Connect with us

NATO

Ministrul de externe Bogdan Aurescu lansează, la Valencia, Trilaterala România – Spania – Polonia, alături de omologii săi

Published

on

© Bogdan Aurescu/ Twitter

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu inaugurează marți formatul trilateral România – Spania – Polonia, în cadrul unei reuniuni care are loc la Valencia, Regatul Spaniei.

Reuniunea inaugurală va fi găzduită de ministrul afacerilor externe, afacerilor europene și cooperării al Regatului Spaniei, José Manuel Albares Bueno, iar Polonia va fi reprezentată de ministrul afacerilor externe Zbigniew Rau, informează MAE într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

 

Crearea acestui format trilateral de cooperare are la bază excelentele relații bilaterale și contacte politico-diplomatice la toate nivelurile între România și Polonia, respectiv România și Spania, în cadrul unor parteneriate strategice dinamice și cuprinzătoare. Formatul a pornit de la o idee conturată în discuțiile aprofundate ale ministrului Bogdan Aurescu cu omologii din cele două țări, în ultimul an și jumătate.

Inițierea acestui dialog trilateral reprezintă o materializare a cooperării apropiate între cele trei țări la nivelul UE și NATO, în baza intereselor strategice similare și interconectate, chiar dacă sunt aflate la extremități diferite ale continentului european (Spania – în proximitatea Vecinătății Sudice/pe Flancul Sudic, respectiv România și Polonia – în proximitatea Vecinătății Estice/ pe Flancul Estic). În plus, fiecare dintre cele trei state exercită responsabilități speciale la frontiera externă a UE și NATO cu cele două Vecinătăți – Estică și Sudică.

Acest format trilateral va facilita, așadar, o și mai bună înțelegere reciprocă la nivelul UE și NATO între cele trei state, cu obiectivul apropierii pozițiilor pentru coordonare și avansarea de priorități și acțiuni de interes comun, luând în considerare și percepțiile și evaluările proprii fiecărui stat în materie de riscuri și provocări cu care se confruntă, la acest moment, spațiul european și euroatlantic de securitate și valori.

Agenda reuniunii inaugurale va include, astfel, aspecte de actualitate pentru cele trei state de pe agenda UE: prioritățile Președinției spaniole a Consiliului Uniunii Europene, următoarele două Summituri ale Comunității Politice Europene de la Chișinău, din data de 1 iunie 2023, și din Granada, de la 5 octombrie 2023, reziliența strategică a Uniunii Europene, extinderea UE, problematica migrației, consolidarea spațiului Schengen, cooperare în materie de securitate energetică.

În planul securității și al cooperării în cadrul NATO vor fi abordate tematici precum: gestionarea consecințelor războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, sprijinul pentru Ucraina și pentru ceilalți parteneri cel mai afectați de conduita Rusiei, în special Republica Moldova, prioritățile Summitului NATO de la Vilnius din acest an, provocările cu care se confruntă Vecinătatea Estică și Sudică la Marea Neagră, Marea Baltică, respectiv Marea Mediterană.

În cadrul reuniunii inaugurale a formatului trilateral, ministrul Bogdan Aurescu va reitera sprijinul ferm și multidimensional pentru Ucraina și va avea cu omologii săi un schimb de opinii privind modalitățile de coordonare pentru a oferi un sprijin consolidat Ucrainei și pentru mobilizarea susținerii la nivel internațional pentru Formula de Pace propusă de Președintele Ucrainei, Volodymyr Zelensky, soluții privind tragerea la răspundere a Rusiei, reconstrucția și perspectiva europeană și euroatlantică ale acestei țări.

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu va menționa, de asemenea, importanța menținerii stabilității și securității Republicii Moldova și va evidenția importanța deschiderii negocierilor de aderare la UE cu Republica Moldova, în același timp cu Ucraina, în perspectiva finalului acestui an.

Totodată, ministrul afacerilor externe va exprima mulțumiri față de sprijinul ferm al Spaniei și Poloniei și va reitera importanța menținerii unei susțineri ferme și active din partea Spaniei și Poloniei în vederea finalizării aderării României la spațiul Schengen. 

Ministrul Aurescu va reliefa, în cadrul discuțiilor trilaterale, așteptările României privind deciziile Summitului NATO de la Vilnius, cu accent pe consolidarea posturii de apărare și descurajare a NATO pe Flancul Estic,  sprijinul pentru Ucraina și pentru partenerii estici, în special Republica Moldova. 

