Connect with us

COMISIA EUROPEANA

“Moment istoric”: Acord politic între Parlamentul European și statele UE privind reducerea cu 55% a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2030

Published

on

© European Union, 2018/ Source: EC - Audiovisual Service

Parlamentul European şi statele membre ale UE au ajuns miercuri la un acord politic pentru adoptarea obiectivului de reducere netă cu cel puţin 55% a emisiilor de gaze cu efect de seră în UE până în 2030, comparativ cu nivelul din 1990, a anunțat Consiliul UE într-un comunicat, urmat de un mesaj al Comisiei Europene, care a aclamat un “moment istoric”.

Acordul asupra obiectivului UE, care va fi integrat oficial într-o lege privind clima aflată în pregătire, survine cu o zi înaintea unui summit virtual despre climă iniţiat de preşedintele american Joe Biden, în cursul căruia Washingtonul ar urma să îşi dezvăluie propriul obiectiv revizuit pentru 2030, remarcă Agerpres

Ținta a făcut obiectul unor negocieri intense între liderii Celor 27, care s-au înţeles în noiembrie asupra unei reduceri de 55%, şi Parlamentul European, care cerea o reducere de cel puţin 60%.

„Suntem foarte mulțumiți de acordul provizoriu încheiat astăzi. UE se angajează cu tărie să devină neutră din punct de vedere climatic până în 2050 și astăzi putem fi mândri că avem un obiectiv climatic ambițios care poate obține sprijinul tuturor. Prin acest acord, trimitem un semnal puternic întregii lumi”, a declarat ministrul portughez al mediului, Joao Pedro Matos Fernandes, a cărui ţară deţine preşedinţia rotativă a Consiliului UE. 

„Este un moment istoric pentru UE (…) Acordul ne consolidează poziţia în lume ca lider al luptei împotriva crizei climatice”, a transmis într-un comunicat Frans Timmermans, vicepreşedinte execurtiv al Comisiei responsabil cu Pactul Verde european.

Mai mult, președinta Comisiei Europene, Ursula  von der Leyen a salutat acordul politic. „Angajamentul nostru politic de a deveni primul continent neutru din punct de vedere climatic până în 2050 este, de asemenea, un angajament juridic. Legislația privind schimbările climatice stabilește UE pe o cale ecologică pentru o generație. Este angajamentul nostru obligatoriu față de copiii și nepoții noștri”, a punctat aceasta.

Potrivit Consiliului UE, elementele acordului provizoriu includ și înființarea unui Comitet consultativ științific european privind schimbările climatice, compus din 15 experți științifici de diferite naționalități, cu cel mult 2 membri care dețin cetățenia aceluiași stat membru pentru un mandat de patru ani. 

Acest Comitet independent va avea sarcina, printre altele, de a furniza consultanță științifică și de a raporta cu privire la măsurile UE, obiectivele climatice și bugetele orientative pentru gazele cu efect de seră, precum și coerența acestora cu legislația europeană în domeniul climei și cu angajamentele internaționale ale UE asumate în temeiul Acordului de la Paris.

Acordul politic provizoriu este supus aprobării de către Consiliu și Parlament, înainte de a parcurge etapele formale ale procedurii de adoptare. Acordul provizoriu a fost încheiat de președinția portugheză a Consiliului și de reprezentanții Parlamentului European, pe baza mandatelor instituțiilor respective.

Anul trecut, în decembrie, cei 27 de șefi de state sau de guverne din Uniunea Europeană au ajuns  la un acord privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu 55% până în anul 2030, unanimitatea fiind întrunită și într-un moment simbolic, la un an de la lansarea de către Comisia Europeană a Pactului Verde European, considerat drept “momentul omului pe Lună” pentru Europa. 

Ținta de 55% avansată de Comisia Europeană fusese majorată la 60% de Parlamentul European, într-o rezoluție adoptată la începutul lunii octombrie 2020, spre nemulțumirea mai multor state din estul Uniunii Europene. În schimb, în concluziile lor din luna octombrie 2020, liderii europeni au arătat că au discutat comunicarea Comisiei intitulată „Stabilirea unui obiectiv mai ambițios în materie de climă pentru Europa în perspectiva anului 2030”, inclusiv obiectivul propus de reducere a emisiilor cu cel puțin 55 % până în 2030. 

