Connect with us

INTERNAȚIONAL

New York Times: SUA vor să iasă din Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare, acordul cu Moscova care a marcat sfârşitul unei înfruntări nucleare în Europa în anii ’80

Published

on

Statele Unite intenţionează să se retragă din Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF). Potrivit New York Times, care citează surse oficiale americane, Washingtonul ar urma să anunţe Rusia despre această intenţie săptămâna viitoare.

Americanii au şi o justificare pentru o astfel de decizie radicală, scrie Digi24 care citează New York Times, și anume aceea că vor să îşi consolideze poziţia militară în Pacific, pentru a răspunde mobilizării militare pe care o desfăşoară China în zonă. Cât sunt însă parte a acestui Tratat, americanii nu pot face asta, pentru că înţelegerea interzice folosirea, dezvoltarea rachetelor balistice şi de croazieră cu raze de acţiune cuprinse între 500 şi 5500 de kilometri.

FOTO: Kremlin

Pe de altă parte, detaliile furnizate de New York Times apar după ce NATO a arătat că este profund îngrijorată de faptul că Rusia pune în pericol prevederile și angajamentele internaționale asumate în cadrul Tratatului Forțelor Nucleare Intermediare, acord semnat în 1987.

Actualmente, acordul este temă de dispută între NATO și Rusia de mai mulți ani. Moscova utilizează această înțelegere strategică pentru a critica existența sistemului antirachetă al NATO în România și amplasarea sa în Polonia, motivând în dese rânduri că aceste poziționări de facilități vor duce la anularea tratatului. Statele Unite și NATO acuză Rusia de încălcarea tratatului prin dezvoltarea şi desfăşurarea unei rachete de croazieră cu lansare de sol – de tip 9M729. Totodată, NATO, SUA și România au transmis în dese rânduri că Tratatul Forțelor Nucleare Intermediare este un element crucial în politica de securitate euro-atlantică, iar scutul antirachetă de la Deveselu respectă întru totul tratatul.

Tratatul are un termen în Congres la începutul anului viitor. Potrivit unui amendament la bugetul apărării pe 2019, preşedintele urmează să informeze Senatul, până la 15 ianuarie, dacă Rusia „încalcă material” tratatul şi dacă INF rămâne constrângător juridic pentru Statele Unite.

Potrivit sursei citate, Statele Unite şi-au informat, săptămâna aceasta, aliaţii europeni cu privire la această propunere, care i-a alarmat pe britanici. Aceștia consideră INF un pilon în controlul armamentului.

Tratatul INF, semnat în 1987 în anii Războiului Rece de președintele SUA Ronald Reagan și liderul URSS Mikhail Gorbaciov, a marcat sfârşitul unei înfruntări nucleare în Europa, implicând rachete de croazieră americane de tip Pershing şi rachete cu rază medie de acţiune sovietice de tip SS-20.

 

.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

INTERNAȚIONAL

România, reprezentată de Bogdan Aurescu la ceremonia de învestire a lui Erdogan: Suntem parteneri strategici și aliați apropiați în NATO

Published

on

© MAE

Ministrul de externe Bogdan Aurescu reprezintă România, sâmbătă, la Ankara, la ceremonia de depunere a jurământului de către președintele Republicii Turcia, Recep Tayyip Erdoğan.

Anunțul a fost făcut de MAE și de șeful diplomației române într-o postare pe Twitter.

“În drum spre Ankara pentru a reprezenta România la ceremonia de inaugurare a președintelui Turciei, Recep Tayyip Erdoğan. România și Turcia sunt parteneri strategici, cu relații economice solide, legături interumane și aliați apropiați în NATO, împărtășind obiectivul unei Mări Negre în pace, securitate și prosperitate”, a scris Aurescu.

La ceremonie participă și secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

Săptămâna trecută, președintele Klaus Iohannis a salutat realegerea în funcția de președinte al Turciei a lui Recep Tayyip Erdogan, cel care a obținut un al doilea mandat prezidențial într-un an în care turcii marchează împlinirea unui secol de la instituirea republicii kemaliste.

Autoritatea electorală turcă l-a declarat duminică, 28 mai, pe Recep Tayyip Erdoğan învingător al alegerilor care îi vor asigura un nou mandat de cinci ani în fruntea Turciei.

