INTERNAȚIONAL
Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov, după suspendarea Tratatului INF: Nu intenționăm să participăm la o cursă a înarmărilor ”care a caracterizat războiul rece”
Published
7 years agoon
By
Teodora Ion
Ministrul rus al Afacerilor Externe, Serghei Lavrov, a exclus posibilitatea declanșării unui nou Război Rece, după ce Statele Unite au făcut publică intenția lor de a se retrage din Tratatului privind Forțele Nucleare Intermediare, gest ale cărui unde s-au tradus ptrint-o poziție quid pro quo din partea Rusiei, care, prin vocea președintelui Vladimir Putin, a anunțat că își suspendă participarea la Tratatul INF și că va dezvolta noi rachete, inclusiv hipersonice, anunță EFE și Reuters, citate de Agerprs.
Într-un discurs adresat studenţilor de la o universitate din Bişkek, şeful diplomaţiei ruse a estimat că a început o nouă eră, ”în care SUA au decis să elimine sistemul de control al armelor, sistemul de limitare al armelor strategice ofensive”, şi a apreciat că acest fapt este unul ”trist”.
Serghei Lavrov a completat că Moscova nu intenționează să participe la o cursă a înarmărilor ”care a caracterizat războiul rece”, dar va ”reacţiona la ameninţările” care ar putea apărea în urma ieşirii SUA din INF ”prin metode tehnico-militare”. Cu toate acestea, oficialul rus a subliniat că Rusia nu închide uşa negocierilor viitoare şi că toate iniţiativele din domeniul controlului armelor ”se află încă pe masă”.
”Dar nu vom alerga după partenerii noştri occidentali, pentru a le reaminti”, a ţinut el să precizeze.
Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare, semnat pe 8 decembrie 1987, la Washington, de către fostul lider sovietic Mihail Gorbaciov şi fostul preşedinte american Ronald Reagan, interzice Rusiei şi SUA utilizarea de rachete cu o rază de acţiune între 500 şi 5.500 de km şi a pus capăt crizei rachetelor declanşate în 1980 prin desfăşurarea de rachete sovietice SS-20 cu focoase nucleare ce erau îndreptate către capitale occidentale.
Teoretic, atât Statele Unite, cât și Rusia, pot încă salva Tratatul INF, considerat unul dintre pilonii securității strategice mondiale, având în vedere că procesul de retragere completă va dura șase luni, însă liderul rus, Vladimir Putin, a anunțat sâmbătă că nu va începe negocierile cu Statele Unite până ce nu va constata că omologul său este ”pregătit să poarte un dialog consistent și în condiții de egalitate”.
Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

You may like

România compară cu un “roman de spionaj sovietic” acuzațiile Rusiei că Ucraina și Marea Britanie ar fi încercat să deturneze un avion rus spre Baza Mihail Kogălniceanu

Croația este capabilă să asigure livrările de țiței solicitate de Ungaria. Plenković: Afirmațiile Budapestei sunt „complet neadevărate” și „distorsionează complet faptele și adevărul”

Secretarul de stat american va discuta cu omologii din G7 despre eforturile de pace ale SUA pentru Ucraina și Gaza, dar și despre comerț și securitate maritimă

Viktor Orban anunță un „scut financiar” convenit cu Donald Trump: SUA ar asigura finanțare nelimitată pentru Ungaria în lipsa fondurilor europene

Iulian Chifu: Intrarea în forță a lui Trump în bătălia pentru influență și resurse din Asia Centrală

