate autoritățile statului. România este un stat de drept, iar românii sunt o națiune cu reflexe profund democratice, astfel că cei care au girat asaltul asupra independenței justiției au primit cea mai severă și legitimă sancțiune prin votul oamenilor”, a spus președintele.


Discursul integral al președintelui, conform Administrației Prezidențiale:

Domnule Președinte al Curții Constituționale,

Onorați membri ai Curții Constituționale,

Distinsă audiență,

Domnule Prim-ministru,

Votul pe care mi l-au acordat românii pentru un nou mandat de Președinte al României reprezintă pentru mine o onoare deosebită și, în același timp, o mare responsabilitate.

Primul meu mandat de Președinte, care se va încheia în mod oficial în foarte scurt timp, a fost unul plin de provocări. Timp de cinci ani, am rămas permanent conectat la problemele reale ale societății, iar prin acțiunile mele m-am opus cu fermitate acelor tendințe regresive pe care le-am considerat un real pericol pentru democrație.

Ne aflăm la 30 de ani de la momentul în care românii au decis să-și proiecteze viitorul în democrație, iar construcția constituțională a răspuns acestui deziderat, instituind mecanisme de protecție a drepturilor și libertăților fundamentale și de bună funcționare a autorităților statului.

Este imperativ ca actorii statali care însuflețesc această construcție să acționeze în beneficiul națiunii române. A veghea la respectarea Constituției și a-i garanta supremația, în spiritul și litera sa, ca ultimă barieră în fața derapajelor de la regulile democratice, sunt de o importanță vitală.

În toate activitățile lor, autoritățile publice trebuie să acționeze cu bună credință și să dea dovadă de un atașament autentic față de Legea fundamentală și față de valorile democratice.

În virtutea rolului constituțional al Președintelui României, voi acționa pentru o mai bună funcționare a autorităților și instituțiilor publice, pentru ca acestea să fie cu adevărat în slujba românilor. Voi continua să fiu un apărător ferm al respectării drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, al valorilor supreme consacrate în Constituție, în spiritul tradițiilor democratice ale poporului român și idealurilor Revoluției din Decembrie 1989, apărate cu jertfă de sânge în urmă cu 30 de ani.

Voi veghea în continuare la respectarea Constituției și voi susține și în viitor, cu toată hotărârea, valorile statului de drept și parcursul european al României. Acestea sunt nu doar principiile care mi-au călăuzit întotdeauna acțiunile și deciziile, dar și direcția în care, nu o dată, ci de trei ori în acest an – la alegerile europarlamentare, cu ocazia referendumului pentru justiție și la alegerile prezidențiale – românii au arătat că vor să meargă țara noastră. Drumul ales de români este unul cu un singur sens, la care, prin activitatea lor, trebuie să se alinieze toate autoritățile statului.

România este un stat de drept, iar românii sunt o națiune cu reflexe profund democratice, astfel că cei care au girat asaltul asupra independenței justiției au primit cea mai severă și legitimă sancțiune prin votul oamenilor. Este cel mai puternic semnal că toți decidenții politici și instituționali trebuie să își asume ca inalienabile principiile că nimeni nu este mai presus de lege și cel al colaborării loiale între autoritățile publice.

Dezvoltarea societății noastre nu este despre persoane sau funcții, ci despre datoria de a face bine țării noastre, contribuind direct la progresul României, învestiți fiind cu încrederea românilor. Și sunt convins că, pe temelia valorilor democratice pe care le-am apărat în toți acești ani, vom construi România puternică și prosperă, și normală pe care ne-o dorim!

Vă mulțumesc mult!


Candidatul PNL, Klaus Iohannis, a obţinut, duminică, în al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale, 66,09% din numărul de voturi valabil exprimate, iar reprezentantul PSD, Viorica Dăncilă, 33,91%, a informat, joi, purtătorul de cuvânt al Biroului Electoral Central (BEC), Mircea Preoţescu.

