Connect with us

ROMÂNIA

Nicolae Ciucă: Institutul ”Cantacuzino” din Capitală va fi relansat cu bani din procentul anual de 2% de la Apărare

Published

on

© Nicolae Ciuca/ Facebook

Activitatea Institutului ”Cantacuzino” din Capitală va fi relansată cu bani din procentul anual de 2% de la Apărare, a declarat joi ministrul apărării naționale, Nicolae Ciucă, la evenimentul de celebrare a 100 de ani de la înfiinţarea instituţiei medico-militare, relatează Agerpres.

„Din cele două procente alocate anual Apărării conform acordului politic naţional (…) am găsit fonduri pentru relansarea activităţii Institutului, am găsit fonduri pentru cercetare şi în contextul actual, pentru implicarea specialiştilor de aici în lupta împotriva pandemiei care ne-a afectat atât de mult vieţile”, a precizat ministrul.

Ciucă a mai spus că, în ceea ce priveşte relansarea activităţii institutului, cea mai dificilă etapă a fost cea a refacerii schemei de personal.

„Am reuşit, într-o scurtă perioadă de timp, să oprim declinul institutului şi să ne ocupăm de identificarea metodelor prin care să relansăm dezvoltarea sa, pentru a relua activităţile de cercetare şi de realizare a produselor pentru care acesta era renumit”, a subliniat Ciucă.

În context, premierul Florin Cîțu a atras atenția că „subfinanţarea, frecventele schimbări manageriale şi ingerinţa politicului” au făcut ca această instituţie-etalon în cercetare să fie „la un pas de colaps”. „Este o lecţie pe care nu trebuie să o uităm”, a adăugat Cîţu.

Prim-ministrul a mai spus că Institutul ”Cantacuzino” va rămâne în prima linie de combatere a pandemiei, atât prin ceea ce face în prezent, dar şi prin capacitatea şi expertiza pe care o va pune în valoare în cadrul Mecanismului European de creştere a capacităţii de producţie a vaccinului împotriva COVID-19.

Preşedintele Klaus Iohannis a decorat, Institutul “Cantacuzino” cu Ordinul “Meritul Sanitar” în grad de Mare Ofiţer, cu ocazia centenarului.

Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

ROMÂNIA

Cătălin Predoiu, după întâlnirea cu ministrul italian de Interne: Am convenit să dezvoltăm cooperarea polițienească pentru combaterea crimei organizate, a traficului de droguri și a traficului de ființe umane

Published

on

© MAI

Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a avut recent o întâlnire cu omologul italian, Matteo Piantedosi, alături de care a stabilit dezvoltarea cooperării polițienești pentru combaterea crimei organizate, a traficului de droguri și a traficului de ființe umane, prin schimb de experiență,  schimb de informații și  acțiuni operative directe, comune, de combatere a crimei organizate.

”Creștem numărul de polițiști români alocați acestei cooperări cu polițiștii italieni pentru a identifica ce membri ai crimei organizate își desfășoară activitatea infracțională pe teritoriul României. Aceste măsuri vor contribui direct la siguranța cetățenilor români. Pentru noi, legătura cu polițiile naționale din alte state membre ale UE, cum e și cea italiană, reprezintă o investiție în capacitatea de luptă a Poliției Române cu crima organizată”, a detaliat Predoiu într-un mesaj video publicat pe site-ul Ministerului de Interne.

Acesta a avut, de asemenea, discuții cu conducerea Academiei de Poliție de la Roma pentru a consolida colaborarea cu Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, în vederea creșterii numărului de polițiști români care vor face schimb de experiență cu colegii italieni și vor adăuga plus valoare expertizei și specializării pe care o dețin deja în combaterea crimei organizate.

”Pe un plan mai general, reformarea și modernizarea Academiei <<Alexandru Ioan Cuza>> este o investiție în creșterea profesionalizării și integrității tuturor armelor MAI”, a continuat ministrul de Interne.

De asemenea, Cătălin Predoiu a discutat cu colegul ministru de interne italian aspectele legate de practica unor cetățeni condamnați definitiv, care fug de aplicarea legii române și găsesc portițe legale în legea italiană pentru a face acest lucru.