De asemenea, Comisia trebuie să propună, până pe 31 mai 2023, prin procedura legislativă ordinară, o „traiectorie” la nivel european pentru a obține o amprentă neutră de carbon până în 2050, susțin deputații. Comisia trebuie să țină seama de cantitatea totală rămasă de emisii de gaze cu efect de seră (GES) care ar mai putea fi emisă de Uniune până în 2050 pentru a limita creșterea temperaturii globale în conformitate cu Acordul de la Paris. Traiectoria urmează să fie revizuită după fiecare evaluare la nivel global.

COMISIA EUROPEANA

Comisia Europeană emite obligațiuni verzi NextGenerationEU în valoare de 2,5 miliarde de euro prin intermediul primei sale licitații de acest fel

Published

on

© European Union, 2021/Source: EC - Audiovisual Service

Comisia Europeană, în numele UE, a finalizat astăzi cu succes prima licitație de obligațiuni verzi, mobilizând 2,5 miliarde de euro din obligațiunile verzi NextGenerationEU pentru redresarea durabilă a Europei, informează un comunicat.

Cele 2,5 miliarde de euro au fost emise în cadrul unei licitații pentru prima obligațiune verde NextGenerationEU pe 15 ani, în valoare de 12 miliarde de euro, pe care Comisia a scos-o pe piață la 12 octombrie 2021. Licitația sprijină lichiditatea pieței secundare pentru prima obligațiune verde NextGenerationEU și confirmă angajamentul Comisiei față de piața financiară durabilă. Obligațiunea a fost emisă în conformitate cu Cadrul UE privind obligațiunile verzi de nouă generație, publicat în septembrie anul trecut.

Obligațiunea face parte din finanțarea pe termen lung în valoare de 50 de miliarde de euro pe care Comisia intenționează să o emită în cadrul programului său de stimulare NextGenerationEU în prima jumătate a anului 2022, așa cum a anunțat în planul său de finanțare pentru perioada ianuarie-iunie 2022.

Prin tranzacția de astăzi, Comisia a emis până în prezent obligațiuni în valoare totală de 73,5 miliarde de euro în cadrul pachetului de stimulare NextGenerationEU, care se așteaptă să ajungă la aproximativ 800 de miliarde de euro. Pentru a-și exprima angajamentul față de durabilitate, Comisia intenționează să emită 30% din această sumă, sau până la 250 de miliarde de euro, în obligațiuni verzi NextGenerationEU.

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

UE anunță un nou pachet de sprijin financiar de 1,2 mld. euro pentru Ucraina în contextul conflictului cu Rusia

Published

on

© European Union, 2021/Source: EC - Audiovisual Service

Uniunea Europeană pregătește un nou pachet de asistență macro-financiară (AMF) pentru Ucraina, în contextul conflictului cu Rusia, a anunțat luni, 24 ianuarie, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, după convorbirea telefonică de vineri cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski.

„Astăzi, anunț un nou pachet de asistență financiară pentru această țară, format atât din împrumuturi de urgență, cât și din granturi. În primul rând, Comisia propune un nou pachet de asistență macrofinanciară de urgență (AMF) în valoare de 1,2 miliarde EUR. Acest pachet va ajuta Ucraina să facă față acum nevoilor sale de finanțare cauzate de conflict. Contăm pe Consiliul și pe Parlamentul European să adopte această AMF de urgență cât mai curând posibil. (…) Ca întotdeauna, UE este alături de Ucraina în aceste circumstanțe dificile. Suntem fermi în hotărârea noastră. UE a oferit deja asistență semnificativă Ucrainei, atât pentru a sprijini reziliența și modernizarea țării, cât și pentru a lupta în mod specific împotriva pandemiei COVID-19.”, a transmis președinta Comisiei Europene.

Vinerea trecută, von der Leyen a discutat cu președintele Zelenski pentru a evalua situația din Ucraina creată de acțiunile agresive ale Rusiei, inclusiv despre modul în care UE ar putea continua să sprijine Ucraina, atât pe termen imediat, cât și pe termen mediu. 

„Permiteți-mi să fiu clară încă o dată: Ucraina este o țară liberă și suverană. Ea își face propriile alegeri. UE va continua să fie alături de ea”, a subliniat Ursula von der Leyen.

Din 2014, UE și instituțiile financiare europene au alocat țării peste 17 miliarde EUR sub formă de granturi și împrumuturi.

