Connect with us

ROMÂNIA

Ministrul Finanțelor Florin Cîțu: CEC Bank şi Eximbank, bănci unde statul este acționar majoritar, trebuie să susţină economia. Trebuie folosite pentru a împinge programele în economie

Published

on

CEC Bank și Eximbank sunt bănci unde statul este acționat majoritar și trebuie să suțină economia, aprecizat marți ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, precizând că aceste bănci trebuie folosite ”pentru a împinge programele în economie”, informează Agerpres.

”CEC Bank şi Eximbank sunt bănci unde statul este acţionar majoritar şi trebuie să susţină economia. Trebuie folosite aceste bănci pentru a împinge programele în economie. Acesta este rolul pe termen scurt. Pe termen mediu şi lung există o strategie pentru întreg pachetul de instituţii financiar-bancare pe care îl are statul. Ştiţi foarte bine că în Planul de relansare apare şi o bancă de dezvoltare. După discuţii foarte multe pe care le-am avut cu Comisia Europeană, apare şi un Fond Naţional de Investiţii. De aceea trebuie văzută strategia pe care o vom prezenta pentru întreg sistemul financiar bancar unde statul este acţionar majoritar”, a precizat Florin Cîţu în cadrul videoconferinței ZF- Bankers Summit ’20.

Ministrul Finanţelor a mai spus că există încă o bancă pe care statul a achiziţionat-o, Banca Românească, bancă de retail. ”Trebuie să găsim un rol şi pentru această instituţie”, a mai spus Cîţu.

Guvernul României a prezentat la începutul lunii iulie Planul Național de Investiții și Relansare Economică, care prevedere înfiinţarea Băncii Naţionale de Dezvoltare a României, o instituţie de dezvoltare cu drepturi depline, organizată sub forma unei societăţi pe acţiuni, în baza unui act normativ separat, potrivit Agerpres.

BND va fi o bancă deţinută integral de stat, prin Ministerul Finanţelor Publice, şi va desfăşura activităţi financiare, în special în nume şi cont propriu, în limita obiectului de activitate autorizat de Banca Naţională a României (BNR), dar şi cu mandat din partea statului, pentru activităţi cum ar fi cea de administrator de Fond al Fondurilor (Holding Fund Manager) şi cele din cadrul Fondului Iniţiativei celor Trei Mări, potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului.

Veniturile BND vor fi generate din activităţile derulate în nume şi cont propriu de către bancă: produsele de finanţare directă vor genera venituri din dobânzi; pentru produsele de finanţare directă, BND poate oferi servicii de consultanţă atât IMM-urilor, cât şi pentru proiectele de infrastructură, servicii pentru care se pot încasa comisioane; comision de administrare pentru serviciile prestate în calitate de administrator de Fond al Fondurilor (Holding Fund Manager).

Sursele de finanţare necesare pentru derularea activităţii desfăşurate de BND sunt capitalul subscris de acţionar, împrumuturi de pe piaţa interbancară, împrumuturi de la instituţiile financiare internaţionale (Grupul BEI, BERD, Banca Mondială etc), împrumuturi subordonate de la MFP, emisiuni de obligaţiuni către investitorii instituţionali.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

ROMÂNIA

Premierul Nicolae Ciucă: România este pe primul loc în Europa în ceea ce privește numărul de femei aflate în topul managementului companiilor

Published

on

© Guvernul României - Facebook

România este pe primul loc în Europa în ceea ce priveşte numărul de femei aflate în topul managementului companiilor, a declarat, vineri, premierul Nicolae Ciucă, care a participat, la Cluj-Napoca, la conferinţa de lansare a iniţiativei „Women in Tech”, sub egida Innowave Summit, scrie Agerpres

Prim-ministrul a precizat că municipiul Cluj-Napoca poate deveni un model de bună practică la nivel naţional, având în vedere numărul doamnelor şi domnişoarelor implicate în proiecte de inovare, cercetare şi dezvoltare.

„Am constatat că există cu adevărat egalitate de gen. Am văzut foarte multe doamne şi domnişoare prezente, ceea ce înseamnă că noi nu trebuie să mai aducem argumente multe despre relevanţa pe care o aveţi în toate proiectele care sunt în derulare la Cluj. Doresc să subliniez nivelul dumneavoastră de ambiţie şi vă mulţumesc pentru ceea ce faceţi, pentru că puteţi să deveniţi un model de bună practică pentru toate doamnele şi domnişoarele din ţară. România este pe primul loc în Europa la ceea ce înseamnă numărul de doamne şi domnişoare aflate în topul managementului companiilor”, a afirmat Nicolae Ciucă.

Mai mult, premierul le-a încurajat pe femeile antreprenor să continue să dezvolte proiectele pe care le derulează.

