Ministrul de externe al Letoniei, Krisjanis Kariņs, consideră că Rusia ”nu se va opri” după războiul din Ucraina și că NATO are nevoie de o ”strategie pe termen lung” pentru a îngrădi Moscova, o exprimare care face trimitere la politica SUA din timpul Războiului Rece care urmărea să prevină o expansiune a comunismului în lume.
”Rusia nu se va opri, Rusia poate doar să fie oprită”, a declarat Kariņs pentru Financial Times într-un interviu publicat vineri și citat de Politico Europe. ”Oprirea Rusiei în Ucraina nu înseamnă că s-a terminat. Înseamnă pur și simplu că va trebui să continuăm. Asta este ceea ce este important pentru NATO: că va trebui să lucrăm la o strategie pe termen lung de îngrădire a Rusiei”, a continuat acesta.
Russia will not stop in Ukraine. As #NATO we have to work on a long-term strategy of Russia containment.
My interview with @rmilneNordic in today’s @FT. 📰👇🏻https://t.co/hirJGSe1bd— Krišjānis Kariņš (@krisjaniskarins) January 5, 2024
Kariņs, fost prim-ministru, și-a exprimat interesul de a-l succeda pe Jens Stoltenberg la conducerea NATO, susținând că următorul secretar general al alianței ar trebui să provină dintr-o țară care a atins obiectivul de 2 % din PIB pentru cheltuielile de apărare, cum ar fi Letonia.
Din cauza ”ideologiei alimentate de imperialism” a Rusiei, Kariņs a avertizat că amenințarea Kremlinului va continua și după războiul din Ucraina.
Dar NATO trebuie să se asigure că ”probabilitatea oricăror incidente este pur și simplu exclusă, prin hotărârea noastră, prin investițiile noastre în apărare”, a apreciat acesta.
Kariņs nu este primul oficial de rang înalt care lansează un avertisment cu privire la ambițiile militare ale Rusiei dincolo de Ucraina. Luna trecută, șeful armatei belgiene, Michel Hofman, a declarat că, după Kiev, Kremlinul ar putea pune ochii pe Republica Moldova și țările baltice.
În cursa sa pentru a deveni următorul secretar general al NATO, Kariņs se va confrunta cu fostul prim-ministru olandez Mark Rutte – un favorit al principalelor țări NATO, precum SUA, Germania și Franța – și cu premierul Estoniei, Kaja Kallas. Mandatul lui Stoltenberg, care a fost prelungit de patru ori, se încheie în octombrie 2024.