Continue Reading

MAREA BRITANIE

Regele Charles al III-lea a mărturisit ce-l leagă de România: Am fost mișcat profund de suferințele românilor după al Doilea Război Mondial. Am vrut să amintesc lumii că România este o țară specială

Published

on

© Administrația Prezidențială

Regele Charles al III-lea a mărturisit vineri, la Palatul Cotroceni, că a venit în România pentru prima dată acum 25 de ani pentru că a fost mișcat profund de suferințele pe care le-au trăit românii în anii ce au urmat celui de-al Doilea Război Mondial, când România a intrat sub sfera de influență a Uniunii Sovietice și sub regimul comunist.

Domnule președinte, doamnelor și domnilor, am venit în România în urmă cu atâția ani pentru că am fost mișcat profund ceea ce au trăit atât de mulți români după cel de-al Doilea Război Mondial și pentru că ați suferit atât de mult. Am vrut în mod deosebit să reamintesc lumii tot ceea ce a făcut întotdeauna din România o țară atât de specială. Astăzi, nu mai avem nevoie să ne amintim nimic“, a spus monarhul britanic, într-un discurs susținut cu ocazia unei recepții pe care președintele Klaus Iohannis a găzduit-o la Palatul Cotroceni în onoarea regelui.

Monarhul a transmis și un mesaj emoționant de la Palatul Cotroceni, afirmând că întotdeauna s-a simțit acasă în România și a ajuns să iubească țara noastră, monarhul britanic precizând că abia așteaptă să-și joace rolul în strângerea și mai puternică a relațiilor bilaterale, citând din Mihai Eminescu și evocând descendența sa comună cu România prin relațiile de rudenie ale familiei regale britanice cu regina Maria a României și cu regele Mihai al României.

“Nu pot descrie ce mare plăcere îmi face să vizitez din nou România. Vă mulțumesc, domnule președinte, pentru amabilitatea dumneavoastră și pentru imensa generozitate de a găzdui această recepție. Abia îmi vine să cred că au trecut douăzeci și cinci de ani de la prima mea vizită în această țară remarcabilă, deși chiar înainte de a veni aici am simțit o legătură profundă cu România. Mult iubita dumneavoastră regină Maria a fost, după cum bine știți, verișoara primară a străbunicului meu, regele George al V-lea, în timp ce regina Maria, străbunica mea – pe care mi-o amintesc foarte bine – era descendenta contesei Claudia Rhedey, cu legături care se întorc adânc în istoria României, și, desigur, tatăl meu era văr primar cu regele Mihai și prețuia amintirile de când se jucau împreună aici, în copilărie“, a continuat regele Charles al III-lea.

Charles al III-lea, aflat la prima vizită în România în calitate de rege, la prima vizită externă după încoronare și a doua după urcarea la tron, a mărturisit că “întotdeauna” s-a simţit “acasă” în România, pe care a numit-o, în limba română, “ţară de glorii, ţară de dor”, citând din poezia lui Mihai Eminescu “Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie”.

Citiți și AFP: Transilvania este “onorată” să îl primească regele “său” Charles al III-lea, care a ales România pentru prima sa călătorie în străinătate după încoronare

Președintele Klaus Iohannis l-a primit vineri, la Palatul Cotroceni, pe regele Charles al III-lea al Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei, cel care a devenit primul monarh britanic care vizitează România în această calitate.

Vizita regelui Charles al III-lea în România are un caracter privat, iar singurul moment public a fost reprezentat de vizita la Palatul Cotroceni, ca gest de curtoazie.

Găzduind o recepție de bun venit în onoarea regelui, președintele Klaus Iohannis a precizat, în alocuțiunea sa, că ne onorează faptul că prima vizită în străinătate de la încoronare are loc în țara noastră.

Noul suveran britanic are o prietenie de lungă durată cu România, o țară unde deține proprietăți la Viscri și Valea Zălanului, bazată pe descendența comună și relațiile de rudenie cu Casa Regală a României, dar și pe afinitatea și atașamentul personale ale suveranului britanic pentru România, poporul român și biodiversitatea țării noastre.

Continue Reading

MAREA BRITANIE

AFP: Transilvania este “onorată” să îl primească regele “său” Charles al III-lea, care a ales România pentru prima sa călătorie în străinătate după încoronare

Published

on

© Administrația Prezidențială

“O mare onoare”: Transilvania este încântată să îl primească începând de sâmbătă pe regele Charles al III-lea, care a ales această regiune pitorească a României pentru prima sa călătorie în străinătate de la încoronare, relatează AFP într-un amplu reportaj, potrivit Agerpres.

