Președintele american Donald Trump a declarat duminică că Statele Unite vor lovi Iranul cu o forță fără precedent, în cazul în care Teheranul va lansa un atac „mai puternic decât oricând până acum”, așa cum ar fi anunțat.
„Iranul tocmai a declarat că astăzi va lovi foarte puternic, mai puternic decât a lovit vreodată înainte. Ar fi mai bine să nu facă acest lucru, pentru că dacă o fac, îi vom lovi cu o forță fără precedent!”, a postat Trump pe platforma sa Truth Social.
„Khamenei, unul dintre cei mai răi oameni din istorie, este mort. Aceasta nu este doar dreptate pentru poporul Iranului, ci și pentru toți marii americani și pentru acei oameni din multe țări ale lumii care au fost uciși sau mutilați de Khamenei și banda sa de TÂLHARI însetați de sânge”, a scris Donald Trump, pe Truth Social.
Președintele american consideră că momentul reprezintă „cea mai mare șansă pentru poporul iranian de a-și recâștiga țara” și susține că există semnale potrivit cărora membri ai Islamic Revolutionary Guard Corps, ai armatei și ai altor forțe de securitate nu ar mai dori să lupte și ar solicita imunitate din partea SUA. „Acum pot avea imunitate, mai târziu primesc doar Moarte!”, a transmis el, reluând un avertisment formulat anterior.
Israelul a lansat sâmbătă dimineață ceea ce a descris drept un „atac preventiv” asupra Iranului, în timp ce explozii au fost auzite în mai multe zone din Teheran. Ulterior, președintele american Donald Trump a anunțat declanșarea unor operațiuni militare majore împotriva Iranului, afirmând că decizia are ca scop eliminarea unor „amenințări iminente” la adresa Statelor Unite și a aliaților săi.




