Miniștrii de externe ai UE se reunesc astăzi, în sistem de videoconferință, pentru a aborda evoluțiile rapide din Orientul Mijlociu: „Este esențial ca războiul să nu se extindă și mai mult”

Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe și politica de securitate, Kaja Kallas, a anunțat sâmbătă  seară convocarea unei reuniuni extraordinare a Consiliului Afaceri Externe, programată pentru duminică, în format de videoconferință, pentru a discuta situația din Iran și evoluțiile rapide din Orientul Mijlociu.

De asemenea, Kallas a condamnat atacurile nediscriminatorii ale regimului iranian împotriva statelor vecine, avertizând că acestea riscă să împingă regiunea către un conflict de amploare.

„Voi convoca duminică o reuniune extraordinară a Consiliului Afaceri Externe, prin videoconferință, pentru a aborda situația din Iran și evoluțiile rapide din Orientul Mijlociu. Am fost în contact cu partenerii noștri din statele din Golf. Atacurile nediscriminatorii ale regimului iranian împotriva vecinilor săi riscă să atragă regiunea într-un război mai amplu, iar noi condamnăm acest lucru. Este esențial ca războiul să nu se extindă și mai mult. Regimul iranian are alegeri de făcut”, a scris Kallas, pe X.

Citiți și Operațiunea “Epic Fury”: Donald Trump confirmă moartea ayatollahului Ali Khamenei, liderul suprem al Iranului

Kaja Kallas a discutat sâmbătă cu ministrul israelian de externe, Gideon Saar, precum și cu alți miniștri din regiune. Potrivit acesteia, Uniunea Europeană colaborează îndeaproape cu partenerii arabi pentru a explora căi diplomatice menite să prevină o nouă escaladare a situației.

Israelul a lansat sâmbătă dimineață ceea ce a descris drept un „atac preventiv” asupra Iranului, în timp ce explozii au fost auzite în mai multe zone din Teheran.  Ulterior, președintele american Donald Trump a anunțat declanșarea unor operațiuni militare majore împotriva Iranului, afirmând că decizia are ca scop eliminarea unor „amenințări iminente” la adresa Statelor Unite și a aliaților săi

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Andreea Radu
Andreea Radu
Andreea Radu este redactor. Absolventă a Facultății de Științe Politice și a programului de master „Politicile egalității de șanse în context românesc și european” din cadrul Universității din București, Andreea este interesată de aspectele sociale ale politicilor europene, cu accent pe egalitate de gen, incluziune și acces echitabil la oportunități.

Articole Populare