China suspendă interdicția de export pentru anumite metale rare către SUA, într-un gest care sugerează o îmbunătățire a relațiilor cu Washingtonul
ROMÂNIA
Nicușor Dan: Onorantul statut al României de “pilon de stabilitate pe Flancul Estic al NATO” se datorează și veteranilor de teatrele de operații
Published
12 hours agoon
November 11, 2025
Președintele Nicușor Dan a transmis marți un mesaj cu prilejul Zilei Veteranilor din Teatrele de Operații, omagiind curajul și sacrificiul militarilor români care au luptat în misiuni internaționale și pentru apărarea țării.
Mesajul a fost prezentat de către Marius-Gabriel Lazurca, Consilier Prezidențial pentru securitate națională – Departamentul Securității Naționale, în cadrul ceremoniei organizate la Monumentul Eroilor căzuți în Teatrele de Operații și pe teritoriul României din București.
Șeful statului a subliniat semnificația datei de 11 noiembrie, care poartă o dublă încărcătură simbolică – atât internațională, cât și națională.
„11 noiembrie are o simbolistică deosebită. În plan internațional, ceremonia de astăzi ne amintește că, acum mai bine de un secol, în 1918 s-a încheiat Primul Război Mondial prin semnarea armistițiului dintre Puterile Antantei și Germania. În România, comemorăm momentul când, în urmă cu 22 de ani, a căzut la datorie primul militar român în teatrul de operații din Afganistan, sublocotenentul (post-mortem) Iosif Silviu Fogorași”, a transmis Nicușor Dan.
Președintele a subliniat că libertatea, independența și respectul internațional de care se bucură România astăzi se datorează, în mare măsură, sacrificiului militarilor români din toate timpurile.
„Faptul că, în prezent, țara noastră este un stat independent și suveran, respectat la nivel internațional și parte a marii familii euroatlantice, se datorează în mare măsură sacrificiilor și, de multe ori, jertfei supreme pe care ostașii români le-au făcut de-a lungul timpului pe câmpurile de luptă ale conflagrațiilor la care România a participat sau, recent, în teatrele de operații”, a adăugat șeful statului.
Totodată, Nicușor Dan a transmis un mesaj de recunoștință pentru toți veteranii de război, evocând contribuția lor istorică la formarea și apărarea statului român.
„Ne exprimăm recunoștința pentru veteranii din cel de-al Doilea Război Mondial, precum și pentru toți ostașii români care, cu hotărâre, devotament și eroism au luptat în Războiul pentru Independența României și în Primul Război Mondial, pentru reîntregirea neamului”, a continuat președintele.
Președintele a salutat, de asemenea, performanțele militarilor răniți în misiuni care au reprezentat România la Jocurile INVICTUS desfășurate anul acesta în Canada.
„În acest moment aniversar special, salut rezultatele remarcabile obținute de echipa Armatei României la Jocurile INVICTUS care au avut loc anul acesta în Canada, o echipă formată din militarii răniți în misiuni desfășurate în afara teritoriului național”, a subliniat el.
„Dumneavoastră sunteți modele de tenacitate și perseverență! Admir voința neclintită cu care vă dedicați sportului, cu același curaj pe care l-ați avut și în misiuni, și vă felicit pentru modul în care reprezentați România la cel mai înalt nivel și cu rezultate deosebite”, a adăugat șeful statului.
Adresându-se direct veteranilor, Nicușor Dan a evidențiat contextul geopolitic actual și rolul României în arhitectura de securitate a NATO.
„Dragi veterani din teatrele de operații, continuăm să traversăm cea mai gravă criză de securitate din Europa de la finalul celui de-al Doilea Război Mondial. România se află în vecinătatea imediată a războiului de agresiune dus de Federația Rusă împotriva Ucrainei”, a mai spus el.
„În pofida efectelor negative ale acțiunilor agresive ale Federației Ruse la nivel european, țara noastră rămâne un pilon de stabilitate pe Flancul Estic al NATO, cu o contribuție substanțială la securitatea regională și euroatlantică. Acest onorant statut vi se datorează și dumneavoastră, ca parte a întregii Armate Române, alături de aliații și partenerii noștri”, a mai afirmat președintele.
În finalul mesajului, președintele a transmis un apel la solidaritate și apreciere față de toți cei care au servit sub drapelul României.
„Reprezentați repere pentru societate și pentru tinerele generații, cetățeni pe care România se poate baza oricând pentru apărarea suveranității, independenței, unității și integrității sale teritoriale, precum și pentru protejarea democrației constituționale. Urez tuturor veteranilor din teatrele de operații, celor care au luptat în cel de-al Doilea Război Mondial, precum și membrilor echipei INVICTUS multă sănătate, împliniri și bucurii alături de familiile care v-au fost alături și vă susțin permanent. La mulți ani!”, a conchis președintele Nicușor Dan.
COMISIA EUROPEANA
De la Chișinău, comisarul european pentru extindere felicită R. Moldova pentru progresele înregistrate și o îndemnă să accelereze „viteza reformelor” pentru ca „procesul de aderare să aibă succes”
Published
12 hours agoon
November 11, 2025By
Teodora Ion
Republica Moldova a înregistrat cel mai mare progres anual dintre toate statele candidate la Uniunea Europeană, dar până la aderarea propriu-zisă mai sunt încă multe lucruri de făcut, a menționat marți, la Chișinău, comisarul european pentru extindere, Marta Kos.
