Ministrul sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat că autoritățile române analizează toate opțiunile legale și financiare pentru a proteja interesele statului în litigiul privind contractele pentru vaccinurile anti-COVID-19 încheiate cu compania Pfizer, după ce o instanță din Belgia a stabilit obligații de plată de aproximativ 3 miliarde de lei pentru România.
Într-o postare pe Facebook, ministrul a precizat că decizia aparține Tribunalului de Primă Instanță Francofon din Bruxelles și că suma menționată nu include eventualele penalități calculate ulterior. În mesajul public, acesta a subliniat că demersul autorităților este orientat spre apărarea intereselor financiare ale României și spre clarificarea modului în care au fost luate deciziile care au condus la această situație.
„Astăzi, 1 aprilie, Tribunalul de Primă Instanță Francofon din Bruxelles s-a pronunțat în speța privind contractele dintre România și Pfizer pentru vaccinurile anti-COVID-19. România, conform deciziei de la Bruxelles, are de achitat aproximativ 3 miliarde de lei, fără penalități calculate”, a transmis ministrul.
El a subliniat dimensiunea impactului financiar asupra bugetului public, comparând suma cu investiții majore din sistemul sanitar.
„Vorbim, în termeni concreți, de echivalentul unui nou spital major în România. Practic, acesta este «al 4-lea Spital Regional de Urgență»”, a arătat Rogobete.
Ministrul Sănătății a insistat că dezbaterea nu vizează utilitatea vaccinării sau contextul pandemic, ci modul în care au fost luate anumite decizii administrative și contractuale care produc efecte financiare în prezent.
„Nu discutăm aici despre pandemie. Nu discutăm despre necesitatea vaccinării. Discutăm despre decizii administrative și contractuale care astăzi produc efecte directe asupra bugetului public”, a explicat acesta.
Potrivit datelor prezentate de ministru, România a semnat primul contract pentru vaccinuri în noiembrie 2020, pentru 12,78 milioane de doze, urmat de un al doilea contract în februarie 2021, pentru 12,315 milioane de doze. Ulterior, au fost realizate patru comenzi – două în decembrie 2020 și câte una în martie și aprilie 2021 – toate achitate integral, în valoare totală de aproximativ 1,2 miliarde de lei.
Un moment esențial în evoluția contractelor îl reprezintă acordul semnat în mai 2021, pentru 39 de milioane de doze, în condițiile în care dozele din primele contracte nu erau epuizate.
„Este adevărat că în mai 2021 nu știam în ce direcție va merge pandemia, dar este evident că, în mai 2021, știam sigur că populația țării nu se va dubla”, a spus ministrul.
În ianuarie 2022, România a transferat o parte dintre dozele contractate către alte state, respectiv 5 milioane de doze către Germania și 1,5 milioane către Ungaria. Din cantitatea rămasă, statul român a comandat 3,7 milioane de doze, pentru care a plătit integral aproximativ 352 de milioane de lei.
Potrivit ministrului, aproximativ 29 de milioane de doze nu au mai fost comandate și nici livrate, însă generează în prezent obligații de plată estimate la aproximativ 3 miliarde de lei.
„Aici este problema reală. Se vede de la distanță că volumele contractate depășeau cu mult necesarul real, raportat la populația României și la evoluția campaniei de vaccinare”, a declarat Rogobete.
Ministrul a subliniat că nu dorește să indice responsabili, arătând că acest lucru trebuie stabilit de instituțiile competente.
„Nu vreau să acuz pe nimeni. Nu acesta este rolul meu. Asta este rolul justiției. Dar pot constata un lucru simplu: lipsa de responsabilitate administrativă se vede cu ochiul liber atunci când te uiți la cifre”, a afirmat acesta.
Totodată, el a atras atenția asupra dimensiunii contractului semnat în mai 2021, pe care îl consideră dificil de justificat prin datele epidemiologice sau prin estimările privind vaccinarea populației.
„În special decizia din mai 2021 – acel contract pentru 39 de milioane de doze – ridică întrebări legitime. O cantitate uriașă, fără o legătură clară cu realitatea epidemiologică, fără o estimare corelată cu rata de vaccinare și fără o fundamentare solidă în sănătatea publică”, a explicat ministrul.
Acesta a avertizat că impactul financiar al situației este direct asupra sistemului de sănătate.
„Impactul este direct: bani care ar fi trebuit să ajungă în spitale, în medicamente și în servicii pentru pacienți sunt astăzi blocați într-un litigiu”, a spus Rogobete.
Ministrul a precizat că autoritățile așteaptă clarificări din partea instituțiilor abilitate cu privire la modul în care au fost luate deciziile și la responsabilitățile administrative din acea perioadă.
„Așteptăm ca instituțiile abilitate să clarifice din punct de vedere juridic și administrativ cine a luat aceste decizii, cum au fost făcute estimările și de ce s-a semnat al treilea contract în aceste condiții”, a afirmat el.
În paralel, Ministerul Sănătății analizează opțiunile disponibile pentru limitarea impactului asupra bugetului public.
„Analizăm toate opțiunile legale și financiare pentru a proteja interesele României. Nu vom cosmetiza realitatea și nu vom evita adevărul”, a transmis ministrul.
El a concluzionat că încrederea publică depinde de asumarea responsabilității și de transparența în gestionarea deciziilor administrative.
„Încrederea se construiește pe fapte. Iar responsabilitatea nu este opțională”, a declarat Rogobete.