„Faptul că vă implicaţi şi aveţi această participare consistentă în tot ceea ce şi-au propus autorităţile locale să realizeze în municipiul Cluj-Napoca, în judeţul Cluj, este pentru noi un motiv să ne bucurăm că există şanse, există speranţă şi vă încurajăm să creşteţi cât mai mult numărul de doamne şi domnişoare în toate aceste proiecte, pentru că perspectiva dumneavoastră cu certitudine este diferită de a bărbaţilor în anumite locuri, în altele este cât se poate de congruentă. Faptul că reuşiţi să puneţi în practică o serie întreagă de idei este doar în beneficiul dumneavoastră, al nostru, al autorităţilor locale, iar eu voi pleca de la Cluj însufleţit că există un model de bună practică pe care am să-l recomand”, a susţinut Nicolae Ciucă.

El a amintit că, în calitate de militar, a lucrat alături de doamne şi domnişoare, „care au avut curajul să se urce şi în carlinga unui avion, care au avut curajul să îşi asume să conducă şi un tanc şi un alt echipament tehnic de luptă, ceea ce înseamnă că am depăşit acele limite în care femeile puteau să facă doar anumite lucruri”.

„Iată că pot să facă mult mai mult decât atât”, a subliniat premierul.

Prim-ministrul a remarcat, totodată, activitatea administraţiei clujene, spunând că acolo unde sunt administraţii liberale lucrurile se mişcă altfel şi sunt orientate spre dezvoltare, spre inovare, spre cercetare, spre modernizare.

„Cred că asta trebuie să treacă dincolo de convingerea politică şi trebuie să se îndrepte către ceea ce trebuie să facem, astfel încât, la nivel naţional, să putem să folosim aceste modele şi să nu mai pierdem timpul să căutăm şi să descoperim, ci să luăm modelul, pachet aşa cum este el, şi să îl aplicăm şi în alte judeţe, în alte regiuni din ţară”, a conchis Nicolae Ciucă. 

Continue Reading

ROMÂNIA

Accederea României în programul Visa Waiver, discutată în trilaterala ambasadorului României la Washington cu ministrul de interne Lucian Bode și șeful Departamentului pentru Securitate Internă al SUA

Published

on

© Andrei Muraru/Facebook

Accederea României în programul Visa Waiver a fost discutată în trilaterala ambasadorului României la Washington cu ministrul de interne Lucian Bode și șeful Departamentului pentru Securitate Internă al SUA, potrivit unei postări pe Facebook.

 

„M-am bucurat să îl revăd pe Secretarul Departamentului pentru Securitate Internă al SUA, membru al Guvernului federal, Alejandro Majorkas, de data aceasta alături de ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode. Având în vedere faptul că familia maternă a Secretarului Majorkas are origini românești, mama lui fiind născută în București, iar străbunicii în Suceava, întâlnirea a fost și un prilej pentru o incursiune emoționantă în istoricul familiei sale”, a scris Andrei Muraru, pe Facebook.

Diplomatul român a menționat că cei trei au discutat „în detaliu despre unul dintre țelurile României în relația bilaterală cu Statele Unite – accederea în programul Visa Waiver”. „Vom lucra împreună pentru a elimina această barieră și pentru a întări astfel relațiile economice, culturale și nu în ultimul rând sociale, între comunități”, a declarat Andrei Muraru, legat de acest subiect.

La rândul său, ministrul afacerilor interne Lucian Bode a transmis dorința autorităților române de a intensifica dialogul cu partea americană în acest dosar, astfel încât cetățenii români să poată călători cât mai curând fără vize în SUA.

„Din postura de aliat stabil și de încredere al SUA, sper să avem cât mai curând progrese concrete privind accederea României la Programul Visa Waiver. Omologul meu m-a asigurat de tot sprijinul său în acest sens”, a declarat demnitarul român, potrivit unui comunicat.

Lucian Bode a efectuat o vizită în SUA, în perioada 16-18 mai, cu prilejul  aniversării a 25 de ani de la lansarea Parteneriatului Strategic România-SUA, o bornă semnificativă a relațiilor bilaterale dintre cele două state.

În cadrul vizitei, ministrul afacerilor interne a avut întrevederi la Departamentul de Stat, Departamentul pentru Securitate Internă și Congresul SUA.

Discuțiile cu oficialii americani au vizat eforturile instituționale în acord cu recomandările Departamentului de Stat formulate în cadrul Raportului privind traficul de persoane (TiP Report), România dispunând de instrumentele necesare pentru un răspuns adecvat la provocările generate de acest tip de criminalitate, respectiv structuri, legislație, strategii și planuri de acțiune.

Întâlnirile au constituit, de asemenea, o excelentă oportunitate de reconfirmare a cooperării foarte bune dintre autoritățile române și agențiile de aplicare a legii din SUA în domeniul combaterii criminalității organizate, cu accent pe combaterea migrației ilegale și a criminalității cibernetice, precum și a intensificări schimbului de informații.

În cadrul întrevederilor cu membri ai Congresului SUA, Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Nicolae Bode, a discutat provocările actualului context regional atât din perspectiva gestionării crizei umanitare generate de agresiunea Rusiei asupra Ucrainei, cât și în plan securitar.

Continue Reading

ROMÂNIA

Marcel Ciolacu, după întrevederea cu Antonio Costa: În guvernările colegilor social-democrați, Portugalia a fost un model de dezvoltare

Published

on

© Marcel Ciolacu / Facebook

Președintele Camerei Deputaților și președintele PSD, Marcel Ciolacu, l-a primit joi, 19 mai, la Palatul Parlamentului, pe premierul Portugaliei, Antonio Costa. 

