România își dorește ca parteneriatul strategic cu Statele Unite ale Americii să fie întărit de o cooperare economică pe măsură, iar SUA să devină principalul partener economic al României din zona non-Euro, a declarat premierul Marcel Ciolacu în cadrul întrevederii pe care a avut-o miercuri, la Palatul Victoria, cu reprezentanți ai Consiliului de Afaceri Americano-Român (AMRO).
”Sper să găsim, împreună, cele mai bune soluții pentru a dezvolta, de exemplu, piața serviciilor din România, mai ales pe cele de sănătate și educație, unde SUA deține cel mai bun know-how în prezent”, a declarat Marcel Ciolacu, potrivit unui comunicat al Guvernului.
Șeful Executivului a arătat că țara noastră oferă multiple oportunități pentru investiții, în condițiile în care România dispune de importante fonduri europene și, totodată, are de realizat reforme profunde asumate prin PNRR și prin procesul de aderare la OCDE.
Astfel, oamenii de afaceri se pot implica în domenii foarte diverse, de la digitalizarea sectorului public, la dezvoltarea de servicii, producerea de energie verde sau infrastructură.
De asemenea, premierul Ciolacu a subliniat că țara noastră și-a asumat alocarea a 2,5% din PIB pentru înzestrarea armatei, dar eforturile statului român se vor îndrepta către realizarea acelor achiziții care vor aduce și o multiplicare în economia autohtonă.
Delegația AMRO a fost constituită din reprezentanți ai unor importante companii din domeniul infrastructurii, securității cibernetice, medical și farmaceutic, bancar, asigurări, industria de armament și apărare.
La întâlnire au participat, de asemenea, din partea Guvernului României, ministrul economiei, antreprenoriatului și turismului, Ștefan-Radu Oprea, ministrul investițiilor și proiectelor europene, Adrian Câciu, ministrul sănătății, Alexandru Rafila, ministrul energiei, Sebastian-Ioan Burduja, ministrul cercetării, inovării și digitalizării, Bogdan-Gruia Ivan, și șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Alexandru-Mihai Ghigiu.
Potrivit datelor statistice publicate de Oficiul Național al Registrului Comerțului citate de MAE, la sfârșitul lunii iulie 2021, SUA ocupau poziţia a 13-a în topul statelor cu investiţii străine în România (1,96% din totalul investiţiilor străine, cu 1,211 miliarde dolari; cu toate acestea, ultimul raport pe investiții al BNR reflectă faptul că investițiile reale provenite din SUA (în funcție de țara de origine a ultimului investitor) sunt – la 31 decembrie 2019 – de 5,8 miliarde euro (sau 6,6% din totalul investițiilor străine directe în economia României), situându-se astfel pe locul 5 în clasamentul general (după Germania – cu 13,1 miliarde euro, Austria – cu 10,0 miliarde euro, Franța – cu 8,2 miliarde euro și Italia – cu 7,4 miliarde euro). Sectoarele în care investiţiile americane au cea mai mare pondere sunt: industria auto; industria construcţiilor de maşini; utilaje şi echipamentele; agricultura şi industria alimentară; tehnologia informaţiei; energie; servicii financiare; industria electronică; industria chimică şi farmaceutică; comunicaţiile; turism.




