O victorie a formațiunii de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) la alegerile regionale din Saxonia-Anhalt ar provoca probleme serioase landului din estul Germaniei și ar putea descuraja investițiile internaționale, a avertizat cancelarul german Friedrich Merz, relatează DW.
„Dacă se va ajunge acolo, acest land se va confrunta cu probleme semnificative”, a declarat Merz într-un interviu anual acordat postului public ARD.
„Nu-mi pot imagina că investitorii internaționali ar dori să fie văzuți participând, alături de un premier regional al AfD, la ceremoniile de inaugurare a lucrărilor pentru noi fabrici sau întreprinderi în Saxonia-Anhalt”, a adăugat cancelarul german.
Alegerile pentru parlamentul regional din Saxonia-Anhalt vor avea loc duminică, 6 septembrie. Potrivit celor mai recente sondaje citate de DW, AfD conduce detașat, cu 40% din intențiile de vot, în timp ce Uniunea Creștin-Democrată (CDU), formațiunea lui Merz, este creditată cu 23%.
Partidul Stângii se situează pe poziția a treia, cu 13%, urmat de Partidul Social-Democrat (SPD), cu 9%, și de Verzi, cu 6%.
Friedrich Merz a anunțat că va participa la două evenimente electorale în Saxonia-Anhalt în săptămâna dinaintea scrutinului, în încercarea de a-i convinge pe alegătorii indeciși să nu voteze pentru AfD. Potrivit sondajelor, peste 20% dintre alegători nu au decis încă ce formațiune vor susține.
„Vom face tot ce ne stă în putință pentru a împiedica Saxonia-Anhalt să ajungă pe mâna extremiștilor”, a afirmat cancelarul, precizând că această poziție „se aplică și Partidului Stângii”.
Întrebat cum intenționează CDU să formeze un guvern regional în condițiile scorului redus din sondaje și ale refuzului de a coopera atât cu AfD, cât și cu Partidul Stângii, Merz a răspuns: „Vom analiza acest lucru după ce vom avea rezultatele”.
Actualul premier al landului, Sven Schulze, membru al CDU, s-a declarat însă dispus să formeze o coaliție cu SPD, Verzii și Partidul Stângii.





