Connect with us

NATO

Nicolae Ciucă, decorat cu Legiunea de Merit a Statelor Unite: Este cea mai înaltă distincție americană care poate fi acordată unui militar străin

Published

on

© Administrația Prezidențială

Prim-ministrul interimar Nicolae Ciucă a declarat marți, cu prilejul decorării sale cu Legiunea de Merit (în grad de ofițer) a Statelor Unite, că parteneriatul strategic dintre România şi SUA este unul dintre pilonii pe care se bazează apărarea ţării noastre şi a contribuit semnificativ la dezvoltarea Armatei României.

Generalul în rezervă Nicolae Ciucă a fost decorat cu Legiunea de Merit (în grad de ofiţer) de ambasadorul american, Adrian Zuckerman, în prezenţa preşedintelui Klaus Iohannis şi a preşedintelui PNL, Ludovic Orban, pentru recunoaşterea meritelor din timpul desfăşurării activităţii de şef al Statului Major al Apărării, în perioada ianuarie 2015 – decembrie 2019. Legiunea de Merit este cea mai înaltă decorație militară americană pe care o poate primi un militar străin.

“Este o onoare pentru mine să primesc această înaltă distincţie. Fiecare dintre noi, militari sau civili, în instituţiile în care ne desfăşurăm activitatea, suntem în slujba cetăţeanului, în slujba ţării, şi distincţia acordată astăzi este o recunoaştere a meritelor întregului personal al Armatei României, o recunoaştere a muncii susţinute a tuturor. Eu sunt astăzi aici doar reprezentantul celor care şi-au dăruit cele mai preţioase bunuri – timpul, sănătatea şi chiar viaţa – pentru îndeplinirea misiunilor încredinţate de ţară“, a afirmat Nicolae Ciucă, marţi, la ceremonia organizată la Ambasada SUA cu prilejul decorării sale, informează Agerpres.

El a adăugat că niciun comandant, oricât de bun ar fi, nu poate câştiga o luptă fără a avea alături de el o armată puternică.

“Pentru cei care poartă uniforma militară, munca de echipă este foarte importantă şi vreau, şi pe această cale, să aduc mulţumiri camarazilor mei, parte dintre ei prezenţi astăzi în sală, ceilalţi aflaţi la datorie în ţară şi în teatrele de operaţii, şi să-i asigur de respect şi de consideraţie pe măsură. În activitatea mea am pus întotdeauna pe primul loc binele structurii şi instituţiei din care am făcut parte. Am acţionat permanent pentru promovarea şi susţinerea acestora şi am convingerea că aceasta este singura cale pentru atingerea obiectivelor proprii şi instituţionale, fiind, totodată, garanţia unei percepţii reale, inclusiv în mediul multinaţional”, a spus Ciucă.

Citiți și Klaus Iohannis, la ceremonia de decorare a lui Nicolae Ciucă cu Legiunea de Merit a SUA: O recunoaștere a rolului său deosebit în dezvoltarea relațiilor SUA – România

Premierul interimar a subliniat că mediul multinaţional a avut un impact foarte mare în procesul de transformare şi modernizare a Armatei României.

“Pentru mine, misiunile în teatrele de operaţii din Afganistan şi Irak alături de militarii americani au constituit momente în care am înţeles că trebuie să fim mândri de noi pentru că suntem profesionişti şi dăruiţi în îndeplinirea misiunilor, că avem potenţial şi că trebuie să-l punem în valoare printr-un efort de voinţă şi ambiţie, elemente care trebuie transmise din generaţie în generaţie. Nu mă gândeam atunci că voi ajunge şef al Apărării sau că, într-o zi, peste ani, voi fi onorat cu cea mai înaltă distincţie americană pe care o poate primi un militar străin. Cu siguranţă, însă, întreaga mea carieră a fost influenţată de experienţa pe care am trăit-o acolo, în linia întâi, cu militarii români şi aliaţii noştri din Statele Unite ale Americii, cărora le sunt recunoscător pentru că împreună am acumulat o mare parte din experienţa necesară transformării şi modernizării Armatei României”, a mai declarat Ciucă.

SUA au susţinut permanent România şi Armata pe drumul dificil al atingerii standardelor specifice NATO, a adăugat el.

