Ministrul turc de Externe afirmă că ”Turcia și-a epuizat răbdarea în legătură eventuala aderare la UE”: Nu mai putem aștepta 50 de ani

Turcia și-a epuizat răbdarea în legătură cu eventuala sa aderare la Uniunea Europeană și nu mai poate aștepta încă 50 de ani ( pentru a deveni membru al comunității europene), a precizat ministrul turc de Externe, Mevlut Cavusoglu, potrivit DPA, citat de Agerpres.

Haideţi să nu mai aşteptăm alţi 50 de ani. Ne-am epuizat răbdarea, la fel cum şi-a epuizat răbdarea şi poporul nostru”, a spus Cavusoglu într-un interviu pentru agenţia de presă proguvernamentală turcă Anadolu.

Turcia a semant în anul 1963 un acord de asociere cu strămoșul Uniunii Europene, Comunitatea Economică Europeană. Aceasta a primit statutul de țară candidată în 1999.

În cadrul reuniunii sale din 16-17 decembrie 2004, Consiliul European a decis că Turcia îndeplinește în mod suficient criteriile pentru deschiderea negocierilor de aderare.

Negocierile de aderare au fost lansate la 3 octombrie 2005, în cadrul unei conferințe interguvernamentale (CIG). La 3 octombrie 2005, Consiliul a convenit, de asemenea, asupra unui cadru pentru negocierile cu Turcia.

Negocierile au ajuns însă în impas încă din anul 2016, ca urmare a criticilor Uniunii Europene după ce Ankara a recurs la un proces de epurare în masă ca urmare a puciului eșuat din iulie 2016, mai multe state membre trăgând un semnal de alarmă cu privire la încălcarea drepturilor omului și libertății de exprimare.

Peste 150.000 de persoane, printre care profesori, jurnalişti şi avocaţi, au fost concediate sau suspendate din funcţie după puciul eşuat din 15 iulie 2016 din Turcia, în ceea ce Occidentul şi opoziţia turcă consideră a fi de fapt o campanie de neutralizare a disidenţilor.

În cadrul vizitei sale la Paris, președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a precizat, în cadrul unei conferințe comune de presă cu omologul său francez, Emmanuel Macron, că Turcia ”s-a săturat” să aștepte o eventuală aderare la Uniunea Europeană. ”Nu se poate ca în permanenţă să implorăm o intrare în UE”, a punctat liderul de la Ankara.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Teodora Ion
Teodora Ionhttp://www.caleaeuropeana.ro
Teodora Mirel este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Ariile sale de interes includ reconfigurarea relației dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie în epoca post-Brexit, promovarea multilateralismului în contextul reașezării raporturilor de putere la nivel global și combaterea dezinformării ca acțiune de protejare a democrațiilor.

Articole Populare