Oficialul român va prezenta, de asemenea, obiectivele Summitului Inițiativei celor Trei Mări și ale Forumului de Afaceri din marja acestuia, pe care România le va găzdui la București, la 6-7 septembrie 2023, cu invitarea participării comunităților de afaceri spaniole și polone la dezbaterile și proiectele din cadrul Forumului de Afaceri.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

NATO

Nicolae Ciucă: Trebuie încheiat un protocol cu Ucraina pentru ca dronele rusești care pătrund în România “să poată fi angajate de către sistemele de apărare antiaeriană”

Published

on

© Nicolae Ciucă/ Facebook

Preşedintele Senatului, liberalul Nicolae Ciucă, a precizat, luni, că România trebuie să încheie un protocol cu Ucraina astfel încât dronele ruseşti care pătrund în spaţiul aerian românesc “să poată fi angajate de către sistemele de apărare antiaeriană”.

Întrebat la Sebeș cum comentează faptul că o dronă rusească a pătruns duminică în spaţiul aerian românesc, Nicolae Ciucă a menţionat că a văzut că au existat deja poziţionări în acest sens.

“Este o speţă care se întâmplă în mod repetat, ceea ce înseamnă că la nivelul autorităţilor guvernamentale, mă refer la Ministerul Apărării şi Ministerul de Externe, trebuie iniţiat un protocol cu Ucraina, astfel încât astfel de drone care pătrund în spaţiul aerian să poată fi angajate de către sistemele noastre de apărare antiaeriană. Pentru că, în momentul de faţă, deşi nu s-a întâmplat nici o tragedie, eu consider că este absolut necesar să existe acest acord şi procedurile agreate, şi de România şi de Ucraina şi cred că de toate ţările care se învecinează cu Ucraina, pentru a putea să îşi apere populaţia şi să-şi asigure siguranţa cetăţenilor”, a declarat Nicolae Ciucă, citat de Agerpres.

Acesta a adăugat că vectorii folosiţi de către armata rusă pentru a lovi obiective în Ucraina intră în spaţiul nostru aerian şi sunt şi alte acţiuni care, de asemenea, se desfăşoară în proximitatea teritoriului ţării noastre, motiv pentru care, a punctat Ciucă, “trebuie obligatoriu să luăm toate măsurile de protejare şi de siguranţă a cetăţenilor”.

Potrivit unui comunicat transmis duminică de MApN, forţele ruse au reluat seria de atacuri cu drone asupra unor obiective civile şi de infrastructură portuară din Ucraina, în proximitatea frontierei cu România. Centrul Naţional Militar de Comandă a notificat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă privind instituirea măsurilor de alertare a populaţiei din judeţele Tulcea şi Constanţa, fiind transmise, la orele 2,20 şi 2,38, mesaje RO-ALERT.

De asemenea, două aeronave F-16 ale Forţelor Aeriene Române au decolat de la Baza 86 Aeriană Borcea pentru monitorizarea situaţiei aeriene.

“În cursul acestor evenimente, a fost identificat şi urmărit de către sistemul de supraveghere radar traseul unei drone care a evoluat în spaţiul aerian naţional şi care a părăsit teritoriul naţional spre Ucraina. Situaţia evoluţiei acestei drone a fost monitorizată şi de cele două aeronave F-16, care au revenit în bază în jurul orei 4,08”, se arată în comunicatul MApN.

Citiți și Dronă rusească în spațiul aerian al României. MAE cere respectarea normelor de drept internațional și reiterează condamnarea puternică a acestor atacuri ilegale

Sursa citată precizează că, din datele disponibile la acest moment, a fost indicată probabilitatea existenţei unei zone de impact pe teritoriul naţional, într-o arie nelocuită din proximitatea localităţii Periprava, fiind efectuate cercetări în zonă, începând din această dimineaţă, cu mijloace aeriene şi cu echipe la sol.

“MApN a informat şi informează în timp real structurile aliate cu privire la situaţiile generate de atacuri, rămânând în contact permanent cu acestea. Ministerul Apărării Naţionale transmite un mesaj ferm de condamnare a acestor atacuri executate de Federaţia Rusă împotriva unor obiective şi elemente de infrastructură civilă ucrainene, care sunt nejustificate şi în gravă contradicţie cu normele de drept internaţional”, se mai menţionează în comunicat.