Sosit vineri în capitala Bucureşti fără soţia sa, Camilla, suveranul a pornit rapid spre atmosfera atemporală a unui loc care i-a cucerit inima în urmă cu doar 25 de ani.

Charles al III-lea se va bucura mai întâi de pacea şi liniştea domeniului său de la Valea Zălanului, înainte de a se întâlni marţi cu locuitorii din Viscri, aflat la 100 de kilometri distanţă.

Atras de cele câteva străzi de pământ, de căruţele trase de cai şi de casele viu colorate, Charles şi-a cumpărat prima casă acolo în 2006, care acum a fost transformată într-un mic muzeu dedicat pasiunii sale pentru botanică.

Charles al III-lea a descris din nou această “legătură intimă” cu România, unde se simte ca acasă, vineri, cu ocazia unei recepţii la palatul prezidenţial din Bucureşti.

El se mândreşte cu faptul că este rudă îndepărtată a unui domnitor din secolul al XV-lea, cunoscut sub numele de Vlad Ţepeş, care a inspirat personajul Contelui Dracula, şi că are, după propriile sale cuvinte, “Transilvania în sânge”.

După ce a descoperit regiunea în 1998, acest ecologist convins a devenit un aprig protector al acestor sate din inima României, fondate în secolul al XII-lea de colonişti saşi.

Între ravagiile regimului fostului dictator Nicolae Ceauşescu şi neglijenţa autorităţilor locale din această ţară săracă şi coruptă, multe dintre ele erau condamnate să dispară înainte de mobilizarea lui Charles, scrie AFP.

Mai multe proiecte de reabilitare a patrimoniului au fost lansate sub impulsul său, împreună cu un boom al turismului, conchide sursa citată.

Regele Charles al III-lea a transmis, vineri, un mesaj emoționant de la Palatul Cotroceni, afirmând că întotdeauna s-a simțit acasă în România și a ajuns să iubească țara noastră, monarhul britanic precizând că abia așteaptă să-și joace rolul în strângerea și mai puternică a relațiilor bilaterale, citând din Mihai Eminescu și evocând descendența sa comună cu România prin relațiile de rudenie ale familiei regale britanice cu regina Maria a României și cu regele Mihai al României.

Charles al III-lea, aflat la prima vizită în România în calitate de rege, la prima vizită externă după încoronare și a doua după urcarea la tron, a mărturisit că “întotdeauna” s-a simţit “acasă” în România, pe care a numit-o, în limba română, “ţară de glorii, ţară de dor”, citând din poezia lui Mihai Eminescu “Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie”.

Președintele Klaus Iohannis l-a primit vineri, la Palatul Cotroceni, pe regele Charles al III-lea al Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei, cel care a devenit primul monarh britanic care vizitează România în această calitate.

Vizita regelui Charles al III-lea în România are un caracter privat, iar singurul moment public a fost reprezentat de vizita la Palatul Cotroceni, ca gest de curtoazie.

Găzduind o recepție de bun venit în onoarea regelui, președintele Klaus Iohannis a precizat, în alocuțiunea sa, că ne onorează faptul că prima vizită în străinătate de la încoronare are loc în țara noastră.

Noul suveran britanic are o prietenie de lungă durată cu România, o țară unde deține proprietăți la Viscri și Valea Zălanului, bazată pe descendența comună și relațiile de rudenie cu Casa Regală a României, dar și pe afinitatea și atașamentul personale ale suveranului britanic pentru România, poporul român și biodiversitatea țării noastre.

Localnicii povestesc cum, datorită interesului Majestății Voastre, frumusețea satelor și a tradițiilor lor a trecut granițele. Le-ați reamintit cât de prețioase sunt tradițiile, obiceiurile, meșteșugurile moștenite de generații și faptul că acestea nu își pierd valoarea în fața erei vitezei și a tehnologiei, ci dimpotrivă. Fundația caritabilă a Majestății Voastre a deschis posibilitatea de a redescoperi satul românesc și de a contribui la prezervarea lui prin activități de restaurare a clădirilor sau a obiectelor prețioase, prin dezvoltarea agriculturii ecologice, protejarea zonelor montane sau readucerea la viață a unor meserii tradiționale. Ați creat astfel oportunități deosebite pentru dezvoltarea durabilă a comunităților locale”, a precizat președintele Iohannis

