Mike Pompeo, noul secretar american de stat, începe astăzi primul său turneu internațional în Orientul Mijlociu după ce vineri a fost în Bruxelles la summitul miniștrilor de externe din cadrul alianței, notează Agerpres.
Turneul va fi unul de trei zile, timp în care Pompeo va vizita Arabia Saudită, Israel și Iordania, chiar înaite cu două săptămâni ca președintele SUA să ia decizia referitoare la viitorul acordului nuclear cu Iran încheiat în 2015.
Pompeo a dat asigurări că preşedintele american nu a luat încă o decizie. Opozant fervent al acestui acord semnat în iulie 2015, Trump urmează să anunţe la 12 mai dacă va anula acest text negociat intens de Iran şi marile puteri (China, SUA, Franţa, Marea Britanie, Rusia şi Germania), aşa cum a promis de multe ori.
Însă fostul şef al CIA, care s-a aflat la Bruxelles la scurt timp după ce a fost învestit joi în funcţia de secretar de stat al SUA, are de asemenea o altă misiune, mai personală: să arate, având sprijinul lui Trump, că diplomaţia americană se relansează după mandatul complicat al lui Rex Tillerson, care a fost demis brutal în martie şi care nu a reuşit niciodată să câştige simpatia liderului de la Casa Albă.
La prima reuniune a miniștrilor de externe ai NATO, șeful diplomației americane s-a arătat nemulțumit de eforturile Germaniei în ceea ce privește alocarea de fonduri pentru apărare., spunând că ar putea aloca mai mulți bani (2% din PIB): „Nu. Ar trebui să îndeplinească obiectivul pe care au convenit-o”, a spus Pompeo la Bruxelles în timp ce președintele american Donald Trump discuta la Casa Albă cu cancelarul german, Angela Merkel, despre relația transatlantică și securitatea Europei.
Citiți și
În anul 2016 Germania a cheltuit 41 de miliarde de dolari în domeniul Apărării, o creștere simulată până la 2% din PIB însemnând că Berlinul ar ajunge la suma de 69 de miliarde de dolari, bani destinați cheltuielilor militare, o sumă care ar echivala cu bugetul militar pe care îl are Rusia și ar depăși Franța și Marea Britanie.
–