Oficialul european a participat la conferința „Raportul de Extindere 2025: progrese și priorități de viitor ale Republicii Moldova”, informează Deschide.md, conform Agerpres.
„Mă bucur să fiu la Chișinău pentru a patra oară în acest an, alte state-candidate sunt geloase. Dar vă spun că sunteți foarte speciali în determinarea dumneavoastră de a deveni stat membru al UE, ceva special atunci când văd energia voastră și știți că spuneam, că sunteți cei mai buni elevi din clasa mea”, a afirmat Marta Kos.
„Mi se spunea: Marta, ești prea emotivă! Dar acum, odată cu acest raport privind extinderea, deja se văd fapte. Evident, că eu pot fi emotivă, dar în acest Raport privind Extinderea sunt fapte care dovedesc că voi ați înregistrat cel mai mare progres într-un an. Felicitări, Republica Moldova!”, le-a transmis comisarul european cetățenilor moldoveni.
Potrivit ei, această reușită ar fi fost imposibilă fără „troica de femei”: președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, vicepremierul pentru integrarea europeană, Cristina Gherasimov și comisarul european, Marta Kos.
Comisarul european pentru extindere i-a îndemnat pe decidenții Republicii Moldova să accelereze „viteza reformelor”.
„Aveți ambiții foarte mari. Dar aceste ambiții sunt și realiste, dacă reforma actuală și viteza reformelor va fi accelerată. Am în vedere că anul 2026 trebuie să fie anul implementării. Și o spun tuturor statelor candidate- nu trebuie să faceți lucruri doar că vă spunem noi, trebuie să faceți pentru că e bine pentru țara voastră și e unica modalitate în care procesul de aderare ar putea avea succes”, a evidențiat Kos.
De altfel, implementarea reformelor a reprezentat o temă centrală dintre comisarul european pentru extindere și noul premier moldovean Alexandru Munteanu.
„Progresele pe care le-am făcut pe drumul nostru european ne motivează să continuăm munca la turații și mai mari. Casa noastră este Europa și aducem Europa acasă. Obiectivul este să finalizăm negocierile și să semnăm Tratatul de Aderare în 2028”, a declarat Munteanu, menționând că reforma justiției și lupta anticorupție rămân priorități imediate, arată un comunicat al Guvernului de la Chișinău.
La rândul său, Marta Kos a profitat de întâlnirea cu prim-ministrul moldovean pentru a reitera sprijinul pentru Republica Moldova pe drumul său către UE.
„Alegerile parlamentare recente au reafirmat încă o dată aspirația europeană neclintită a Republicii Moldova. Sunteți un model de reziliență în protejarea democrației și aveți parte de tot sprijinul nostru. Suntem o echipă și vom continua să lucrăm împreună pentru a avansa pe calea europeană”, a arătat comisarul european pentru extindere.
Oficialii s-au referit la implementarea Planului de creștere pentru Moldova, fiind menționat sistemul strict de monitorizare și control care se aplică în acest sens. De asemenea, au fost specificate beneficiile aderării recente a Republicii Moldova la Zona Unică de Plăți în Euro (SEPA) și, începând cu 1 ianuarie 2026 – la zona „Roam Like at Home” a UE.
În context, România a solicitat deschiderea tuturor clusterelor de negociere cu Republica Moldova.
SUA
Un nou partid de extremă dreapta din Belgia își ia denumirea după Donald Trump: „El întruchipează ceea ce reprezentăm”
Published
14 hours agoon
November 11, 2025
Un nou partid francofon de extremă dreapta din Belgia, care poartă acronimul TRUMP, inspirat de numele actualului președinte american, a fost lansat recent de Salvatore Nicotra, fost lider al Frontului Național belgian (Front National – FN), relata luni publicația BRUZZ, potrivit Politico.
„„Donald Trump este simbolul suprem al populismului. El întruchipează direct ceea ce noi reprezentăm”, a declarat Nicotra, fondatorul formațiunii, pentru site-ul de știri belgian.
Denumirea partidului TRUMP provine din expresia franceză “Tous Réunis pour l’Union des Mouvements Populistes” („Toți uniți pentru Uniunea Mișcărilor Populiste”, n.r.) și reprezintă succesorul partidelor de extremă dreapta francofone Chez Nous și Frontul Național belgian.
Nicotra a precizat că, spre deosebire de Vlaams Belang, cea mai mare formațiune de extremă dreapta din Flandra, noul partid nu promovează separatismul, ci intenționează să candideze atât la nivel federal, cât și la alegerile pentru Parlamentul European din 2029.
„Suntem un partid populist de dreapta, cu o orientare socială”, a spus Nicotra.
Fost consilier municipal în districtul Saint-Gilles din Bruxelles între 1994 și 2000, el nu a exclus posibilitatea de a candida și la nivel local, în capitala Belgiei.
Printre ceilalți fondatori ai TRUMP se numără foști membri ai Frontului Național, inclusiv Emanuele Licari, un fost membru al Vlaams Belang care a fost exclus din partid după ce ar fi glorificat în mod public fascismul.
Lansarea oficială a formațiunii TRUMP este programată pentru 30 noiembrie 2025.
Concrete & Design Solutions
INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Independența României în producția de medicamente esențiale, consolidată cu ajutorul fondurilor europene. Rogobete: Transformăm Antibiotice Iași într-un hub național de inovare farmaceutică