Continue Reading

NATO

Mircea Geoană, după ce o dronă rusească a intrat în spațiul aerian românesc : Am totală încredere în Armata României, în piloții noștri militari și în capabilitățile tehnice

Published

on

© NATO

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, afirmă că are totală încredere în Armata României, în piloții militari și în capabilitățile tehnice, inclusiv Radarul NATO care ajută la monitorizarea cu exactitate a ameninţărilor la adresa teritoriului național.

„De la invazia pe scară largă a Ucrainei de către Rusia, fragmente de drone și rachete rusești au fost găsite pe teritoriul Aliat de mai multe ori. Deși nu sunt informații care să indice un atac intenționat al Rusiei împotriva aliaților, aceste acte sunt iresponsabile și potențial periculoase”, a scris Mircea Geoană pe Facebook.

Acesta a amintit că NATO și-a sporit semnificativ prezența pe Flancul său Estic, inclusiv în România prin măsuri de vigilență sporite, ca răspuns la războiul provocat de Rusia.

„Am totală încredere în Armata României, în piloții noștri militari și în capabilitățile tehnice, inclusiv Radarul NATO care ne ajută să monitorizăm cu exactitate amenințările la adresa teritoriului național”, a subliniat Mircea Geoană.

„Autoritățile militare și civile vor continua analiza situației de fapt și vor adopta măsuri în consecință. Vreau ca românii, mai ales cei care au primit mesaj de alertă în miez de noapte, să știe că, la nivelul Alianței, depunem toate eforturile pentru menținerea unui climat de securitate”, a conchis Mircea Geoană. 

Potrivit MApN, forțele ruse au reluat seria de atacuri cu drone asupra unor obiective civile și de infrastructură portuară din Ucraina, în dimineața zilei de 8 septembrie, în proximitatea frontierei cu România.

Începând cu ora 2:25, două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române au decolat de la Baza 86 Aeriană Borcea pentru monitorizarea situației aeriene.

În cursul acestor evenimente, a fost identificat și urmărit de către sistemul de supraveghere radar traseul unei drone care a evoluat în spațiul aerian național și care a părăsit teritoriul național spre Ucraina. Situația evoluției acestei drone a fost monitorizată și de cele două aeronave F-16, care au revenit în bază în jurul orei 4:08.

Din datele disponibile, a fost indicată probabilitatea existenței unei zone de impact pe teritoriul național, într-o arie nelocuită, în proximitatea localității Periprava. 

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

Jens Stoltenberg cere mai multe arme pentru Ucraina: „Este modul cel mai rapid de a pune capăt acestui război”

Published

on

© NATO

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, le-a cerut vineri ţărilor care sprijină militar Ucraina în războiul cu Rusia să furnizeze mai multe arme Kievului, considerând că aceasta este modalitatea de a pune capăt acestui război şi a acuzat China că prin sprijinul indirect pe care-l oferă Rusiei contribuie semnificativ la prelungirea conflictului, relatează agenţiile Reuters şi EFE, potrivit Agerpres.

„Ucraina are nevoie de mai mult sprijin militar, acum! Modul cel mai rapid de a pune capăt acestui război este de a trimite mai multe arme Ucrainei”, a declarat Stoltenberg la o conferinţă de presă la Oslo cu premierul norvegian Jonas Gahr Stare.

De asemenea, el a acuzat China că-şi aduce o contribuţie „decisivă” în susţinerea industriei militare ruse şi a transmis Beijingului că această susţinere continuă oferită Moscovei i-ar putea afecta interesele şi reputaţia.

„Facem apel către China să nu mai susţină războiul ilegal al Rusiei, China nu poate continua să facă acest lucru”, a indicat secretarul general al NATO.

Apelul lui Stoltenberg survine în timp ce la baza militară americană de la Ramstein din vestul Germaniei are loc o nouă reuniune a Grupului de contact pentru apărarea Ucrainei, din care fac parte ţările ce oferă acestei ţări ajutor militar în războiul cu Rusia, întâlnire la care este prezent şi preşedintele ucrainean. 

În cadrul reuniunii desfășurate la baza americană Ramstein, Volodimir Zelenski a solicitat „mai multe arme” de la aliații Ucrainei pentru a sprijini forțele ucrainene în lupta împotriva invaziei ruse, în special în regiunea Donețk din estul țării. După reuniunea din Germania, Zelenski a anunțat că se va deplasa în Italia pentru a participa la un forum economic și pentru negocieri cu prim-ministrul italian Giorgia Meloni.

