Connect with us

NATO

Ministrul Mihai Fifor în debutul reuniunii miniștrilor Apărării de pe flancul estic la NATO găzduite de România: Țările noastre împărtășesc aceleași riscuri și amenințări

Published

on

Ministrul Apărării, Mihai Fifor, a afirmat marţi, în debutul premei reuniuni a miniştrilor apărării din ţările participante la “Iniţiativa Bucharest 9 (B9)”, găzduită de România, că statele de pe flancul estic al NATO împărtăşesc o serie de preocupări comune şi particulare, din perspectiva percepţiei asupra riscurilor şi ameninţărilor la adresa securităţii.

FOTO: MApN

“Din perspectiva noastră, convergenţa abordărilor naţionale pe teme curente de securitate şi apărare a spaţiului euroatlantic presupune dezvoltarea cooperării mai aplicate, inclusiv prin valorificarea diferitelor formate multinaţionale. În acest sens, în condiţiile în care statele de pe flancul estic al NATO împărtăşesc o serie de preocupări comune şi particulare, din perspectiva percepţiei asupra riscurilor şi ameninţărilor la adresa securităţii, considerăm utilă dezbaterea acestor subiecte în formatul B9, ca etapă de pregătire şi coagulare a poziţiilor naţionale în vederea definirii unei viziuni comune la nivelul NATO, cu prilejul summitului care va avea loc în luna iulie a acestui an la Bruxelles“, a spus ministrul, citat de Agerpres.

El a adăugat că acest lucru va demonstra unitatea şi coerenţa flancului estic aliat.

La rândul său, Mariusz Blaszczak, ministrul Apărării din Polonia, țara cu care România a inaugurat acest format de dialog și cooperare, s-a declarat mulţumit de faptul că deciziile adoptate la Varşovia în 2016 sunt implementate. El a adăugat că acţiunile Rusiei determină acordarea unei atenţii sporite securităţii.

FOTO: MApN

“Aşa cum toţi ştim, activităţile Rusiei ne forţează să acordăm o atenţie majoră securităţii. Mă bucur că tot mai multe ţări acordă 2% din PIB pentru Apărare. Asta face şi Polonia. Un act legislativ adoptat în Parlamentul polonez spune explicit că din anul 2030 vom cheltui 2,5% din PIB pentru Apărare. De asemenea, modernizăm armata noastră şi cumpărăm echipament modern. Am discutat despre acest subiect şi cu ministrul Fifor, înaintea întâlnirii noastre, şi acesta este drumul corect pentru a consolida apărarea noastră. Suntem perfect conştienţi de ameninţări şi suntem pregătiţi să asigurăm securitatea. Nu este vorba doar de securitatea ţărilor noastre, ci şi a Europei şi a lumii libere”, a menţionat ministrul polonez.

La reuniunea miniştrilor apărării din ţările participante la “Iniţiativa Bucharest 9” (Bulgaria, Republica Cehă, Republica Estonia, Ungaria, Republica Letonia, Republica Lituania, Republica Polonă, România şi Republica Slovacă) participă şi oficiali ai NATO, precum şi reprezentanţi ai Departamentului american al Apărării. 

Lansat la iniţiativa României şi Poloniei, Bucureşti 9 (B9) oferă o platformă pentru aprofundarea dialogului şi cooperării între aliaţii participanţi, în vederea articulării contribuţiei specifice a acestor state la procesele în derulare la nivelul Alianţei, pe baza experienţei şi expertizei pe care o deţin şi a intereselor comune de securitate, în deplină concordanţă cu principiile solidarităţii şi al indivizibilităţii securităţii statelor membre NATO.

Citiți și DOCUMENT Declarație comună a miniștrilor de externe din țările formatului “București 9”: România și celelalte țări din regiune solicită ca apărarea europeană să se dezvolte în coordonare cu NATO

Urmăriți și VIDEO&TEXT Declarația comună a șefilor de stat din Europa Centrală și de Est la reuniunea de la București

În cadrul acestui format, au avut loc două reuniuni la nivel de şefi de stat şi de guvern, desfăşurate la Varşovia (iulie 2014) şi Bucureşti (noiembrie 2015) și două întruniri la nivel de miniștrii de externe, prima la București (noiembrie 2016) și a doua la Varșovia (9 octombrie 2017). Din formatul București fac parte Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia și Ungaria. Toate cele 9 țări sunt state membre ale Uniunii Europene și NATO.