Continue Reading

Facebook

ROMÂNIA11 hours ago

Klaus Iohannis, laureat cu Premiul Civic German la Düsseldorf: Românii sunt pro-europeni convinși. Aderarea la Schengen ar fi un semnal important pe fondul creșterii euroscepticismului în Europa

INTERNAȚIONAL16 hours ago

România, reprezentată de Bogdan Aurescu la ceremonia de învestire a lui Erdogan: Suntem parteneri strategici și aliați apropiați în NATO

MAREA BRITANIE16 hours ago

Regele Charles al III-lea a mărturisit ce-l leagă de România: Am fost mișcat profund de suferințele românilor după al Doilea Război Mondial. Am vrut să amintesc lumii că România este o țară specială

MAREA BRITANIE17 hours ago

AFP: Transilvania este “onorată” să îl primească regele “său” Charles al III-lea, care a ales România pentru prima sa călătorie în străinătate după încoronare

MAREA BRITANIE1 day ago

La prima vizită externă după încoronare, Charles al III-lea l-a citat în limba română pe Eminescu: Am ajuns să iubesc România, “țară de glorii, țară de dor”

MAREA BRITANIE1 day ago

Klaus Iohannis l-a primit pe regele Charles al III-lea, “un mare prieten al României”, la Palatul Cotroceni: Datorită interesului Majestății Voastre, frumusețea satelor și tradițiilor românești a trecut granițele

U.E.2 days ago

Annalena Baerbock consideră că războiul rus din Ucraina a reprezentat un punct de cotitură pentru securitatea din regiunea Mării Baltice: Securitatea fiecăruia dintre noi este securitatea noastră, a tuturor

NATO2 days ago

Secretarul general al NATO va participa la ceremonia de învestire a lui Erdoǧan, la Ankara. Aderarea Suediei la Alianță, principalul scop al vizitei în Turcia

COMISIA EUROPEANA2 days ago

UE a sprijinit România cu 3 miliarde de euro prin instrumentul SURE pentru a proteja locurile de muncă și lucrătorii de impactul pandemiei de COVID-19

COMISIA EUROPEANA2 days ago

Bruxelles-ul propune modernizarea normelor UE privind siguranța și durabilitatea maritimă și prevenirea poluării apelor de către nave

MAREA BRITANIE1 day ago

La prima vizită externă după încoronare, Charles al III-lea l-a citat în limba română pe Eminescu: Am ajuns să iubesc România, “țară de glorii, țară de dor”

INTERNAȚIONAL2 days ago

Antony Blinken avertizează, într-un discurs la Helsinki, că o încetare a focului în Ucraina ar reprezenta o “pace Potemkin” favorabilă Rusiei. SUA vor discuții ample despre securitatea europeană

NATO2 days ago

Klaus Iohannis, despre garanții de securitate pentru R. Moldova și Ucraina: Dacă nu reușim să ajutăm Ucraina și Moldova, înseamnă că am pierdut

NATO2 days ago

Stoltenberg, la Olso: Avem nevoie de un cadru care să asigure garanții pentru securitatea Ucrainei și pentru a întrerupe ciclul de agresiune al Rusiei

REPUBLICA MOLDOVA2 days ago

Klaus Iohannis: Summitul Comunității Politice Europene, o dovadă relevantă pentru aderarea R. Moldova la UE. România și celelalte state europene îi sunt alături

ROMÂNIA3 days ago

“Nu sunteți singuri!”: Klaus Iohannis face apel ca sprijinul UE pentru R. Moldova să aibă mai multă mai multă vizibilitate în rândul cetățenilor

ROMÂNIA3 days ago

Nicolae Ciucă va continua discuțiile cu sindicaliștii pentru rezolvarea grevei din Educație. Guvernul va aproba pe 1 iunie creșterile salariale pentru profesori

ROMÂNIA4 days ago

Ministrul Sănătății anunță finalizarea noii forme a Planului Naţional de Combatere a Cancerului

REPUBLICA MOLDOVA5 days ago

VIDEO Summitul CPE din R. Moldova: “Ne-am obișnuit să credem că suntem mici și că de noi nu depinde nimic, dar pe 1 iunie, Europa va veni la noi acasă”

NATO1 week ago

“Drumul către summitul de la Vilnius”: Jens Stoltenberg afirmă că aderarea Ucrainei la NATO “în mijlocul unui război nu este pe ordinea de zi”

Team2Share

Trending