Klaus Iohannis a obținut cel de-al doilea mandat de președinte, după ce a câștigat duminică seară alegerile prezidențiale la o distanță covârșitoare față de contracandidata sa, Viorica Dăncilă. Actualul președinte a obținut cel mai mare procent din istoria alegerilor prezidențiale pentru un candidat de dreapta, în vreme ce Viorica Dăncilă a înregistrat cel mai scăzut scor pentru un candidat PSD. 

Continue Reading

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2019

Alegeri prezidențiale 2019/ Rezultate finale: Klaus Iohannis – 66,09%, Viorica Dăncilă – 33,91%. Președintele participă joi la ședința CCR pentru validarea mandatului său

Published

on

© Rareș Bogdan/ Facebook

Candidatul PNL, Klaus Iohannis, a obţinut, duminică, în al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale, 66,09% din numărul de voturi valabil exprimate, iar reprezentantul PSD, Viorica Dăncilă, 33,91%, a informat, joi, purtătorul de cuvânt al Biroului Electoral Central (BEC), Mircea Preoţescu.

El a precizat că Iohannis a obţinut 6.509.135 de voturi valabil exprimate, iar Dăncilă – 3.339.922, potrivit rezultatului final la alegerile prezidenţiale, informează Agerpres.

Anunțul BEC a fost urmat de un anunț din partea Administrației Prezidențială, care informează că președintele Klaus Iohannis participă joi, de la ora 16:00, la ședinţa solemnă a plenului Curţii Constituţionale pentru validarea alegerii preşedintelui României.

În ce privește datele furnizate de Biroul Electoral Central, Preoţescu a menţionat că la BEC au fost înregistrate toate procesele-verbale de constatare şi centralizare a rezultatelor votării întocmite de birourile electorale judeţene, cele ale sectoarelor municipiului Bucureşti, biroul electoral pentru secţiile de votare din străinătate şi birourile electorale ale secţiilor de votare.

Numărul celor care s-au prezentat la urne a fost de 10.031.762, reprezentând 54,86% din numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale permanente.

Numărul de voturi valabil exprimate s-a ridicat la 9.849.057, reprezentând 98,18% din numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la urne.

Potrivit purtătorului de cuvânt al BEC, numărul total de voturi nule a fost de 182.648, reprezentând 1,82% din numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la urne.

Klaus Iohannis a obținut cel de-al doilea mandat de președinte, după ce a câștigat duminică seară alegerile prezidențiale la o distanță covârșitoare față de contracandidata sa, Viorica Dăncilă. Actualul președinte a obținut cel mai mare procent din istoria alegerilor prezidențiale pentru un candidat de dreapta, în vreme ce Viorica Dăncilă a înregistrat cel mai scăzut scor pentru un candidat PSD. 

Ziua votului la turul al doilea al alegerilor prezidențiale pentru românii din țară a început duminică la ora 7:00, în timp ce în străinătate, la fel ca și în primul tur, s-a desfășurat treia zi la urne pentru românii din diaspora. 

Vineri au votat peste 111.000 de cetățeni, în creștere față de primul tur, iar sâmbătă prezența cumulată la vot a ajuns la peste 380.000 de români, cu peste 90.000 de voturi față de același interval de referință din primul tur al alegerilor când au votat peste 292.000 de români.

În cea de-a treia zi de vot în diaspora a fost atinsă o prezență la vot de peste 940.000 de români, un record în istoria electorală a României. În țară, au votat peste 9 milioane de cetățeni, reprezentând 49,87% din totalul alegătorilor.

