Ministrul chinez de externe Wang Yi apreciază că cea mai stringentă sarcină în relațiile dintre țara sa și SUA este stabilirea unei înțelegeri corecte, iar cooperarea dintre cele două părţi ”nu mai este opțională, ci imperativă” atât pentru ambele ţări, cât şi pentru lume, informează Reuters, citat de Agerpres.
Cooperarea este ”cea mai corectă alegere pentru ca China şi SUA să convieţuiască”, a declarat Wang într-un discurs rostit în cadrul unui eveniment consacrat împlinirii a 45 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice între China şi SUA.
”Cooperarea între China şi SUA, se poate spune, nu mai este o opţiune pentru cele două ţări şi chiar pentru lume, ci un imperativ care trebuie abordat cu seriozitate”, a reiterat Wang.
Acesta a exprimat deschiderea țării sale de a ”construi o relaţie stabilă, sănătoasă şi durabilă” cu SUA pe baza ”respectului reciproc”, menționând că Beijingul nu are ”nicio intenţie de a înlocui pe cineva, de a trece peste cineva” sau de ”a căuta hegemonia”.
Chiar dacă la începutul acestui an președintele chinez Xi Jinping și omologul american Joe Biden au avut un schimb de mesaje cordiale, ambasadorul american la Beijing a temperat la finalul anului trecut așteptările ca relația Washingtonului cu Beijingul să se îmbunătățească prea curând.
Observația tranșantă a lui Nicholas Burns care trădează o abordare pragmatică a Washingtonului venea la exact o lună după ce președintele Joe Biden s-a întâlnit cu liderul chinez Xi Jinping în cadrul forumului de cooperare economică Asia-Pacific de la San Francisco.
A fost o încercare de a stabiliza relația tensionată dintre cele două națiuni, care au manifestat o neîncredere pe un trend ascendent una față de cealaltă, fapt ce a dus legăturile dintre cele două la cel mai scăzut nivel din ultima jumătate de secol.
Biden și Jinping au convenit atunci asupra unei serii de măsuri de consolidare a încrederii, inclusiv asupra reluării comunicării militare la nivel înalt, prima discuție în acest domeniu având loc la 22 decembrie între șeful Statului Major american Charles Brown și generalul chinez Liu Zhenli.