Șefa Comisiei Europene a precizat că Ucraina va primi „rapid” o primă tranșă de 600 de milioane de euro după acordul Parlamentului și al Consiliului asupra pachetului de asistență financiară. În plus, Comisia va începe „în curând” să lucreze la un al doilea program AMF pe termen mai lung pentru a sprijini eforturile de modernizare a țării, a mai adăugat von der Leyen.

În al doilea rând, Executivul European își va dubla aproape de două ori asistența bilaterală acordată Ucrainei sub formă de granturi în acest an. „Se vor aloca încă 120 de milioane de euro. Acest sprijin va întări eforturile de consolidare a statului și de reziliență ale Ucrainei”, a mai anunțat Ursula von der Leyen.

De asemenea, UE va continua să investească în viitorul țării, datorită Planului nostru de investiții pentru Ucraina, care vizează mobilizarea a peste 6 miliarde EUR în investiții.

 

 

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

Finlanda a primit de la Comisia Europeană 271 de milioane de euro prefinanțare în cadrul Mecanismului de Redresare și Reziliență

Published

on

© European Union, 2021/ Source: EC - Audiovisual Service

Comisia Europeană a acordat vineri Finlandei 271 de milioane de euro sub formă de prefinanțare, echivalentul a 13% din alocarea de granturi pentru această țară în cadrul Mecanismului de Redresare și Reziliență (MRR), informează Executivul european într-un comunicat de presă. 

Plata sub formă de prefinanțare va contribui la demararea punerii în aplicare a investițiilor și a măsurilor de reformă esențiale descrise în  planul național de redresare și de reziliență. Comisia Europeană va autoriza plăți suplimentare în funcție de punerea în aplicare a investițiilor și a reformelor descrise în planul național de redresare și de reziliență.

Finlanda urmează să primească în total 2,1 miliarde EUR  pe durata de viață a planului său.

Începând din iunie 2021, Comisia Europeană a mobilizat 71 de miliarde EUR pentru NextGenerationEU prin intermediul obligațiunilor UE pe termen lung – din care 12 miliarde EUR prin prima emisiune de obligațiuni verzi NextGenerationEU. La 14 decembrie, Comisia și-a publicat planul de finanțare pentru primul semestru al anului 2022. Planul prevede emiterea de obligațiuni  pe termen lung în valoare de 50 de miliarde EUR între ianuarie și iunie 2022, care vor fi completate de obligațiunile UE pe termen scurt. 

MRR se află în centrul NextGenerationEU, care va pune la dispoziție 800 de miliarde EUR, la prețurile actuale, pentru a sprijini investițiile și reformele în toate statele membre. Planurile estoniene și malteze fac parte din răspunsul fără precedent al UE pentru a ieși mai puternică din criza COVID-19, promovând tranziția ecologică și digitală și consolidând reziliența și coeziunea în societățile noastre.

Cele 2,1 miliarde de euro alocate Finlandei vor contribui la obiectivul acesteia de a atinge neutralitatea în materie de carbon până în 2035. Măsurile pe care Finlanda le-a prezentat în planul său de redresare cuprind creșterea ponderii surselor regenerabile de energie în mixul energetic, decarbonizarea industriei, reducerea emisiilor din clădiri și promovarea sistemelor de transport cu emisii reduse. Componenta digitală a planului include investiții în rețele de bandă largă de mare viteză și sprijină digitalizarea întreprinderilor și a sectorului public.

Fondul de redresare al UE pune la dispoziție 672,5 miliarde EUR (în prețurile din 2018) pentru a sprijini reformele și investițiile pe care statele membre le fac pentru a-și stimula economiile, acordând în același timp prioritate cheltuielilor ecologice și digitale.

Măsurile aprobate în planurile naționale se concentrează pe șase domenii de politică esențiale (“piloni”) și abordează recomandările specifice fiecărei țări pentru 2019 și 2020. Atingerea etapelor și a obiectivelor stabilite pentru măsurile planificate este condiția prealabilă pentru plata contribuțiilor financiare ale UE.

