UE și Vietnam își consolidează cooperarea în educație, anunță Roxana Mînzatu: „Ne propunem să creăm și mai multe oportunități pentru studenți”

Vicepreședinta executivă a Comisiei Europene, Roxana Mînzatu, a semnat joi, alături de ministrul vietnamez al Educației și Formării, Hoang Minh Son, o scrisoare de intenție pentru consolidarea cooperării dintre Uniunea Europeană și Vietnam în domeniul educației și formării profesionale.

„M-am bucurat să mă întâlnesc cu ministrul vietnamez al Educației și Formării, Hoang Minh Son, și să semnez o scrisoare de intenție pentru consolidarea cooperării noastre în domeniul educației și formării profesionale”, a scris Roxana Mînzatu, pe X.

Roxana Mînzatu a arătat că programul Erasmus+ facilitează deja legăturile dintre studenți, cadre didactice și universități, prin oportunități de învățare și mobilitate, precum și prin sprijinirea dezvoltării capacităților.

„Prin acest nou pas, ne propunem să creăm și mai multe oportunități pentru studenți și personalul academic, precum și să consolidăm parteneriatele universitare și programele de educație și formare profesională. Pentru că a investi în educație înseamnă a investi în oameni, în parteneriate mai puternice și în prosperitate comună”, a punctat aceasta.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

Construcții Erbașu

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Andreea Radu
Andreea Radu
Andreea Radu este redactor. Absolventă a Facultății de Științe Politice și a programului de master „Politicile egalității de șanse în context românesc și european” din cadrul Universității din București, Andreea este interesată de aspectele sociale ale politicilor europene, cu accent pe egalitate de gen, incluziune și acces echitabil la oportunități.

Articole Populare