”Respectând independența tuturor magistraților europeni, am subliniat faptul că reglementările europene stabilesc fără echivoc principiul recunoașterii hotărârilor judecătorești definitive în cadrul Uniunii Europene. Ministrul italian și-a exprimat acordul cu privire la aceste puncte de vedere și am convenit să menținem acest subiect pe agenda noastră comună”, a conchis oficialul român.

Continue Reading

ROMÂNIA

Sebastian Burduja vine cu ”noutăți importante” în domeniul energiei: România își consolidează poziția geostrategică pentru întreaga regiune

Published

on

© Sebastian Burduja/ Facebook

România își consolidează poziția geostrategică pentru întreaga regiune, devenind hub energetic, a subliniat ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

Acesta a participat la reuniunea ministerială a Coridorului Sudic, mega-proiectul de peste 40 de miliarde de euro, care aduce gazul azer, prin Turcia, în Europa, reducând dependența continentului european față de gazul rusesc.

În paralel, a avut loc și reuniunea inițiatorilor Coridorului Verde – cablul în curent continuu care va lega Azerbaidjanul de Georgia, pe sub Marea Neagră, prin România și până la vecinii maghiari.

Evenimentele desfășurate la Baku i-au oferit prilejul de a avea mai multe întâlniri bilaterale cu omologii din Azerbaidjan, Republica Moldova, Serbia și Slovacia, dar și cu o serie de companii globale din sectorul energetic: SOCAR, TAQA, MASDAR.

”Obiectivele noastre aici au fost de a asigura României rolul de lider regional în sectorul energetic, de a diversifica rutele către România și de a reuși, odată cu finalizarea acestor mari proiecte, să asigurăm accesul românilor la gaze și energie electrică la un preț cât mai mic. Mai mult, devenind hub energetic, România își consolidează poziția geostrategică pentru întreaga regiune. Putem exporta și mai multă energie, iar asta înseamnă locuri de muncă și dezvoltare pentru români”, a subliniat Burduja într-un mesaj publicat pe Facebook.

Ministrul Energiei a prezentat o serie de noutăți importante.

A fost finalizat studiul de fezabilitate pentru un terminal de LNG la Marea Neagră, pe țărmul românesc, cu rezultate pozitive. Acest proiect, în care SOCAR și Romgaz sunt parteneri, va fi o alternativă la Coridorul Sudic, cu potențialul de a aduce în România 8-9 miliarde de metri cubi de gaz în fiecare an. Urmează identificarea structurii de finanțare și proiectarea de detaliu.

”România susține această inițiativă. Putem avea un terminal plutitor de LNG așa cum au făcut grecii la Alexandropoulis”, a punctat Burduja.

Companiile emirateze TAQA și MASDAR sunt extrem de interesate să investească în România, a anunțat oficialul român.

”Portofoliul lor de proiecte este de miliarde de dolari. România oferă multiple posibilități: de la interconectorul în curent continuu Est-Vest, care va lega viitoarele unități 3 și 4 de la Cernavodă și centralele eoliene din Marea Neagră de sistemul energetic european până la panouri fotovoltaice flotante pe lacurile de acumulare ale Hidroelectrica și proiectul Tarnița-Lapuștești. Rămâne să concretizăm prin investiții concrete”, a continuat ministrul Energiei.

Acesta a constat că ”programul nuclear civil românesc este urmărit de toți partenerii, în mod special reactoarele modulare de mici dimensiuni (SMR)”.

”După 2029, orizontul de timp pentru finalizarea proiectului de la Doicești, în premieră europeană, va însemna posibilitatea Nuclearelectrica de a valorifica această tehnologie în întreaga regiune, cu specialiști pregătiți la Politehnica București, unde deja avem un simulator pentru SMR-uri. Excelență românească la nivel înalt”, a mai spus Burduja.

La 1 aprilie urmează comisia mixtă România-Azerbaidjan. Astfel, oficialul român a avut întâlnirea pregătitoare cu ministrul Sahil Babayev, co-presedintele comisiei.

