Connect with us

POLITICĂ

Ministrul Teodor Meleşcanu, la Berlin, după învestirea Angelei Merkel în funcția de cancelar: România doreşte să contribuie activ la relansarea proiectului european

Published

on

România doreşte să contribuie activ la relansarea proiectului european, asumându-şi parte a acestui deziderat prin organizarea summitului european extraordinar de la Sibiu din 9 mai 2019, pe perioada deţinerii Preşedinţiei Consiliului UE, a afirmat, joi, ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, la întâlnirile pe care le-a avut la Berlin cu oficiali germani.

FOTO: MAE

Potrivit unui comunicat al MAE, Teodor Meleşcanu a avut, la Berlin, întrevederi cu Jan Hecker, consilierul pentru politică externă al cancelarului federal, cu Gunther Krichbaum, preşedintele Comisiei pentru afaceri europene din Bundestag, şi cu Norbert Rottgen, preşedintele Comisiei de afaceri externe din legislativul federal.

Vizita a avut loc în prima zi după instalarea noului Guvern de la Berlin condus de cancelarul federal Angela Merkel.

Consultările au reliefat cooperarea foarte bună româno-germană, ministrul Meleşcanu exprimând încrederea că relaţiile vor continua să se dezvolte în acelaşi spirit constructiv şi pe durata mandatului actualului Executiv federal, menţionează sursa citată.

Conform MAE, au fost subliniate atuurile relaţiei bilaterale, raporturile comerciale echilibrate şi interesele comune de politică externă, precum şi rolul important al minorităţii germane din România şi al comunităţii româneşti din Germania. Discuţiile au vizat şi evoluţiile politice şi economice din România.

Ministrul de Externe a evidenţiat că România doreşte să contribuie activ la relansarea proiectului european, asumându-şi parte a acestui deziderat prin organizarea summitului european extraordinar de la Sibiu din 9 mai 2019, pe perioada deţinerii Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, informează comunicatul citat.

Consultările s-au concentrat, de asemenea, pe necesitatea de a menţine deschis dialogul privind extinderea UE şi de a promova parcursul european al statelor din Balcanii de Vest şi din Vecinătatea estică, în contextul multiplelor provocări interne şi externe la adresa Uniunii. Totodată, a fost subliniată de ambele părţi necesitatea intensificării cooperării în cadrul Strategiei Europene pentru Regiunea Dunării.

Meleşcanu a subliniat că România va coopera îndeaproape cu ţările care vor deţine preşedinţia Consiliului UE în următorii ani, pentru a asigura continuitatea şi eficienţa acţiunilor Uniunii Europene, mai menţionează sursa citată. 

Citiți șiMotorul franco-german revigorat pentru relansarea UE. Asemenea vizitei lui Emmanuel Macron la Berlin în 2017, Angela Merkel merge imediat după învestitură la Paris

 

.

Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

POLITICĂ

Klaus Iohannis a primit premiul ”Garantul democrației” din partea Tineretului Național Liberal: ”Dați ce aveți mai bun pentru țară”

Published

on

© Captură video/ presidency.ro

Președintele Klaus Iohannis a primit sâmbătă, la Sinaia, premiul ”Garantul democrației” din partea Tineretului Național Liberal la Gala TNL ”Mircea Ionescu Quintus”.

Potrivit TNL, acordarea acestui premiu șefului statului a fost decisă datorită faptului că activitatea lui Klaus Iohannis oferă ”garanția că respectarea statului de drept și apărarea democrației sunt valori esențiale”.

Dați ce aveți mai bun pentru țară”, a spus președintele Klaus Iohannis, în discursul său către tinerii liberali, citându-l pe Mircea Ionescu Quintus.

”Am fost mișcat când am aflat că doriți să îmi acordați un premiu care se numește garant al democrației. Mi-am pus întrebarea dacă merit un premiu cu această denumire. Sunt eu un garant al democrației în România?”, a întrebat președintele, în aplauzele sălii. 

La eveniment au fost prezenți și candidați ai PNL la alegerile europene, între care Siegfried Mureșan, Vasile Blaga, Marian-Jean Marinescu, Mihai Țurcanu sau Violeta Alexandru.

Până în prezent, președintele Klaus Iohannis a primit mai multe recunoașteri și distincții internaționale cu privire la activitatea sa politică.

Anul trecut, șeful statului a primit, la München, premiul ”Franz Josef Strauss” din partea Fundației Hanns Seidel pentru promovarea, în mod constructiv și vizionar, de-a lungul întregii sale cariere politice, a valorilor democratice, a unei societăți unite și a încrederii în proiectul european.

Aceasta a fost cea de-a treia distincție primită de Klaus Iohannis în Germania, după ce în 2016 a fost distins la Kiel cu premiul  Fundației Hermann Ehlers pentru “sprijinirea statului de drept şi a luptei anticorupţie”, iar în 2017, la Berlin, cu Ordinul Sfântului Gheorgheacordat de Balul Operei ”Semper” din Dresda, pentru angajamentul său politic pro-european.

Tot în 2017, președintele a primit, la Washington, distincţia „Light Unto the Nations”, premiu acordat de către Comitetul Evreiesc American (American Jewish Committee – AJC) şefilor de stat care s-au remarcat, de-a lungul timpului, prin promovarea valorilor democratice.

Continue Reading

POLITICĂ

Teodor Meleșcanu cere dublarea bugetului MAE: Natura războiului se schimbă. Apărarea şi descurajarea trebuie să fie dublate de comunicare strategică

Published

on

© Ministerul Afacerilor Externe

Ministrul afacerilor externe, Teodor Meleșcanu, a propus dublarea cadrului bugetar de care dispune Ministerul Afacerilor Externe, aflat actualmente la aproximativ 0,5% din PIB, invocând faptul că apărarea şi descurajarea trebuie să fie dublate de comunicare strategică, dar şi de rezilienţa societăţii în general în condițiile în care ”natura războiului” se află în transformare.

Dacă vă uitaţi la (…) schimbarea naturii războiului, la accentul şi priorităţile pe care le avem în ceea ce priveşte combaterea războiului hibrid, în principal prin consolidarea rezilienţei, prin toate metodele dedicate comunicării strategice, fără aceste elemente nu putem să ne simţim cu adevărat în siguranţă“, a afirmat şeful diplomaţiei române la “Atlantic-Black Sea Security Forum”, eveniment organizat de Aspen Institute Romania și biroul de la București al German Marshall Fund.

El a spus că apărarea văzută doar din punct de vedere militar nu este suficientă și a vorbit despre o eventuală creştere a bugetului Ministerului Afacerilor Externe la 1% din Produsul Intern Brut.

Faptul că alocăm 2% din PIB Ministerului Apărării cred că este o idee foarte bună şi există un consens politic legat de aceasta. Cred că a venit momentul să ne gândim, de asemenea, la creşterea posibilităţilor şi activităţilor din domeniul nostru. (…) Cred că ar trebui să ne gândim, de asemenea, la 1% din buget pentru Ministerul Afacerilor Externe şi diplomaţia noastră. În prezent nu este rău, avem 0,54%, dar 1% din PIB ar putea fi un instrument foarte important pentru dezvoltare“, a punctat el, potrivit Agerpres

Ministrul Afacerilor Externe a participat joi a deschiderea „Atlantic – Black Sea Security Forum: The New Great Game? Return to Power Politics”, organizat de Institutul Aspen din România, în parteneriat cu German Marshall Fund of the United States.

Șeful diplomației române a mai evocat, în alocuțiunea sa, evoluțiile politico-militare și de securitate din regiunea extinsă a Mării Negre cu implicații la nivelul întregii comunități euro-atlantice.

 

Continue Reading

POLITICĂ

Președintele Klaus Iohannis va primi premiul ”Garantul democrației” la Gala Tineretului Național Liberal

Published

on

©️ Calea Europeană/ Diana Zaim

Tineretul Național Liberal organizează sâmbătă, 23 martie, începând cu ora 18:00, la Centrul Internațional de Conferințe „Casino” din Sinaia, Gala Premiilor TNL „Mircea Ionescu Quintus”, eveniment ce are ca scop recunoașterea și promovarea activității tinerilor liberali din întreaga țară, informează un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

Gala din acest an se va bucura de prezența Președintelui României, Klaus Iohannis, și de participarea președintelui PNL, Ludovic Orban, și a unor candidați PNL la alegerile europarlamentare. De asemenea, la reuniune vor mai lua parte lideri locali liberali și aproximativ 400 de tineri liberali din toată țara.

Cu acest prilej, Tineretul Național Liberal va acorda Președintelui Klaus Iohannis premiul „Garantul democrației”, activitatea domniei sale oferind garanția că respectarea statului de drept și apărarea democrației sunt valori esențiale.

Totodată, în cadrul evenimentului, vor fi decernate premii membrilor și filialelor Tineretului Național Liberal care s-au remarcat prin activitatea desfășurată pe parcursul anului 2018, dar nu numai. În plus, vor fi acordate distincții și premii speciale organizațiilor partenere sau unor membri ai societății civile a căror activitate este rezonantă cu principiile și valorile TNL.

Continue Reading
Advertisement
Advertisement

Facebook

Advertisement

Trending