Parchetul European trimite în judecată trei persoane din România pentru fraudă cu fonduri europene destinate modernizării sistemelor de irigații

Nicușor Dan: Onorantul statut al României de “pilon de stabilitate pe Flancul Estic al NATO” se datorează și veteranilor de teatrele de operații

Europa antreprenorilor înseamnă mai puțină birocrație și mai multă încredere, subliniază vicepreședintele PE, Victor Negrescu

De la Chișinău, comisarul european pentru extindere felicită R. Moldova pentru progresele înregistrate și o îndemnă să accelereze „viteza reformelor” pentru ca „procesul de aderare să aibă succes”

România compară cu un “roman de spionaj sovietic” acuzațiile Rusiei că Ucraina și Marea Britanie ar fi încercat să deturneze un avion rus spre Baza Mihail Kogălniceanu

Președintele ASF, la evenimentul de listare a celor două ETF-uri lansate de InterCapital la Bursa de Valori București: „Vom continua să fim un partener activ al pieței de capital”

Alexandru Rogobete anunță o creștere de peste 73% a investițiilor în sănătate, cu peste 2 mld. de lei plătite prin PNRR în perioada iunie-octombrie

Comisia Europeană salută hotărârea CJUE care confirmă că Directiva privind salariile minime adecvate are o bază juridică solidă: „O etapă importantă pentru europeni”

Încă un produs tradițional românesc capătă recunoaștere și protecție la nivel european
V. Ponta: Discuţiile din Parlament privind bugetul încep la 14 ianuarie

Mapamond: Care vor fi principalele evenimente ale anului 2013

Angela Merkel: “Mediul economic va fi mai dificil în 2013”
9 mai, o triplă sărbătoare pentru români: Ziua Europei, a Independenţei României şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial

Barometru: Cluj-Napoca înregistrează cea mai ridicată calitate a vieții din România, alături de Oradea și Alba Iulia

Ambasadorul SUA Adrian Zuckerman: România va deveni cel mai mare producător și exportator de energie din Europa

Huffington Post: România a fost condusă din 1989 de “o clică incompetentă de escroci foşti comunişti”

Premierul Italiei, Mario Monti, a demisionat

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care interzice pentru 10 ani exportul de buștean în spațiul extracomunitar

Acord fără precedent în istoria UE: După un maraton de negocieri, Angela Merkel, Mark Rutte, Klaus Iohannis și ceilalți lideri au aprobat planul și bugetul de 1,82 trilioane de euro pentru relansarea Europei

INTERVIU | Siegfried Mureșan: UE a pierdut din competitivitate față de alte regiuni ale lumii. Creșterea competitivității trebuie să devină o prioritate pentru a menține un standard de viață ridicat

INTERVIU | Siegfried Mureșan, negociator-șef al PE, despre direcția negocierilor interinstituționale și mizele României în viitorul buget al UE (2028–2034): coeziunea și agricultura, pilonii de neclintit ai noului cadru financiar

EXCLUSIVE | NATO Secretary General: America is completely invested in NATO and Romania. The Eastern Sentry starts in the Black Sea because it’s of vital strategic importance to NATO

Noul Guvern al R. Moldova a depus jurământul de învestire. Președinta Maia Sandu: Trebuie să valorificăm „fereastra istorică de oportunitate oferită de integrarea europeană”

Inovația farmaceutică: motor de competitivitate – România în dialog cu Europa, pentru un acces mai bun al pacienților români la terapiile inovative

ARPIM facilitează dialogul cu Europa pentru a valorifica inovația în sănătate: Industria farmaceutică inovatoare – sector strategic pentru acces la tratamente moderne și dezvoltare economică durabilă

România, angajată să asigure o redresare economică sustenabilă. Bolojan: Ne-am propus să atingem anul acesta o țintă de deficit de 8,4%, iar în 2026 de 6%, pentru a ne recâștiga credibilitatea în fața piețelor și a Comisiei Europene

Von der Leyen: 2,7 milioane de europeni sunt diagnosticați anual cu cancer. Am plasat Planul european de combatere a cancerului în centrul UE a Sănătății, cu o alocare de 4 mld. de euro

Comisarul pentru Energie apreciază România pentru leadership-ul regional în soluționarea problemelor comune și anunță un plan pentru consolidarea interconexiunilor energetice și scăderea prețurilor

România își asumă „rolul de integrator și lider regional” pentru cooperare energetică. Bogdan Ivan apreciază deschiderea Comisiei Europene pentru găsirea unor soluții de reglementare și investiții pentru reducerea prețurilor record la energie
Trending
SĂNĂTATE5 days agoRețeaua Europeană a Centrelor Oncologice Integrate, lansată oficial la Paris.”Certificarea europeană a Institutului Oncologic din Cluj-Napoca ne poate duce la un nivel superior în lupta împotriva cancerului”, afirmă Patriciu Achimaș-Cadariu
COMUNICATE DE PRESĂ1 week agoeMAG Black Friday 2025: Pe 7 noiembrie vor fi peste 1,5 milioane de oferte la cel mai bun preț din an, buget în MyWallet de până la 10.000 de lei cu dobândă zero până la 12 rate și vouchere și premii la tombola pentru clienții eMAG
NATO1 week agoMark Rutte vine miercuri și joi în România pentru prima dată ca secretar general NATO. Liderul Alianței și Nicușor Dan vor deschide Forumul NATO pentru industrie
POLITICĂ1 week agoLuminița Odobescu, fost ministru de externe și ex-consilier prezidențial, a fost numită consilier de stat în cadrul Cancelariei premierului Ilie Bolojan
COMUNICATE DE PRESĂ6 days ago30 de elevi olimpici români de la ICHB Pallady au vizitat Parlamentul European din Bruxelles, descoperind valorile și mecanismele democrației europene