”Nu trebuie să ne fie teamă de visurile mari. Avem tot ceea ce ne trebuie să le îndeplinim. România pe primul loc! Înainte, împreună”, a conchis ministrul Energiei.

Continue Reading

ROMÂNIA

La Forumul Diplomatic de la Antalya, Luminița Odobescu a subliniat importanța consolidării posturii NATO de apărare și descurajare în regiunea Mării Negre, în paralel cu dezvoltarea economică

Published

on

© MAE

Ministrul afacerilor externe Luminița Odobescu a participat sâmbătă, 2 martie 2024, la Forumul Diplomatic de la Antalya, în calitate de vorbitor principal în cadrul panelului „Marea Neagră: o nouă versiune 2.0 de responsabilitate regionala?”.

Potrivit unui comunicat MAE remis CaleaEuropeană.ro, ceilalți vorbitori în cadrul panelului au fost ministrul adjunct de externe al Turciei, Mehmet Kemal Bozay, ministrul adjunct al afacerilor externe din Ucraina, Mikola Tochytski, și secretarul general al Organizației de Cooperare Economică la Marea Neagră, Lazăr Comănescu.

În cadrul dezbaterilor, ministrul Luminița Odobescu a subliniat prioritatea strategică acordată de România regiunii Mării Negre, atât sub aspectul securității, cât și al dezvoltării economice și conectivității. A evidențiat angajamentul României în planul cooperării regionale, alături de statele membre NATO, UE și de partenerii regionali care împărtășesc aceleași valori.

Ministrul român a menționat importanța consolidării posturii NATO de apărare și descurajare în regiunea Mării Negre, în paralel cu aprofundarea dimensiunii dezvoltării economice.

În acest sens, a punctat necesitatea dezvoltării proiectelor conectivitate, energie, infrastructură, în paralel cu aprofundarea inițiativelor Uniunii Europene în materie, precum Sinergia Mării Negre și Agenda Maritimă Comună.

În cadrul discuțiilor, oficialul român a evocat perspectivele pozitive de cooperare între statele NATO din regiune – România, Turcia și Bulgaria – în domeniul deminării în Marea Neagră, model de cooperare care poate fi extins și la alte domenii.  

În marja participării la Forum, ministrul Luminița Odobescu a avut întrevederi bilaterale cu ministrul afacerilor externe al Republicii Turcia, Hakan Fidan, cu ministrul afacerilor externe al Republicii Moldova, Mihai Popșoi, cu ministrul afacerilor externe al Republicii Macedonia de Nord, Bujar Osmani, cu ministrul afacerilor externe al Confederației Elvețiene, Ignazio Cassis, cu ministrul afacerilor externe al Republicii Slovace, Juraj Blanár, cu ministrul afacerilor externe al Palestinei, Riyad al-Maliki, cu ministrul afacerilor externe al Republicii Libaneze, Abdallah Bouhabib, cu ministrul afacerilor externe al Republicii Serbia, Ivica Dačić, cu omologul din Muntenegru, Filip Ivanović, cu ministrul afacerilor externe al Republicii Bosnia și Herțegovina, Elmedin Konaković.

Agenda a mai inclus întrevederi cu secretarul general al Consiliului Europei, Marija  Burić, cu reprezentantul special al prim-ministrului britanic pentru Balcanii de Vest, Lord Stuart Peach, și cu directorul general al Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale (WIPO), Daren Tang.

Inițiat în 2021, Forumul Diplomatic de la Antalya s-a impus ca o conferință importantă atât la nivel regional, cât și global, datorită diversității temelor abordate și a nivelului ridicat de participare. Evenimentul este organizat  anual de Ministerului Afacerilor Externe al Turciei, sub patronajul Președintelui Republicii Turcia.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

NATO12 hours ago

Sondaj: 77% dintre suedezi consideră că securitatea țării lor ”este întărită” prin aderarea la NATO

S&D14 hours ago

Vicepreședinele PES Victor Negrescu: Susținem integrarea completă a României în Schengen și dezvoltarea măsurilor pentru creșterea nivelului de trai în toate statele UE

