Nicolae Ciucă, de Ziua Independenței: Trebuie să insuflăm tinerei generații sentimente de profundă recunoștință și de respect pentru eroii care s-au jertfit pe câmpurile de luptă

Premierul Nicolae Ciucă a transmis, într-un mesaj, că România marchează miercuri Ziua Independenţei Naţionale a României şi, totodată, Ziua Regalităţii, onorând, pe această cale, jertfele Armatei României, determinarea întregii societăţi româneşti pentru a înfăptui acest deziderat naţional, dar şi rolul major pe care l-a avut instituţia monarhică în cadrul procesului de edificare a statului român.

„În urmă cu 146 de ani, domnitorul Carol I a semnat Declarația de Independență ce fusese adoptată cu o zi înainte de către Parlamentul României care reprezenta atât împlinirea unui ideal, cât și o condiție absolut necesară pentru ca tânărul stat român să facă saltul spre modernitate. Câștigată pe câmpul de luptă de către soldații români care au arătat, prin vitejie și jertfe, că România merită să se alăture națiunilor libere ale lumii, independența de stat a deschis calea pentru societatea românească spre noi oportunități, spre noi idealuri de înfăptuit. Modernizarea statului, dezvoltarea economiei și consolidarea instituțională au fost  rezultate directe ale obținerii independenței, iar regalitatea a fost parte activă a acestor transformări. Printr-o înaltă ținută morală, prin implicare și prin atașamentul față de România și de poporul său, regalitatea ne-a lăsat o prețioasă moștenire și ne-a oferit un exemplu demn despre maniera în care, prin sacrificii și devotament, se pot împlini marile deziderate ale unei națiuni”.

Premierul adaugă că românii au datoria de a transmite mai departe această lecţie puternică a istoriei şi învăţămintele pe care ziua de 10 mai ni le oferă cu generozitate.

„Trebuie să insuflăm tinerei generații sentimente de profundă recunoștință și de respect pentru eroii care s-au jertfit pe câmpurile de luptă. Totodată, este important să evocăm personalitățile remarcabile ale marilor oameni de stat din acele momente hotărâtoare pentru evoluția țării noastre. În actualul context, marcat de agresiunea militară ilegitimă, ilegală și nejustificată a Federației Ruse împotriva Ucrainei, care a favorizat recrudescența revizionismului istoric, extremismului și discursului instigator la ură, avem nevoie, mai mult ca oricând, să ne inspirăm din faptele înaintașilor, din curajul și determinarea lor și să ne apărăm, cu toată energia, pacea, democrația și libertatea”.

Potrivit șefului Guvernului, „România are nevoie acum, la fel ca atunci, de unitatea şi eforturile conjugate ale clasei politice, societăţii civile, mediului academic, de inspiraţia şi determinarea tuturor cetăţenilor săi pentru ca, din idealurile prezentului şi din raportarea consecventă la valorile şi principiile democratice care ne definesc, să construim un viitor mai bun”. „La mulţi ani, România! La mulţi ani, români!”, transmite premierul Nicolae Ciucă.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Alexandra Loy
Alexandra Loy
Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Articole Populare