.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

NATO

Franța, către NATO și SUA: Nu vă fie teamă! Apărarea europeană nu este construită în opoziţie cu Alianța Nord-Atlantică

Published

on

© NATO/ Flickr

Ministrul francez al apărării, Florence Parly, şi-a îndemnat vineri omologii din NATO, în cadrul unei reuniuni ce a avut loc la Bruxelles, să nu se teamă de planurile Uniunii Europene în sfera apărării, afirmând că Statele Unite ale Americii vor beneficia de pe urma lor şi că orice capacităţi militare europene vor întări Alianţa, relatează Reuters.

“Când aud declaraţii defensive cu privire la apărarea europeană şi când observ anumite ameninţări, inclusiv în această organizaţie, spun: nu vă fie teamă!”, a declarat Parly într-o întâlnire la care a participat şi şeful diplomaţiei UE, Josep Borrell, informează Agerpres.

“Apărarea europeană nu este construită în opoziţie cu NATO, dimpotrivă: o Europă mai puternică va contribui la o Alianţă întărită şi mai rezistentă”, a subliniat ea.

Secretarul apărării SUA, Lloyd Austin, a răspuns pozitiv, afirmând că salută o apărare europeană mai capabilă, pe un ton similar unei declaraţii comune publicate în septembrie de către preşedinţii francez şi american, care a aplanat conflictul generat de criza submarinul și în care SUA au recunoscut “importanța unei apărări europene complementare cu NATO”.

“Ce ne-ar plăcea să vedem sunt iniţiative complementare tipurilor de acţiuni ale NATO”, a menţionat Austin la o conferinţă de presă, îndemnându-şi aliaţii din NATO să se ridice la nivelul “misiunii lor numărul unu” de a asigura o “descurajare şi o apărare credibile”.

Austin a sugerat, de asemenea, că nu există contradicţii între o strategie europeană şi una americană în regiunea Indo-Pacific şi că aliaţii NATO lucrează împreună pentru a contracara ascensiunea militară chineză, conchide sursa citată. Afirmațiile șefului Pentagonului vin pe fondul stingerii disputei de pe marginea înființării alianței AUKUS în Indo-Pacific, care exclude Europa și care a anulat un contract de submarine franceze pentru Australia.

Florence Parly și Lloyd Austin au avut, la Bruxelles, o întrevedere bilaterală care a precedat o convorbire telefonică ce a avut loc vineri seară între președinții Emmanuel Macron și Joe Biden. În cadrul acesteia, liderii de la Palatul Elysee și Casa Albă “au discutat cu privire la eforturile necesare pentru a întări Europa apărării, asigurând în acelaşi timp o complementaritate cu NATO”.

Semnalul demnitarului de la Paris a venit după ce presa germană a relatat că Germania și alte patru state UE vor lansa o iniţiativă vizând crearea unei forţe de reacţie rapidă a Uniunii Europene ce preconizează extinderea actualelor grupuri de luptă în forţe capabile de reacţie rapidă la crize.

Solicitat să comenteze acest aspect, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a spus că nu a văzut această propunere, însă a amintit că Alianța “a triplat dimensiunea Forței de reacție a NATO, peste 40.000 de soldați” și a subliniat că atâta timp cât mai multe capacități sunt disponibile și pentru misiunile și operațiunile NATO, atunci “este un lucru pe care îl salutăm”.

La summitul UE-SUA din luna iunie, liderii celor doi aliați strategici și-au asumat angajamentul de a demara negocierile pentru încheierea unui acord între Statele Unite și Agenția Europeană de Apărare pentru ca SUA să se alăture proiectelor de apărare ale Uniunii Europene.

2022 a fost decretat de liderii instituțiilor UE drept anul apărării europene. În spiritul acestei tematici, președinția franceză a Consiliului UE va găzdui un summit european consacrat apărării, unde liderii vor adopta Busola strategică a UE, care va contribui la consolidarea unei culturi europene comune în materie de securitate și apărare și la definirea obiectivelor corecte și a scopurilor concrete pentru politicile UE. Ea va aborda patru domenii diferite, interconectate: – misiuni de gestionare a crizelor; reziliență; instrumente și capabilități; cooperarea cu partenerii.