„Am avut plăcerea să îl primesc astăzi la Palatul Parlamentului pe premierul Portugaliei, Antonio Costa, un lider european care a demonstrat cum se guvernează pentru oameni și un prieten al României care nu a ezitat să ne ofere sprijin în contextul războiului din Ucraina”, a scris liderul PSD, pe Facebook.

 

Mai mult, Marcel Ciolacu a precizat că în guvernările social-democraților, Portugalia a fost „un model de dezvoltare, fiind printre primele state în implementarea planului de redresare”.

„De altfel, ei au primit la ultimele alegeri un sprijin covârșitor din partea cetățenilor pentru un nou mandat în fruntea guvernului”, a mai spus el.

De asemenea, cei doi au stabilit să intensifice cooperarea bilaterară „pentru a învăța unii de la alții și pentru a dezvolta componenta socială atât de necesară Uniunii Europene”.

Continue Reading

Facebook

COMISIA EUROPEANA11 mins ago

Comisia Europeană lansează, la Festivalul de la Cannes, instrumentul “Media Invest”, pentru a stimula industria audiovizuală din UE

ROMÂNIA2 hours ago

Premierul Nicolae Ciucă: România este pe primul loc în Europa în ceea ce privește numărul de femei aflate în topul managementului companiilor

MAREA BRITANIE2 hours ago

Alături de Ucraina: Cinci țări, între care SUA și Regatul Unit, sprijină acțiunea Kievului de a-i trage la răspundere pe cei responsabili pentru ”crimele de război comise în timpul invaziei ruse”

U.E.2 hours ago

Deputații din Polonia au ajuns la un compromis privind reforma justiției pentru a debloca fondurile prevăzute prin PNRR

ROMÂNIA3 hours ago

Accederea României în programul Visa Waiver, discutată în trilaterala ambasadorului României la Washington cu ministrul de interne Lucian Bode și șeful Departamentului pentru Securitate Internă al SUA

U.E.3 hours ago

Cancelarul german este în favoarea revizuirii tratatelor UE, dar atrage atenția cu privire la ”contemplarea chestiunilor instituționale”

COMISIA EUROPEANA3 hours ago

Consiliul UE și PE au ajuns la un acord provizoriu cu privire la un ghișeu unic pentru vămi cu scopul de a facilita comerțul internațional și de a scurta timpul de vămuire

U.E.4 hours ago

Charles Michel, la Belgrad: Trebuie să accelerăm integrarea în UE și trebuie să creăm stimulente pentru reforme

ROMÂNIA4 hours ago

Marcel Ciolacu, după întrevederea cu Antonio Costa: În guvernările colegilor social-democrați, Portugalia a fost un model de dezvoltare

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI4 hours ago

REPowerEU: Gheorghe Falcă subliniază nevoia investițiilor pentru ca UE să devină independentă energetic de Rusia

U.E.20 hours ago

Viktor Orban consideră că ”anul 2024 va fi unul decisiv, al marelui test”: Conservatorii trebuie ”să recucerească instituțiile” din Bruxelles și Washington

NATO21 hours ago

Klaus Iohannis și Nicolae Ciucă salută prezența militarilor portughezi în România: Realitatea ne determină să consolidăm mai departe apărarea NATO în regiunea Mării Negre

Eugen Tomac1 day ago

Eugen Tomac, pledoarie pentru R. Moldova în Parlamentul European: Locul acesteia este în UE. Poporul său este unul european

ONU1 day ago

Bogdan Aurescu a propus, la ONU, realizarea unui coridor internațional de transport pentru facilitarea exporturilor de produse alimentare din Ucraina

PARLAMENTUL EUROPEAN2 days ago

Președinta Parlamentului European, mesaj către ”prietena” Maia Sandu: Republica Moldova își are locul în familia europeană. Nu putem să ne dezamăgim vecinii care privesc spre Europa

PARLAMENTUL EUROPEAN2 days ago

Maia Sandu, discurs istoric de la pupitrul Parlamentului European: Crimeea este Ucraina, Donbas este Ucraina, Kiev este Ucraina. Și vor fi întotdeauna

REPUBLICA MOLDOVA2 days ago

În aplauzele Parlamentului European, Maia Sandu a cerut o decizie politică pentru candidatura R. Moldova la UE: Este luminița de la capătul tunelului, farul care ne ghidează în această furtună cumplită

SUA2 days ago

Premierul Greciei, discurs istoric în Congresul SUA: Nu vom accepta încălcarea suveranității și a drepturilor noastre teritoriale. Ultimul lucru de care are NATO nevoie este o altă sursă de instabilitate pe aripa de sud-est a Alianței

NATO2 days ago

Finlanda și Suedia au depus oficial cererile de aderare la NATO, o schimbare majoră a arhitecturii de securitate în Europa după invazia Rusiei în Ucraina

U.E.3 days ago

Viktor Orban, în debutul celui de-al cincilea mandat de premier: Deceniul care vine va fi unul al pericolelor, insecurității și războiului

Team2Share

Trending