Președintele Klaus Iohannis și-a reafirmat luni susținerea fermă pentru lupta împotriva corupției și a arătat că, alături de români și de forțele politice democratice, a reușit să păstreze parcursul european al României.
Într-un mesaj transmis cu prilejul Zilei Internaționale Anticorupție, Iohannis a argumentat că sunt necesare mecanisme instituționale și sociale complexe de prevenție și sancționare pentru a a stopa practicile corupte în societățile contemporane, astfel încât eficiența instituțiilor în realizarea interesului public și buna funcționare a statului de drept să fie garantate.
”Corupția slăbește statul, erodează instituțiile și generează un regres al societății, în ansamblul său, iar acest flagel subminează democrația și statul de drept, conduce la încălcări ale drepturilor omului, susține rețele de criminalitate organizată, distorsionează piețe și, în final, scade calitatea vieții cetățenilor. Corupția afectează cele mai vulnerabile categorii sociale, ține comunitățile sărace captive într-un cerc vicios, frânează dezvoltarea și reduce capacitatea statului de a oferi cele mai bune servicii celor pe care îi slujește”, se arată în mesajul șefului statului remis de Administrația Prezidențială.
Iohannis a mai precizat că, la 30 de ani de la căderea comunismului, România a făcut imense progrese în combaterea corupției la nivel înalt și în societate, în general.
”Acest proces este însă unul continuu, care implică un efort de a schimba mentalităţi, consecvenţă şi un set de principii de neclintit. Cinstea, corectitudinea, adevărul, empatia sunt valori care se regăsesc tot mai mult în societatea românească, iar reacţia societăţii civile atunci când aceste valori au fost călcate în picioare a fost pe măsură. Am fost şi rămân un susţinător ferm al luptei împotriva corupţiei. Primul meu mandat de Preşedinte a fost unul plin de provocări, însă am reuşit, cu sprijinul românilor şi al forţelor politice democratice, să păstrăm parcursul european al ţării noastre. România a rămas un pilon de stabilitate şi un pol de spirit european în regiune, indiferent cât de mult au dorit unii politicieni să subordoneze statul unor interese personale sau de grup”, a mai scris Iohannis.
Acesta susţine că, în societate, pe termen lung, ”lupta anticorupţie este direct legată de dezvoltarea unei puternice culturi democratice, europene”.
”Schimbarea comportamentelor individuale, luarea de poziţii ferme împotriva corupţiei şi nedreptăţii, solicitarea unei mai mari transparenţe a instituţiilor, toate acestea sunt modalităţi prin care fiecare cetăţean se poate implica şi determina o schimbare în bine la nivelul întregii comunităţi. Informarea tinerilor despre ce înseamnă corupţia, despre efectele sale şi combaterea acestui fenomen reprezintă, de asemenea, o asigurare pentru generaţiile viitoare că ţara în care trăiesc va fi una cu un grad ridicat de intoleranţă faţă de corupţie”, a mai transmis Iohannis
Potrivit acestuia, ”rezultatele instituţiilor din domeniu, ale profesioniştilor care şi-au făcut datoria cu bună-credinţă şi ataşamentul românilor faţă de valorile democratice fac ca România să fie privită astăzi ca un exemplu de acţiune şi hotărâre în lupta anticorupţie, prin care se asigură un stat funcţional, instituţii performante şi bunăstare pentru români”.
”Într-o Românie normală, respectarea legii şi corectitudinea sunt regula. Îmi doresc ca aceste deziderate să rămână vii, pentru că pe temelia lor clădim împreună o ţară mai bună. Printr-un efort comun, prin toleranţă zero faţă de orice act de corupţie şi prin păstrarea angajamentului civic admirabil vom putea construi România pe care ne-o dorim cu toţii!”, a încheiat Iohannis.
Instituită de Organizaţia Naţiunilor Unite în anul 2003, Ziua internaţională împotriva corupţiei este sărbătorită, în fiecare an, la 9 decembrie.