Din această perspectivă, ea se aseamănă cu documentul programatic al NATO – Conceptul Strategic – care statuează trei piloni: apărare colectivă, gestionarea crizelor și securitate prin cooperare. De altfel, adoptarea Busolei strategice a UE va fi urmată de adoptarea următorului Concept Strategic al NATO, la summitul de la Madrid din 29-30 iunie 2022. În egală măsură, Uniunea Europeană și NATO au demarat lucrările pentru adoptarea unei noi declarații comune de cooperare după cele convenite la Varșovia, în 2016, și la Bruxelles, în 2018.

Continue Reading

NATO

Joe Biden și Emmanuel Macron au discutat despre “consolidarea Europei apărării în complementaritate cu NATO”

Published

on

© Photo Collage (Emmanuel Macron/ Twitter & White House/ Flickr)

Preşedintele american Joe Biden şi omologul său francez Emmanuel Macron au avut vineri o convorbire telefonică în care ‘au discutat cu privire la eforturile necesare pentru a întări Europa apărării, asigurând în acelaşi timp o complementaritate cu NATO”, a informat Casa Albă într-un comunicat în care administrația de la Washington a confirmat și vizita vicepreşedintei Kamala Harris la Paris în perioada 11-12 noiembrie pentru discuții cu Emmanuel Macron “despre importanţa relaţiei transatlantice pentru pace şi securitate în lume”.

Convorbirea dintre cei doi lideri urmează discuției pe care au avut-o luna trecută și culminată cu un comunicat comun care a aplanat diferendele cauzate de criza submarinelor australiene. De asemenea, ei au pregătit terenul pentru o întâlnire bilaterală, la Roma, în perioada 30-31 octombrie, când ambii președinți vor participa la summitul G20. Conversația telefonică a fost anunțată anterior de președintele francez, care a specificat că își scurtează conferința de presă de la finalul Consiliului European de la Bruxelles pentru a participa la o discuție cu omologul american.

Cei doi lideri au trecut în revistă eforturile depuse în prezent de echipele lor pentru a sprijini stabilitatea și securitatea în Sahel și pentru a consolida cooperarea în Indo-Pacific“, arată Casa Albă. SUA și Franța au dezamorsat criza submarinelor pe 22 septembrie, când Joe Biden și Emmanuel Macron au decis să lanseze un proces de consultări, iar SUA au reafirmat că “angajamentul Franţei şi al Uniunii Europene în regiunea indo-pacifică are o importanţă strategică”

Statele Unite, Australia şi Marea Britanie au anunţat pe 15 septembrie un parteneriat strategic pentru a contracara China, AUKUS, incluzând furnizarea de submarine nucleare americane către Canberra. Astfel, Australia a decis să anuleze contractul de achiziţionare a unor submarine franceze cu propulsie convenţională în favoarea navelor americane cu propulsie nucleară, fapt ce a stârnit indignare și furie la Paris. În 2016, Franţa a semnat un contract în valoare de 56 miliarde de euro pentru a furniza Australiei 12 submarine cu propulsie clasică, considerat frecvent “contractul secolului” din cauza valorii şi importanţei sale strategice. Reacția furioasă a Franței pentru această “lovitură în spate” a culminat cu rechemarea la Paris a ambasadorilor săi de la Washington și Canberra și anularea unei reuniuni a miniștrilor apărării francez și britanic, prevăzută a avea loc la Londra. Această dispută a fost stinsă și prin vizita recentă la Washington a șefului diplomației UE, Josep Borrell, care a decis împreună cu omologul american, Antony Blinken, au decis să lanseze dialoguri strategice UE-SUA privind securitatea și apărarea și regiunea Indo-Pacifică.

În convorbirea telefonică de vineri, Biden și Macron “au discutat cu privire la eforturile necesare pentru a întări Europa apărării, asigurând în acelaşi timp o complementaritate cu NATO”, după ce în comunicatul precedent, SUA au recunoscut “importanța unei apărări europene complementare cu NATO”.

Această discuție a fost precedată de o întâlnire, la Bruxelles, în marja reuniunii miniștrilor apărării din NATO, între secretarul american al apărării, Lloyd Austin, și ministrul francez al armelor, Florence Parly, după cum a informat Pentagonul.