“Parteneriatul strategic dintre ţările noastre este unul dintre pilonii pe care se bazează apărarea ţării noastre, a contribuit semnificativ la dezvoltarea Forţelor Armate”, a subliniat Ciucă.

Şeful interimar al Executivului a reiterat că Legiunea de Merit ce i-a fost acordată reprezintă o recunoaştere a muncii de echipă şi că tuturor celor cu care a lucrat de-a lungul timpului li se cuvine meritul acordării acestei distincţii.

“Ştiu ce simbolizează Legiunea de Merit, dar consider, încă o dată, că ea reprezintă o recunoaştere a muncii de echipă, a tuturor celor cu care am lucrat de-a lungul timpului şi lor li se cuvine, în egală măsură, meritul atribuirii acestei medalii. Pentru sprijinul permanent şi robust pe care-l arătaţi ţării noastre, vă mulţumesc, domnule ambasador Adrian Zuckerman, iar pentru onoarea de a primi această medalie vă mulţumesc în numele întregului personal al Armatei României”, a arătat Ciucă. 

Decorația Legiunea de Merit este o decorație militară a SUA, cea mai înaltă distincție de acest tip pe care un militar străin o poate primi.

Decorația se acordă personalului militar a Statelor Unite ale Americii persoanelor cu o conduită meritorie în serviciul militar, cu realizări deosebite în cadrul acțiunilor, dovedind curaj deosebit (se acordă de regulă ca ultima decorație înainte de pensionare de obicei generalilor și coloneilor, fiind rare cazurile când decorația se acordă militarilor cu rang inferior), sau personalităților politice ale unor țări străine, în acest caz gradul primit depinde foarte mult de funcția decoratului. Legiunea de Merit, în grad “de comandant șef”, a fost acordată în 1945 Regelui Mihai I al României pentru “exercitarea unui serviciu remarcabil pentru cauza Națiunilor Aliate în lupta lor împotriva Germaniei hitleriste”.

Nicolae Ionel Ciucă, născut la , la Plenița, în județul Dolj, este un general român de armată. De la 1 ianuarie 2015 până pe 29 octombrie 2019 a fost Șeful Statului Major General, fiindu-i prelungit mandatul cu un an în urma unei decizii a președintelui Klaus Iohannis.

În data de 28 octombrie 2019, președintele Klaus Iohannis a semnat decretul de trecere în rezervă a lui Ciucă. În data de 4 noiembrie 2019 a preluat mandatul de ministru în cadrul Ministerului Apărării. În luna octombrie, Nicolae Ciucă s-a înscris PNL și a fost cap de listă al liberalilor la Senat în județul Dolj la alegerile parlamentare din 6 decembrie și va deveni senator în viitorul Parlament.

Ciucă este un militar de carieră care s-a făcut remarcat prin prezența la numeroase misiuni militare în afara țării, precum Irak, Afganistan sau Bosnia. Nicolae Ciucă a fost comandantul Batalionului 26 Infanterie (cunoscut și drept Scorpionii Roșii) pe care l-a condus în Afganistan și apoi în Irak.

Bătălia de la Nassiria (Irak, mai 2004), în care trupele românești au fost conduse de Nicolae Ciucă, este prima bătălie la care soldații români au fost combatanți activi după cel de-al Doilea Război Mondial.

Din 7 decembrie 2020 este prim-ministru interimar al Guvernului după demisia prim-ministrului Ludovic Orban.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

NATO

Secretarul general al NATO este convins că Franța va rămâne un aliat ”solid şi important” indiferent de partidul aflat la putere

Published

on

© NATO

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, s-a arătat joi convins, la Bruxelles, că Franța va rămâne un aliat ”solid și important” indiferent de viitorul său guvern, anunță AFP, citat de Agerpres.

”Mă aştept ca Franţa să rămână un aliat puternic şi important în viitor”, a declarat Stoltenberg, întrebat despre eventualele sale îngrijorări cu privire la rezultatul alegerilor legislative anticipate.

”Experienţa demonstrează că aliaţii NATO au reuşit întotdeauna să rămână uniţi, indiferent de diferitele partide aflate la putere şi de diferitele majorităţi parlamentare”, a adăugat el.

Adunarea Naţională (RN) a Marinei Le Pen, de extremă dreapta,  care este cotată cu un scor între 31,5% şi 32,4% din voturi (31 de mandate) la alegerile europene, a cerut constant retragererea Franței din Comandamentul integrat al NATO. 

