Pentru ca Uniunea Europeană să fie mai puternică, mai rezilientă și mai pregătită pentru viitor, aceasta are nevoie de adaptabilitate între soluții la provocări și obiective...
Preşedintele Klaus Iohannis a avut, luni, întrevederi cu președintele Băncii Europene de Investiții, Werner Hoyer, și cu preşedintele Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, Odile Renaud-Basso,...
Ministerul Finanțelor a semnat trei noi contracte de finanțare cu Banca Europeană de Investiții, a căror valoare totală se ridică la peste 260 de milioane de...
Uniunea Europeană va intensifica de urgență furnizarea de asistență umanitară și în materie de protecție civilă Ucrainei, inclusiv în natură, și va acorda asistență pentru refacerea...
Grupul Băncii Europene de Investiții (Grupul BEI) va sprijini planul REPowerEU cu o sumă suplimentară de 30 miliarde de euro sub formă de împrumuturi și finanțări...
Conectarea mai bună a rețelelor feroviare din Ucraina și RM la rețeaua transeuropeană de transport (TEN-T) ar putea fi realizată prin extinderea ecartamentului feroviar al UE...
Banca Europeană de Investiții (BEI), banca Uniunii Europene, a plătit în această săptămână restul de 550 milioane de euro din asistența imediată de 1,05 miliarde de...
România a solicitat Băncii Europene de Investiții o asistență financiară rambursabilă din partea BEI de până la 4 miliarde euro, necesară în anii următori pentru asigurarea...
Accesul la microfinanțare al antreprenorilor și fermierilor din România va fi susținut prin noul parteneriat dintre Fondul European de Investiții și BT Mic, cea mai mare...
Guvernul a aprobat, miercuri, proiectul de lege privind contractul de finanţare pentru Spitalul Regional de Urgenţă Craiova dintre România şi Banca Europeană de Investiţii, care va...
Recent Comments