La NATO, Parly şi-a îndemnat omologii din Alianța Nord-Atlantică să nu se teamă de planurile Uniunii Europene în sfera apărării, afirmând că Statele Unite ale Americii vor beneficia de pe urma lor şi că orice capacităţi militare europene vor întări Alianţa. Semnalul demnitarului de la Paris a venit după ce presa germană a relatat că Germania și alte patru state UE vor lansa o iniţiativă vizând crearea unei forţe de reacţie rapidă a Uniunii Europene ce preconizează extinderea actualelor grupuri de luptă în forţe capabile de reacţie rapidă la crize.

Solicitat să comenteze acest aspect, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a spus că nu a văzut această propunere, însă a amintit că Alianța “a triplat dimensiunea Forței de reacție a NATO, peste 40.000 de soldați” și a subliniat că atâta timp cât mai multe capacități sunt disponibile și pentru misiunile și operațiunile NATO, atunci “este un lucru pe care îl salutăm”.

La summitul UE-SUA din luna iunie, liderii celor doi aliați strategici și-au asumat angajamentul de a demara negocierile pentru încheierea unui acord între Statele Unite și Agenția Europeană de Apărare pentru ca SUA să se alăture proiectelor de apărare ale Uniunii Europene.

2022 a fost decretat de liderii instituțiilor UE drept anul apărării europene. În spiritul acestei tematici, președinția franceză a Consiliului UE va găzdui un summit european consacrat apărării, unde liderii vor adopta Busola strategică a UE, care va contribui la consolidarea unei culturi europene comune în materie de securitate și apărare și la definirea obiectivelor corecte și a scopurilor concrete pentru politicile UE. Ea va aborda patru domenii diferite, interconectate: – misiuni de gestionare a crizelor; reziliență; instrumente și capabilități; cooperarea cu partenerii.

Din această perspectivă, ea se aseamănă cu documentul programatic al NATO – Conceptul Strategic – care statuează trei piloni: apărare colectivă, gestionarea crizelor și securitate prin cooperare. De altfel, adoptarea Busolei strategice a UE va fi urmată de adoptarea următorului Concept Strategic al NATO, la summitul de la Madrid din 29-30 iunie 2022. În egală măsură, Uniunea Europeană și NATO au demarat lucrările pentru adoptarea unei noi declarații comune de cooperare după cele convenite la Varșovia, în 2016, și la Bruxelles, în 2018.

Continue Reading

NATO

NATO: România, între cele 17 aliate fondatoare ale primului fond de inovare din istoria Alianței Nord-Atlantice

Published

on

© NATO

Miniștrii apărării din 17 țări aliate, inclusiv România, au convenit să preia conducerea dezvoltării primului fond de inovare al NATO, care a fost lansat în această săptămână cu ocazia reuniunii miniștrilor apărării din statele Alianței Nord-Atlantice, informează un comunicat.

“La summitul de la Bruxelles, liderii NATO s-au angajat să consolideze Alianța noastră, inclusiv prin promovarea și protejarea inovării transatlantice”, a declarat secretarul general Jens Stoltenberg, în cadrul ceremoniei de lansare.

“Astăzi ne respectăm acest angajament. Și, împreună, ne vom menține populația în siguranță într-o lume în schimbare rapidă”, a adăugat el. La aceeași reuniune, miniștrii apărării au convenit asupra primei strategii aliate privind inteligența artificială.

 

Acest fond multinațional va ajuta NATO să își păstreze avantajul tehnologic, permițând investiții – în valoare de 1 miliard de euro – în tehnologii cu dublă utilizare cu potențiale aplicații în domeniul apărării și securității. De asemenea, va facilita o cooperare mai strânsă și de încredere cu inovatorii din domeniul tehnologiilor de vârf, care, altfel, ar putea fi în imposibilitatea de a dezvolta cu succes soluțiile inovatoare cele mai necesare pentru protecția Alianței.

Împreună cu Acceleratorul de inovare în domeniul apărării pentru Atlanticul de Nord al NATO – sau DIANA – Fondul de inovare va sprijini dezvoltarea unei comunități transatlantice protejate de inovare.

De la lansarea sa la Summitul NATO de la Bruxelles, o serie de aliați au făcut oferte pentru a găzdui sediile centrale, centrele de testare și centrele de accelerare care vor face parte din rețeaua DIANA atât în Europa, cât și în America de Nord.

Se așteaptă ca ambele inițiative să fie pe deplin în vigoare până la Summitul NATO de la Madrid din 2022.

Cele 17 state sunt: Belgia, Republica Cehă, Estonia, Germania, Grecia, Grecia, Ungaria, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Olanda, Polonia, Portugalia, România, Slovacia, Slovenia și Regatul Unit.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
INTERNAȚIONAL16 hours ago

Ziua ONU | UE, hotărâtă să sprijine în continuare ONU pentru o lume mai sigură, mai stabilă și mai prosperă 

Gheorghe Falcă19 hours ago

Eurodeputatul Gheorghe Falcă: Europa susține proiectele verzi de transport, iar Aradul se dezvoltă în această direcție

U.E.19 hours ago

Mateusz Morawiecki: Voi face totul pentru ca fondurile europene cuvenite Poloniei să nu fie ”blocate”

Corina Crețu20 hours ago

Corina Crețu, apel la conducerea țării să aloce educației 6% din PIB: Pandemia a accentuat decalajul educațional în UE

PARLAMENTUL EUROPEAN20 hours ago

Turcia | Parlamentul European reacționează în cazul ambasadorilor expulzați: UE nu se va lăsa intimidată

U.E.20 hours ago

Viktor Orban, discurs în fața a mii de simpatizanți: Lupt pentru o Europă care sprijină familia formată dintr-un bărbat și o femeie

PARLAMENTUL EUROPEAN22 hours ago

Tinerii europeni au militat pentru o Europă federală în cea de-a doua sesiune plenară a Conferinței privind Viitorul Europei

ROMÂNIA22 hours ago

MIPE: România mai are de îndeplinit 16 condiții favorizante pentru a putea atrage fonduri europene în perioada 2021-2027

INTERNAȚIONAL2 days ago

De astăzi, cetățenii Croației pot călători în SUA fără viză. Cel mai nou stat UE devine cel de-al 40-lea membru al Programului Visa Waiver

INTERNAȚIONAL2 days ago

Turcia: Ambasadorii ai 10 țări, printre care SUA și Germania, vor fi declarați ”persona non grata” de conducerea de la Ankara

NATO3 days ago

NATO: România, între cele 17 aliate fondatoare ale primului fond de inovare din istoria Alianței Nord-Atlantice

CONSILIUL EUROPEAN3 days ago

Klaus Iohannis, poziție tranșantă la Bruxelles: România va dezvolta centralele pe energie nucleară și rețeaua de gaze naturale. Am insistat ca acestea să fie finanțabile prin bani europeni

POLITICĂ4 days ago

Klaus Iohannis îl desemnează pe ministrul apărării Nicolae Ciucă drept candidat la funcția de prim-ministru

Marian-Jean Marinescu4 days ago

Eurodeputatul Marian-Jean Marinescu speră ca ”viitorul apropiat să ne arate că Dunărea va contribui la Green Deal și la dezvoltarea economică a tuturor” statelor străbătute de acest fluviu

Cristian Bușoi4 days ago

Cristian Bușoi, președintele Comisiei pentru industrie și energie din PE, atrage atenția Comisiei Europene: Companiile din România și din întrega UE au nevoie de sprijin pentru captarea metanului

Cristian Bușoi4 days ago

Eurodeputatul Cristian Bușoi, intervenție în Parlamentul European: COP26, un moment în care să arătăm că ”Green Deal nu este doar o strategie de mediu, ci și o strategie trigger pentru o UE modernă”

Cristian Bușoi5 days ago

Criza energetică: Cristian Bușoi, președintele Comisiei pentru energie, cere din Parlamentul European adoptarea, cât mai repede, a ”taxonomiei pentru gazele naturale și energia nucleară”

NATO5 days ago

Klaus Iohannis l-a primit pe șeful Pentagonului: SUA sunt hotărâte să își mențină angajamentul ferm în regiunea Mării Negre și salută contribuţia majoră a României în cadrul NATO

COMISIA EUROPEANA5 days ago

Ursula von der Leyen: UE va veni la COP26 cu cel mai înalt nivel de ambiție privind accelerarea tranziției climatice. O facem pentru toate generațiile viitoare!

COMISIA EUROPEANA5 days ago

Criza energetică: Ursula von der Leyen anunță că va prezenta la începutul lui 2022 o strategie pentru dialog internațional privind domeniul energiei: UE trebuie să-și diversifice furnizorii

Team2Share

Trending