Ministrul german de externe, la 75 de ani de la capitularea Germaniei naziste: A fost începutul celei mai lungi perioade de pace din istoria europeană

Capitularea necondiționată a Germaniei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial a reprezentat începutul celei mai lungi perioade de pace din istoria europeană, a susținut vineri șeful diplomației germane, Heiko Maas, într-o intervenție avută în cadrul unei reuniuni specială prin videoconferință a Consiliului de Securitate pentru a marca 75 de ani de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial.

“În urmă cu 75 de ani, într-o școală din Franța, generalul american Walter B. Smith le-a spus la trei oficiali germani: Trebuie să fie semnate patru exemplare. Aceste cuvinte înșelător de simple au marcat începutul celei mai lungi perioade de timp de pace din istoria europeană. Delegația germană a semnat un document de predare necondiționată, mai întâi la Reims și două zile mai târziu la Berlin”, și-a început Maas intervenția, într-un exemplu al responsabilității pe care Germania și-o asumă pentru atrocitățile comise de regimul nazist în anii celei de-a doua conflagrații mondiale.

Ministrul german de externe le-a mulțumit tuturor pentru imensul sacrificiu făcută pentru a elibera țara sa de tirania național-socalistă a dictatorului Adolf Hitler. De asemenea, Heiko Maas a mulțumit țărilor lumii pentru că au acceptat Germania înapoi în familia națiunilor pașnice, în pofida responsabilității declanșării a două războaie mondiale și a uciderii în masă a peste șase milioane de evrei.

“O crimă atât de barbară încât a trădat valorile oricărei națiuni civilizate. Ea a trădat însăși civilizația umană. Această istorie, istoria germană, ne leagă de o responsabilitate care nu se va încheia niciodată”, a spus Maas.

Șeful diplomației germane a arătat că aceste responsabilitate istorice angajează Germania să lucreze în slujba păcii și a unei ordini internaționale bazate pe reguli, a apărării demnității umane și a drepturilor omului.

De asemenea, această responsabilitate “ne leagă destinul pentru totdeauna de soarta unei Europe puternice și unite“, a mai spus Maas, subliniind că idealul Uniunii Europene, care este sărbătorit la 9 mai prin Ziua Europei, a transformat Europa dintr-un continent al războaielor eterne în cel mai puternic susținător al păcii globale.

“Acest angajament față de soluțiile globale, față de multilateralism, se bazează pe experiența noastră istorică – că naționalismul duce la distrugere. În Germania, avem o vorbă: Cel care închide ochii spre trecut va fi orb în prezent”, a adăugat ministrul Heiko Maas.

Confruntată cu cea mai mare criză de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace, Germania se pregătește să preia de la 1 iulie 2020 președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene.

Estonia, statul care asigură președinția rotativă a Consiliului de Securitate al ONU în luna mai, găzduiește vineri o reuniune specială prin videoconferință a Consiliului de Securitate pentru a marca 75 de ani de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial și în care suntdiscutate “lecțiile învățate pentru a preveni asemenea atrocități” și “responsabilitatea Consiliului de Securitate”. La această reuniune specială la nivel înalt România este reprezentată de ministrul afacerilor externe, Bogdan Aurescu, care a fost invitat de omologul său eston Urmas Reinsalu să susțină un discurs.

Tema reuniunii informale a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite este “75 de ani de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial pe continentul european – lecții desprinse pentru prevenirea unor viitoare atrocități. Responsabilitatea Consiliului de Securitate”.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare