Comisia Europeană a lansat miercuri o alianță care reunește producători, furnizori, cumpărători și autorități pentru a stimula piața europeană a materialelor și produselor obținute din resurse biologice. Inițiativa urmărește să ofere companiilor o cerere mai previzibilă, astfel încât acestea să poată atrage investiții și să își extindă producția.
„Bio-based Europe Alliance” („Alianța pentru o Europă bazată pe resurse biologice”), a fost lansată de comisara europeană Jessika Roswall la Summitul mondial privind bioeconomia, desfășurat la Dublin. Peste 100 de actori interesați s-au alăturat deja inițiativei, potrivit comunicatului Comisiei Europene.
Este vorba, de exemplu, despre folosirea lemnului, plantelor, resturilor agricole sau altor resurse biologice pentru fabricarea unor materiale plastice, produse chimice, textile ori materiale de construcții, în locul materiilor prime de origine fosilă.
Alianța răspunde unei dificultăți identificate în Strategia UE privind bioeconomia: numeroase companii dezvoltă soluții inovatoare, dar întâmpină probleme atunci când încearcă să treacă de la cercetare și proiecte demonstrative la producția comercială, deoarece produsele lor sunt puțin cunoscute, iar cererea este insuficientă.
„Bioeconomia reprezintă o oportunitate strategică pe care Europa are talentul și capacitatea de inovare necesare pentru a o valorifica. Alianța pentru o Europă bazată pe resurse biologice va transforma acest potențial într-un impact real pe piață, reunind cumpărătorii și furnizorii și făcând cererea vizibilă”, a declarat Jessika Roswall, comisara europeană pentru mediu, reziliența apei și o economie circulară competitivă.
„Acest lucru va ajuta companiile inovatoare din domeniu să își extindă activitatea. Reducerea dependenței noastre de materialele de origine fosilă va face economia europeană mai competitivă, mai circulară și mai rezilientă”, a adăugat ea.
Concret, o imagine mai clară asupra viitoarelor comenzi ar trebui să îi ajute pe producători să obțină finanțare pentru noi fabrici și să își extindă procesele de producție. Creșterea volumelor poate reduce costurile și permite unor produse mai competitive să ajungă pe piață.
Potrivit paginii oficiale a inițiativei, alianța va sprijini mobilizarea unor acorduri de achiziție pentru materiale și produse din resurse biologice în valoare de 10 miliarde de euro până în 2030. Participarea este voluntară, iar inițiativa nu urmărește introducerea unor noi obligații legale.
Activitățile și domeniul de acțiune vor fi dezvoltate împreună cu organizațiile participante. Alianța va completa viitoarele măsuri de reglementare ale UE pentru susținerea producției și utilizării acestor soluții, precum și inițiativele pentru îmbunătățirea accesului la finanțare.
Pentru agricultură și silvicultură, Comisia vede oportunități de deschidere a unor piețe și de diversificare a veniturilor.
„Fermierii și silvicultorii joacă un rol central în valorificarea potențialului bioeconomiei europene. Salut lansarea Alianței pentru o Europă bazată pe resurse biologice, un pas concret care le aduce noi oportunități de piață și de diversificare a surselor de venit”, a declarat Christophe Hansen, comisarul european pentru agricultură și alimentație.
El a precizat că un parteneriat pe termen lung, sprijinit prin Politica Agricolă Comună, va contribui la crearea unei cereri previzibile, permițând fermierilor și silvicultorilor să continue furnizarea sustenabilă de biomasă și să investească în produse și soluții inovatoare.
În paralel, summitul de la Dublin a găzduit a doua reuniune a Grupului pentru mobilizarea investițiilor în bioeconomie, care reunește instituții și investitori din sectorul public și privat. Inițiativa beneficiază de sprijinul activ al Băncii Europene de Investiții.
Participanții au convenit o foaie de parcurs pentru anul următor, cu accent pe acoperirea deficitului de finanțare și pregătirea proiectelor pentru atragerea investițiilor. Grupul va discuta și nevoile bioeconomiei în contextul pregătirii viitorului buget multianual al UE, următoarea reuniune plenară fiind prevăzută pentru 2027.
Strategia europeană privind bioeconomia, prezentată la 27 noiembrie 2025, urmărește înlocuirea materialelor și produselor de origine fosilă cu resurse biologice regenerabile provenite de pe uscat și din mediul marin. Prioritățile sale includ extinderea inovării și investițiilor, dezvoltarea piețelor, asigurarea unei aprovizionări sustenabile cu biomasă și consolidarea competitivității internaționale.