Citiți și:

NextGenerationEU: PNRR-urile Estoniei și Finlandei, adoptate oficial de Consiliul UE, alături de planul României

PNRR-ul României este oficial aprobat: Consiliul UE a adoptat planul de 29,2 miliarde de euro. Bucureștiul va putea accesa o prefinanțare de 3,6 miliarde de euro

Continue Reading

Facebook

CONSILIUL UE11 mins ago

Statele membre UE resping conceptul ”sferelor de influență” și reafirmă că securitate europeană este indivizibilă: Rusia va suferi ”costuri majore” în caz de nouă agresiune militară împotriva Ucrainei

COMISIA EUROPEANA11 mins ago

Comisia Europeană emite obligațiuni verzi NextGenerationEU în valoare de 2,5 miliarde de euro prin intermediul primei sale licitații de acest fel

CONSILIUL UE11 mins ago

Securitatea europeană: România propune organizarea unei reuniuni a miniștrilor de externe din UE la Kiev, în semn de solidaritate cu Ucraina

COMISIA EUROPEANA2 hours ago

UE anunță un nou pachet de sprijin financiar de 1,2 mld. euro pentru Ucraina în contextul conflictului cu Rusia

NATO2 hours ago

NATO trimite avioane și nave, inclusiv la Marea Neagră, pentru a apăra Europa de Est: Înainte de anexarea Crimeei de către Rusia, nu existau forțe NATO în partea estică a Alianței

NATO2 hours ago

Ministrul de externe al Republicii Moldova a discutat la Bruxelles cu secretarul general al NATO despre importanța evitării acţiunilor militare în contextul actualei crize de securitate

PARLAMENTUL EUROPEAN3 hours ago

Liderul Grupului PPE din PE, Manfred Weber, mesaj de 24 ianuarie: La mulți ani, România! La mulți ani tuturor românilor!

Eugen Tomac3 hours ago

Ziua Unirii Principatelor Române. Eugen Tomac: A fost primul pas spre făurirea României întregi. Astăzi, la 163 de ani distanță, românii continuă să lupte pentru unitatea țării

CONSILIUL UE4 hours ago

Bogdan Aurescu pledează ca “UE să fie vizibilă și vocală” și să pregătească sancțiuni la adresa Rusiei: Conceptul de sfere de influență este învechit pentru securitatea europeană

ROMÂNIA4 hours ago

24 Ianuarie | Președintele Senatului, Florin Cîțu: Liberalismul rămâne singura soluție pentru a continua ceea ce au început înaintașii noștri

INTERVIURI3 days ago

INTERVIU Patriciu Achimaș-Cadariu: Noul Plan Național de Combatere a Cancerului este echivalentul unui ”PNRR al cancerului”. Există proiecte destinate finanțărilor europene

Daniel Buda4 days ago

Parlamentul European a adoptat cu largă majoritate rapoartele lui Daniel Buda prin care este asigurată bunăstarea animalelor în timpul transportului, protejând în același timp interesele fermierilor

COMISIA EUROPEANA4 days ago

Ursula von der Leyen, la Forumul Economic Mondial: Vom propune o Lege Europeană privind Cipurile în februarie

PARLAMENTUL EUROPEAN5 days ago

Liderul Renew Europe îndeamnă președinția franceză la Consiliul UE să fie foarte „îndrăzneață” în ceea ce privește sprijinirea tinerilor și egalitatea de gen

CONSILIUL UE5 days ago

De la pupitrul democrației europene, Emmanuel Macron pledează pentru o perspectivă clară de aderare la UE pentru țările din Balcanii de Vest, regiune ”aflată în inima continentului european”

CONSILIUL EUROPEAN5 days ago

Emmanuel Macron promite că Parlamentul European va dobândi drept de inițiativă legislativă și cere apărarea statului de drept, al cărui sfârșit ar însemna o întoarcere la regimuri autoritare și la bâlbâiala istoriei

U.E.5 days ago

Emmanuel Macron subliniază urgența abordării schimbărilor climatice pentru ca UE să poată asigura progresul economic promis

CONSILIUL EUROPEAN5 days ago

Emmanuel Macron cere o propunere comună europeană împreună cu NATO pentru “o nouă ordine de securitate” care “să fie negociată cu Rusia”

CONSILIUL UE5 days ago

Emmanuel Macron face apel la fermitate din partea UE în relația cu Regatul Unit: Pentru a rămâne prieteni, acordurile încheiate trebuie respectate

U.E.5 days ago

Emmanuel Macron: Provocarea UE este de a construi o piață unică digitală care să genereze inițiative emblematice și campioni europeni

Advertisement

Team2Share

Trending