Miniștrii de finanțe din Uniunea Europeană au convenit vineri să sprijine candidatura Nadiei Calviño la funcția de președinte al Băncii Europene de Investiții (BEI), punând capăt unei perioade de negocieri în urma cărora ministrul economiei și de finanțe al Spaniei, țara care deține președinția Consiliului UE, va deveni prima femeie președintă a BEI, informează un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.
Decizia a fost luată la reuniunea Consiliului Afaceri Economice și Financiare în urma consultărilor dintre acționarii băncii, în frunte cu viceprim-ministrul și ministrul de finanțe al Belgiei, Vincent Van Peteghem, care prezidează în prezent Consiliul guvernatorilor BEI.
“BEI este un instrument-cheie pentru realizarea obiectivelor politice ale UE, atât în cadrul Uniunii noastre, cât și în afara granițelor noastre. Suntem convinși că Nadia Calviño are toate calitățile necesare pentru a gestiona cea mai mare bancă multilaterală din lume, canalizând finanțările atât de necesare pentru întreprinderi și sprijinind investițiile pentru a stimula competitivitatea și creșterea durabilă a Europei”, a declarat Van Peteghem.
Nadia Calviño, care este prim-vicepreședinte al Guvernului Spaniei și ministru al economiei, comerțului și întreprinderilor, ar urma să îi succeadă lui Werner Hoyer, al cărui al doilea mandat la conducerea băncii UE se încheie la 31 decembrie 2023.
Economistă de formație, Calviño a ocupat anterior, între 2014 și 2018, funcția de director general pentru buget în cadrul Comisiei Europene.
“BEI, brațul financiar al UE, este o instituție-cheie pentru economia europeană. Ea va avea un rol și mai important în viitor pentru a finanța tranziția ecologică, pentru a oferi sprijin financiar pentru reconstrucția Ucrainei și, de asemenea, pentru a sprijini rolul Europei în lume. Sunt onorată de încrederea și sprijinul miniștrilor pentru a mă afla la conducerea Grupului BEI”, a declarat Calviño.
Candidatura lui Calviño a fost înaintată la scurt timp după alegerile din Spania, în iulie, când existau deja alți patru candidați: italianul Daniele Franco, suedezul Thomas Östros, poloneza Teresa Czerwinska și daneza Margrethe Vestager, care și-a luat concediu din poziția sa de vicepreședinte executiv al Comisiei Europene pentru a candida la președinția BEI.
BEI este cel mai mare creditor multilateral din lume, cu un bilanț de 547 de miliarde de euro. Actualul său președinte este politicianul german Werner Hoyer, care se află în funcție din 2012, după ce a fost reales pentru un al doilea mandat în 2018.