Continue Reading

Facebook

Europe Talks 2020 – Survey

Traian Băsescu4 hours ago

VIDEO EXCLUSIV Traian Băsescu: UE are greutate “atâta timp cât stă braț la braț cu SUA”. Joe Biden va veni la Consiliul European pentru a da semnalul ca America s-a întors în Europa

MAREA BRITANIE5 hours ago

Ministrul Bogdan Aurescu, la 140 de ani de relații diplomatice București – Londra: Românii din Marea Britanie, un catalizator pentru parteneriatul nostru și după 1 ianuarie 2021

COMISIA EUROPEANA10 hours ago

Brexit: Ursula von der Leyen anunță că urmează ”zile decisive” pentru negocierea acordului cu Regatul Unit: Suntem pregătiţi să dăm dovadă de creativitate

COMISIA EUROPEANA11 hours ago

Instrumentul SURE: România va primi zilele următoare 3 mld. de euro de la Comisia Europeană, reprezentând prima tranșă a împrumutului de 4,1 mld. de euro pentru acoperirea măsurilor cu impact social

MAREA BRITANIE11 hours ago

Prințul Charles, la 140 de ani de relații diplomatice România – Regatul Unit: Îmi voi juca în continuare rolul în consolidarea legăturilor dintre națiunile noastre

COMISIA EUROPEANA12 hours ago

Comisia Europeană a publicat un nou plan de acțiune privind proprietatea intelectuală: Este un factor esențial pentru consolidarea rezilienței și redresării economice a UE

COMISIA EUROPEANA12 hours ago

Comisia Europeană ridică un nou pilon al Uniunii Europene a Sănătății prin adoptarea Strategiei Farmaceutice pentru Europa

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI13 hours ago

Eurodeputatul Marian-Jean Marinescu: Vom propune armonizarea regulamentelor de navigație pentru a fructifica potențialul coridorului Dunăre-Rin, care ar rezolva multe probleme de transport în Europa

COMISIA EUROPEANA14 hours ago

Noile norme privind guvernanța datelor, propuse de CE, vor deschide calea spre spații europene sectoriale ale datelor

Corina Crețu14 hours ago

Eurodeputatul Corina Crețu a semnat manifestul pentru o Uniune Europeană a Sănătății: Trebuie să fie o prioritate națională și europeană

Dacian Cioloș16 hours ago

Dacian Cioloș: Europa este ținută ostatică de două țări, iar Bruxelles-ul trebuie să arate că știe să ia decizii ferme pentru a apăra libertatea și democrația

U.E.4 days ago

Președinția Germaniei la Consiliul UE patronează proiectul fotografic ”Faces of Europe”, un tablou despre toleranță și conviețuirea în pace

Marian-Jean Marinescu4 days ago

Eurodeputatul Marian-Jean Marinescu: Bugetul politicii de transport nu a fost mărit de Parlamentul European, ceea ce este în detrimentul țărilor din Est

ROMÂNIA4 days ago

Președintele Klaus Iohannis: Voi sprijini solicitările pentru fonduri europene pentru a începe reconstrucția Institutului Clinic Fundeni

Marian-Jean Marinescu4 days ago

Marian-Jean Marinescu: Parlamentul European cere o foaie de parcurs privind trecerea de la motoare cu combustie la cele bazate pe resurse nepoluante pentru a proteja producătorii și consumatorii

Gheorghe Falcă5 days ago

Eurodeputatul Gheorghe Falcă: Administrațiile locale trebuie să acorde prioritate studiilor pentru reabilitarea termică a clădirilor pentru a primi rapid finanțare europeană

ROMÂNIA5 days ago

MFE a organizat prima dezbatere publică privind reforma sistemului de sănătate, care poate atrage investiții de 6 mld. euro

ROMÂNIA5 days ago

Premierul Ludovic Orban: Comisia Europeană a aprobat acordul România-SUA, care permite construcția reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă cu parteneri strategici din Statele Unite și UE

Marian-Jean Marinescu6 days ago

Marian-Jean Marinescu, raportor pentru Cerul Unic European, speră ca finalizarea dosarului „foarte complicat” să soluționeze cele 27 de monopoluri pe controlul traficului aerian din UE

PARLAMENTUL EUROPEAN6 days ago

Eurodeputatul Victor Negrescu recomandă crearea unei echipe ministeriale de experți în atragerea fondurilor europene pentru ca România să valorifice cele 80 mld. EUR pentru redresare

Advertisement
Advertisement

Trending