Citiți și: Seism politic în Franța: La ultimele alegerile europene din epoca Macron, extrema-dreaptă câștigă, devenind al doilea cel mai mare partid național din UE. Macron convoacă alegeri anticipate

În contextul în care RN a obținut mai mult decât dublu faţă de partidul preşedintelui Emmanuel Macron, care se clasează pe locul al doilea cu 15,2% din voturi (14 europarlamentari), liderul francez încearcă să profite de emoția momentului și a convocat alegeri parlamentare anticipate care vor avea loc pe 30 iunie și 7 iunie.

De altfel, Macron și-a apărat decizia de a convoca alegeri anticipate în Franța, spunând că nu vrea să cedeze ”cheile puterii” extremei drepte.

Continue Reading

NATO

NATO își intensifică acțiunile împotriva tentativelor de destabilizare ale Rusiei

Published

on

© NATO

Statele membre NATO vor spori măsurile împotriva tentativelor ruse de a destabiliza țările membre, a declarat miercuri secretarul general al Alianței, Jens Stoltenberg, conform Reuters, preluat de Agerpres.

„Aliații iau măsuri decisive, făcând arestări și lansând proceduri judiciare împotriva acțiunilor (Rusiei) împotriva țărilor NATO, ale căror semne distinctive sunt sabotajul, actele de violență, atacurile cibernetice și dezinformarea”, a subliniat Stoltenberg. „Acțiunile Rusiei nu ne vor opri să sprijinim Ucraina”, a adăugat el.

În plus, țările NATO își adaptează capabilitățile nucleare la noul context de securitate. Stoltenberg a menționat că ultimele luni au adus o retorică nucleară periculoasă și mai multe exerciții nucleare în Rusia, în timp ce China își modernizează, de asemenea, capabilitățile nucleare.

„Aliații vor discuta despre adaptarea în curs a capabilităților noastre nucleare la actualul mediu de securitate. Noi am făcut progrese semnificative în această adaptare”, a mai afirmat Stoltenberg înaintea reuniunii miniștrilor apărării ai statelor membre ale NATO, care va avea loc pe 13-14 iunie la Bruxelles.

“>

Continue Reading

NATO

Stoltenberg și Orban au stabilit că Ungaria nu va participa la sprijinul NATO pentru Ucraina, dar nu îl va bloca

Published

on

© NATO

Ungaria nu va participa la viitoarele eforturi ale NATO de a-şi consolida ajutorul pentru Ucraina, dar nici nu se va opune ca ceilalţi parteneri din Alianţă să facă acest lucru, a anunţat miercuri, la Budapesta, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, în urma unei discuţii cu prim-ministrul Viktor Orban, transmit EFE şi AFP, potrivit Agerpres.

Secretarul general a explicat că NATO acceptă poziţia Budapestei, în timp ce guvernul Ungariei s-a angajat să nu se opună şi să “permită” acţiuni în sprijinul Kievului ale “celorlalţi aliaţi”.

Prim-ministrul şi cu mine am convenit că Ungaria nu îi va împiedica pe ceilalţi aliaţi să susţină financiar Ucraina şi NATO să joace un rol de prim-plan în coordonare“, a declarat Stoltenberg într-o conferinţă de presă comună.

“Niciun fel de personal ungar nu va participa” la acţiunile ce vor fi convenite la următorul summit NATO din iulie la Washington, a adăugat el.

La întâlnirea cu uşile închise s-a convenit şi ca pentru aceste acţiuni să nu fie folosite fonduri ungare.

Ungaria a spus clar în negocierile de astăzi că nu doreşte să blocheze deciziile NATO care, deşi diferă de poziţia ungară, sunt sprijinite de celelalte ţări membre“, a confirmat Orban.

Citiți și Jens Stoltenberg le cere aliaților NATO un ajutor anual de minim 40 de miliarde de euro pentru Ucraina “atât timp cât va fi necesar” și într-un “mod echitabil”

El a mai declarat că, la întâlnirea cu Stoltenberg, a subliniat că, în conformitate cu tratatul de constituire a NATO, nu există nicio obligaţie pentru aliaţi să participe la acţiuni în afara teritoriului statelor membre.