Continue Reading

Facebook

Advertisement

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions
COMISIA EUROPEANA5 mins ago

Sectorul farmaceutic european pierde teren în fața SUA din cauza investițiilor reduse și reglementărilor fragmentate, avertizează raportul Draghi. Recent, raportul Letta constata că “nu există o piață unică reală pentru medicamente”

GENERAL1 hour ago

Polonia a destructurat un grup de diversiune ruso-belarus, anunță ministrul digitalizării

ROMÂNIA1 hour ago

Premierul Marcel Ciolacu, despre dronele rusești: România a avut reacţie în timp real şi a monitorizat situaţia cu avioane F-16. Nu au avut ţinte pe teritoriul ţării noastre

U.E.3 hours ago

UE îi va sancționa pe responsabilii alegerilor regionale și locale „ilegale, nule si neavenite” din teritoriile anexate din Ucraina

COMISIA EUROPEANA3 hours ago

UE spune că aliații dispun de ”informații credibile” cu privire la rachete balistice iraniene livrate Rusiei

U.E.3 hours ago

Europa trebuie să investească de două ori mai mult decât după cel de-al Doilea Război Mondial (raportul Draghi): Cea mai deschisă economie din lume, vulnerabilă când actorii globali nu joacă după reguli

COMISIA EUROPEANA4 hours ago

Slovenia o propune pe Marta Kos drept comisar european, sporind la 11 numărul de femei din Comisia “von der Leyen 2”

ADERAREA ROMÂNIEI LA OCDE4 hours ago

Guvernul aliniază legislaţia privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, îndeplinind integral un ”jalon esenţial” din PNRR, anunță premierul Marcel Ciolacu

Siegfried Mureșan5 hours ago

Siegfried Mureșan solicită creșterea bugetului pentru Parchetul European cu 30 milioane de euro

ROMÂNIA5 hours ago

Nicolae Ciucă: „România are nevoie de specialiști care contează. Învățământul dual este o sursă de dezvoltare și prosperitate”

U.E.3 hours ago

Europa trebuie să investească de două ori mai mult decât după cel de-al Doilea Război Mondial (raportul Draghi): Cea mai deschisă economie din lume, vulnerabilă când actorii globali nu joacă după reguli

ADERAREA ROMÂNIEI LA OCDE4 hours ago

Guvernul aliniază legislaţia privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, îndeplinind integral un ”jalon esenţial” din PNRR, anunță premierul Marcel Ciolacu

ROMÂNIA7 hours ago

Deschiderea anului școlar 2024-2025. Klaus Iohannis: Educația este temelia pe care se construiește viitorul unei națiuni, iar cadrele didactice sunt arhitecții acestui viitor

POLITICĂ4 days ago

VIDEO “În slujba țării”: Nicolae Ciucă, candidatul PNL pentru Cotroceni, și-a lansat un clip de promovare a cărții cu imagini de pe front din Afganistan și Irak

ROMÂNIA4 days ago

Prima echipă de comandă Frontex, găzduită la București. Ministrul Cătălin Predoiu: ”Frontierele Europei sunt sigure în mâinile” României. Locul țării noastre este în Schengen

REPUBLICA MOLDOVA5 days ago

Tusk promite la Chișinău că Polonia va accelera procesul de aderare a R. Moldova la UE în 2025: Nu-i credeți pe cei care spun că cerințele UE sunt împotriva voastră!

U.E.5 days ago

Dialogul strategic privind viitorul agriculturii UE conturează bazele viziunii viitoare a Comisiei Von der Leyen II asupra unei agriculturi și alimentații durabile

COMISIA EUROPEANA1 week ago

Marcel Ciolacu o propune oficial pe Roxana Mînzatu pentru poziția de comisar european: Ursula von der Leyen a avut deja duminică interviul cu Roxana Mînzatu, vom avea un portofoliu relevant

ROMÂNIA1 week ago

Guvernul a adoptat proiectul de lege privind donarea unui sistem de rachete sol-aer Patriot către Ucraina. Documentul va fi transmis Parlamentului în regim de urgenţă

REPUBLICA MOLDOVA1 week ago

De la Chișinău, Klaus Iohannis încurajează cetățenii R. Moldova să participe la referendumul pentru integrarea în UE: O idee extraordinară a Maiei Sandu prin care omul simplu percepe importanța acestui proiect

Trending