U.E.15 hours ago

Focurile armatei israeliene au ucis civili palestinieni în timpul operațiunilor de distribuire a ajutoarelor în Gaza, acuză Josep Borrell, care cere o anchetă internațională

COMUNICATE DE PRESĂ15 hours ago

A murit scriitorul Dinu Săraru, membru fondator al Academiei Oamenilor de Știință din România, care lasă în urmă o moștenire de neegalat în literatură, teatru și gazetărie

ROMÂNIA16 hours ago

Cătălin Predoiu, după întâlnirea cu ministrul italian de Interne: Am convenit să dezvoltăm cooperarea polițienească pentru combaterea crimei organizate, a traficului de droguri și a traficului de ființe umane

ROMÂNIA17 hours ago

Sebastian Burduja vine cu ”noutăți importante” în domeniul energiei: România își consolidează poziția geostrategică pentru întreaga regiune

ROMÂNIA18 hours ago

La Forumul Diplomatic de la Antalya, Luminița Odobescu a subliniat importanța consolidării posturii NATO de apărare și descurajare în regiunea Mării Negre, în paralel cu dezvoltarea economică

S&D1 day ago

Nicolas Schmit, ales candidat comun al PES pentru funcția de președinte al Comisiei Europene. Partidul Socialiștilor Europeni a adoptat programul electoral pentru alegerile europarlamentare din iunie

REPUBLICA MOLDOVA1 day ago

32 de ani de la războiul de pe Nistru. Maia Sandu și UE ”condamnă agresiunile armate” și transmit un mesaj ”forțelor care încearcă să sădească neîncredere și discordie” în R. Moldova: Nu vor reuși

ROMÂNIA2 days ago

Marcel Ciolacu a stabilit cu Pedro Sanchez ”ultimele detalii privind acordarea dublei cetățenii pentru românii care trăiesc în Spania”: În curând, această dorință a românilor din Spania o să devină realitate

ROMÂNIA4 days ago

Bogdan Ivan, la Gala Cercetării Românești 2024: Inovarea trebuie să iasă din laboratoare și să fie pusă în valoare

RUSIA5 days ago

Din PE, Iulia Navalnaia transmite Occidentului: Dacă vreți să-l învingeți pe Putin, trebuie să deveniți inovatori. Încetați să mai fiți plictisitori

ROMÂNIA5 days ago

Au fost semnate contractele de execuție pentru construcția spitalelor regionale de urgență din Iași și Cluj. Marcel Ciolacu: Îndeplinim o promisiune făcută românilor de clasa politică de mai bine de 15 ani

ROMÂNIA5 days ago

Nicolae Ciucă susține o coaliție transpartinică pentru promovarea egalității de gen: Există o legătură directă între o democrație solidă și respectarea drepturilor femeilor

ROMÂNIA6 days ago

Marcel Ciolacu, la AmCham CEO Business Forum: Dorim ca SUA să devină partenerul principal non-UE al României. În contextul provocărilor de securitate atât de mari, nu mai avem ” timp de proiecte mici”

NATO1 week ago

La doi ani de la invazia Rusiei în Ucraina, Jens Stoltenberg afirmă clar că țara asediată „va adera la NATO”: „Nu este o chestiune de dacă, ci de când”

U.E.1 week ago

Bruxelles-ul va debloca fonduri europene de 137 miliarde de euro pentru Polonia în contextul reformelor privind statul de drept

ROMÂNIA2 weeks ago

Coaliția de guvernare a decis comasarea alegerilor locale cu cele europene pentru 9 iunie. Românii vor mai vota pentru prezidențiale în septembrie și pentru parlamentare în decembrie

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI2 weeks ago

”Living Better with Europe”. Chestorul PE Victor Negrescu: În cei 17 ani de apartenență la UE, România a înregistrat un sold pozitiv de 62 de miliarde de euro comparativ cu obligațiile financiare de țară membră

ROMÂNIA2 weeks ago

Marcel Ciolacu subliniază importanța alegerilor europene din 9 iunie: Vreau să trăiesc într-o Românie și într-o Europă liberă. Aceste alegeri vor fi despre principii, pentru apărarea valorilor, a statului de drept

Trending