Ungaria “a primit garanţiile necesare”, a spus Orban, subliniind că ţara sa va rămâne un membru loial şi angajat al Alianţei Nord-Atlantice.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions
U.E.33 mins ago

Prima lege europeană privind combaterea violenței împotriva femeilor a intrat în vigoare

CONSILIUL UE58 mins ago

Călător în UE și dincolo de ea. Consiliul UE dă undă verde finală noului regulament care asigură o conectivitate mai bună și durabilă în Europa și care extinde rețeaua TEN-T către Ucraina și R. Moldova

U.E.2 hours ago

Martin Schulz o consideră pe Ursula von der Leyen un “candidat artificial” la șefia Comisiei Europene: Consiliul European și-a recăpătat puterea pe care Parlamentul i-o luase în 2014

CONSILIUL UE2 hours ago

Țările UE aprobă un sprijin de 9 milioane de euro pentru modernizarea capacităților de apărare aeriană ale Republicii Moldova

ROMÂNIA2 hours ago

Klaus Iohannis, de Ziua Eroilor: Libertatea și democrația par a fi garantate de la sine. Realitățile ne dovedesc că oricând pot apărea pericole

U.E.2 hours ago

CJUE amendează Ungaria cu 200 de milioane de euro pentru că a încălcat legislația UE privind azilul. Budapesta trebuie să plătească penalități de 1 milion de euro pe zi până la respectarea prevederilor

ROMÂNIA3 hours ago

România și alte șapte țări membre solicită limitarea circulației diplomaților ruși în interiorul UE pentru a zădărnici ”activitățile maligne”: Circulația lor ar trebui să fie redusă la statele în care sunt acreditați

COMUNICATE DE PRESĂ3 hours ago

350 de profesioniști în construcții au participat la cea de-a 32-a Conferință Națională AICPS. Premiile AICPS “Proiectul Anului”, acordate în cadrul evenimentului

NATO3 hours ago

Secretarul general al NATO este convins că Franța va rămâne un aliat ”solid şi important” indiferent de partidul aflat la putere

ROMÂNIA4 hours ago

Premierul Marcel Ciolacu anunță că proiectul privind introducerea salariului minim european în România a fost pus în dezbatere publică: Vrem ca românii să aibă slujbe plătite cât mai aproape de media europeană

CONSILIUL EUROPEAN1 day ago

Președintele Consiliului European o citează pe Eleanor Roosevelt într-o pledoarie pentru ”un viitor sigur și pașnic” în Gaza: Să privim dincolo de întuneric, spre o soluționare bazată pe soluția celor două state

INTERNAȚIONAL1 day ago

Din Bundestag, Volodimir Zelenski invocă căderea Zidului Berlinului pentru a arăta că nu poate exista pace în Ucraina atât timp cât o parte din țară rămâne ocupată de Rusia

ALEGERI EUROPENE 20242 days ago

Prima reacție a lui Klaus Iohannis după alegerile europene: Uniunea merge înainte. Guvernul va stabili și va negocia poziția de comisar european

NATO2 days ago

Klaus Iohannis: Războiul este în zona Mării Negre, capacitatea de apărare NATO trebuie să fie totală; R. Moldova, un partener pe care îl dorim de partea noastră

NATO2 days ago

De la summitul B9, Klaus Iohannis anunță convocarea CSAT pentru a analiza posibilitatea transferului unui sistem de rachete Patriot către Ucraina

COMISIA EUROPEANA2 days ago

UE va trimite în iunie Kievului o sumă suplimentară de 1,9 mld. de euro din Mecanismul pentru Ucraina

ALEGERI EUROPENE 20244 days ago

Adrian Câciu, după ieșirea de la urne: Am votat pentru ”o echipă puternică în PE, care să fie întotdeauna la masa deciziilor și care să ne netezească drumul către aderarea la Schengen terestru”

PPE4 days ago

Alegeri europene și locale. Rareș Bogdan a votat ”cu gândul la viaţa românilor de peste tot” și pentru ”o Românie puternică în Europa”

ROMÂNIA4 days ago

Sebastian Burduja: Am votat pentru schimbare. Speranța din inimile bucureștenilor va fi victoria acestei zile

ALEGERI EUROPENE 20244 days ago

Siegfried Mureșan a votat pentru ”o Românie puternică într-o Europă puternică” și pentru dezvoltarea țării ”cu fonduri europene”

Trending